Sunt mâhnit, cu toate că majoritatea economiştilor s-a exprimat în favoarea semnării şi implementării Tratatului Fiscal de către România, aducand in discutie deopotrivă avantajele şi dezavantajele lui. Pe ansamblu, aplicarea regulilor fiscale în România este considerată ca protecţie împotriva derapajelor fiscal bugetare, a cheltuirii discreţionare a banului public, a repartizării neuniforme a cheltuielilor de la buget de-a lungul anului, a volatilităţii macroeconomice determinate de ciclurile electorale s.a. Şi împotriva furăciunii nesimţite din banii publici.
Spuneam că sunt mâhnit. Nu percep un efort colectiv intens în favoarea Tratatului şi împotriva ezitărilor, amânărilor nefericite, aşteptărilor iraţionale. De parcă nu am tot amânat reforme structurale şi ne-am trezit ţintuiţi pe ultimul loc în Uniunea Europeană. De parcă nu am aşteptat 21 de ani şi ne-am trezit la acelaşi nivel de bunăstare (în medie, bineînţeles) cu cel de la sfârşitul perioadei comuniste. De parcă nu ne-am săturat să vedem cum o mână spală pe alta în politică, cum cresc palatele concomitent cu şobolanii în spitale, cum răsar jeep-urile concomitent cu creşterea analfabetismului, cum se înmulţesc charterele de shopping de week end concomitent cu numărul românilor care trăiesc sub limita de minimă subzistenţă.
Eu nu mai am răbdare. Nu plec de aici decât siluit si atunci nu vreau să mai pierd niciun minut. Deocamdată, vreau să mă agăţ de ancore externe (vezi Pactul Fiscal), pentru că s-a demonstrat singura cale prin care suntem în stare să construim ceva. Vreau să încurajez orice politician tânăr în care am încredere că salubrizează viaţa politică – sau minimizează – corupţia, căpuşarea instituţiilor publice, risipa banilor de la buget s.a.
De aceea, fac un apel la politicienii tineri să se dezbare de vechile obiceiuri observate până acum la mulţi dintre aleşii noştri. Sunt de acord că un demnitar trebuie să aibă un regim de viaţă cu mai multă decenţă faţă de ceea ce poate societatea la un moment dat. Creşterea capacităţii de a fundamenta şi implementa politici publice bune pentru România nu se împacă cu grija permanentă a zilei de mâine. Ei trebuie plătiţi corect, după cum mulţi dintre cei care aduc valoare adăugată consistentă în România trebuie remuneraţi corect. Dar totul cu măsură, cu decenţă, cu respect. Deci fac un apel la Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu, Crin Antonescu, Cristian Diaconescu, Mihai Neamţu, Kellemen Hunor, la s.a. să se scuture de mizeria politică a majorităţii politicienilor din ultimii ani (au fost şi oameni decenţi printre ei, nu sunt incluşi aici). Fac apel la dânsii să pună presiune pe răsturnarea sistemului total falimentar de până acum. Schimbarea trebuie să înceapă de aici.
Rog pe economiştii tineri, la domnii Lucian Croitoru, Valentin Lazea, Ionut Dumitru, Nicolae Chidesciuc, Lucian Anghel, Cornel Ban, Dan Bucsă, Liviu Voinea, Florin Câţu, Lucian Isar, Mihnea Vasilache, Dorin Măntescu, Vlad Muscalu şi ceilalţi, mai puţin vizibili dar poate la fel de buni, să taxeze orice măsură care ar dăuna unei minime stabilităţi macroeconomice, să atace derapajele de politici macroeconomice de orice fel, să-şi exprime indignarea imediat ce apar măsuri inconsistente pentru o creştere economică sustenabilă, în afara corelaţiilor macro fundamentale.
Fac apel la jurnaliştii tineri din domeniul economic Radu Soviani, Dan Popa, Lucian Davidescu, Iulian Anghel, Sorin Paslaru, Cristian Hostiuc, Victor Rotariu, Cristian Orgonas, Radu Preda şi alţii să pună presiune pe decidenţii de politici macroeconomice astfel încât analizele de impact, analizele cost beneficiu şi minimizarea lagurilor decizionale şi de implementare să devină obligatorii. În plus, inovarea permanentă a unor noi teme de dezbatere fezabile în domeniu şi atragerea policymakers ilor în arenă nu ar strica deloc.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
