Vom avea un nou guvern cu un premier (sper) technocrat, dupa toate probabilitatile (desigur ca acesta va trebui validat de Parlament iar votul va fi unul strans). Guvernul condus de Emil Boc pleaca si un altul nou ii va lua locul, fara a sti care va fi componenta lui si cine va ocupa ministerele-cheie. In toate cazurile, as vrea sa remarc cateva chestiuni, economice pe fond, dar cu serioase implicatii sociale, politice si electorale. Spun electorale avand in vedere declinul PDL de la 35% in 2007 la 21% la sfarsitul lui 2011 si 15% la inceputul lui 2012, ceea ce pune partidul pe o panta descendenta periculoasa, in ciuda remanierilor, schimbarilor si alegerilor interne care ar fi trebuit sa aduca o revigorare a echipei politice si, mai ales, guvernamentale prin cooptarea de oameni cu pregatire si credibilitate recunoscute dar si cu rezultate politice, adica ministeriabili. Rolul noului premier este sa aleaga, dintre ministeriabili pusi la dispozitie de coalitia care va sustine guvernul, pe cei mai buni, fie ei parlamentari, functionari in administratia publica si, de ce nu, specialisti din mediul privat (daca e cineva dispus sa faca acest pas) care sa formeze o echipa coerenta si competenta, cu masuri bine tintie care sa produca maxim de efecte.
Intai de toate, ar trebui ca noii ministri sa nu adopte imediat orice idee care zburda pe buzele unor functionari publici dornici de afirmare. De asemenea, noii ministri vor trebui sa fie atat manageri performanti in domeniul lor, cat si sa dea dovada de solidaritate cu primul ministru, pentru a-i consolida autoritatea necesara unui tehnocrat. In cei 2 ani cat am fost presedinte al ANAF eu personal am invatat sa nu plec urechea la orice astfel de idee si sa invat sa discern intre initiativele corecte si cele de vitrina. Inainte de asta, in cei 10 ani de cariera in domeniul privat (incheiata intr-o functie de top management al unei banci multinationale) am invatat sa decid nu doar de dragul de a arata ca decizia e in mana mea ci pentru a fi de folos unei echipe, pentru a obtine rezultate financiare. Si, mai nou, in aproape 4 ani de mandat in Parlamentul European am invatat ca o propunere de lege trebuie indelung chibzuita, incercand a i se anticipa toate efectele si nu doar cele aparente, mentionate in titlul actului normativ. Daca, la nivel de guvernare, am face toate aceste lucruri si le-am face in mod competent, poate nu am mai da legi care, in loc sa reduca evaziunea fiscala, creaza probleme mari contribuabililor corecti. Sau in loc sa aduca mai multi bani la buget, alimenteaza economia neagra ori bulverseaza contribuabilii. Sau in loc sa stimuleze cresterea economica alimenteaza coruptia si birocratia.
Este cat se poate de adevarat si ar trebui sa fie clar pentru orice cetatean care lasa deoparte emotiile politice ca situatia prin care trece Romania a reprezentat la origini rezultatul imbinarii nefericite a unei crize financiare globale cu populismul unui fost prim-ministru in perioada 2007-2008, santajat din parlament de o “opozitie” iresponsabila. E de notorietate faptul ca adancirea deficitului public a avut loc in guvernarea Tariceanu II (nu pot insa sa nu afirm deschis ca supraevaluarea veniturilor bugetare ori cheltuirea banilor din Fondul National de Dezvoltare a inceput sub mandatul unui ministru de finante liberal preluat apoi de noi ca si mare specialist). Tin insa sa remarc faptul ca Romania este printre putinele state membre UE care simte efectele crizei in cel mai grav mod, din 2009 pana in prezent, in sensul ca atat criza financiara cat si criza ce a urmat acesteia, adica cea a deficitelor bugetare, au fost traduse, fara intermitente pentru Romania, intr-o criza sociala.
Bineinteles ca exista cresterea economica de aproximativ 2% in 2011, crestere care este reala, desigur, dar care este totusi bazata pe agricultura si pe exporturi, adica pe doua elemente conjuncturale: agricultura este dependenta de vreme iar exporturile de situatia economica a statelor din vestul Europei. Cum Europa se pregateste de o noua recesiune, situatia exporturilor noastre se va inrautati cu siguranta. Romania nu a fost, nu este si nu va fi niciodata o tara preponderent exportatoare si, in nici un caz, cu exporturi globale. Mai mult, fara o crestere a consumului (a carui pondere in PIB este uriasa), cresterea economica nu va ajunge sa se simta in buzunarele populatiei. Consumul nu este rau, asa cum poate spun consilierii guvernamentali, rau este doar consumul in exces sau bazat prea mult pe creditare. Singura, consolidarea fiscala nu este o solutie decat, eventual pentru tari ca Grecia, care a avut si are in continuare o situatie economica dezastruoasa, incomparabila cu a Romaniei. Toate statele membre UE au adoptat masuri de reducere a cheltuielilor publice (masuri moderate de consolidare fiscala) in combinatie cu masuri de stimulare a cresterii economice.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
