Zilele acestea se împlinește un an de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale (LEN). Un bun prilej pentru a face un bilanț, o evaluare a punerii în operă a acestei importante legi.
LEN a trecut prin chinurile facerii, cu asumarea răspunderii guvernului Boc și binecuvântarea Curții Constituționale. La ce opoziție acerbă a întâmpinat în Parlament, din partea clanurilor universitare, în unele cercuri de profesori, din partea sindicatelor, respinsă de doua ori de Curtea Constitutională, repudiată și de unii parlamentari PDL, intrarea în vigoare a LEN a părut un miracol. După 20 de ani în care educația, cercetarea și formarea profesională păreau încremenite în tiparele societății comuniste.
Beneficiară a lucrărilor Comisiei Prezidențiale condusă de Mircea Miclea, LEN a preluat principiile și mare parte din strategia și soluțiile propuse de Comisie. Sub acest aspect este clar că LEN n-a apărut din neant, ci din eforturile depuse timp de doi ani de către Comisia Prezidențială. La care și-au adus contribuția și cercuri largi de specialiști din sistem, in doi ani de dezbatere publică.
Elaborarea și implementarea legislației secundare, subsecventă LEN, este de asemeni o întreprindere anevoioasă și complicată, care se întinde pe mai mulți ani, conform unei etapizări cuprinse chiar în lege.
Reproșurile aduse LEN se rezumau la afirmații de genul: nu are consensul unanim al parlamentarilor și actorilor din sistem, nu respectă autonomia universitară, nu asigură o finanțare suficientă educației.
În primul rând democrație nu înseamnă consens ci majoritate, pentru că este imposibil să împaci pe toată lumea. Cât despre autonomia universitară, care a dus la fenomenul cunoscut sub numele de „fabrici de diplome”, mai bine lipsă. Iar finanțare da, dar după ce se reformează sistemul, după ce se instalează mecanisme si proceduri de evaluare și raportare a rezultatelor din subsistemele respective, altfel banii dispar ca apa în nisip, iar educația rămâne în continuare locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic.
Reproșul privind asumarea raspunderii guvernului pe LEN nu stă în picioare. Ce a împiedicat Parlamentul, timp de 20 de ani, să producă o lege care să administreze învățământul conform intereselor economiei naționale, să elimine ipocrizia, mistificarea și minciuna unor examene trucate, să stopeze fenomenul fabricilor de diplome? Răspunsul e simplu. Parlamentul, ca și Ministerul Educației, s-au aflat sub controlul grupurilor de interese care scoteau bani frumoși din funcționarea fabricilor de diplome. Este si motivul desfiintarii scolilor profesionale. Sa ajunga sa cotizeze toti elevii la fabricile de diplome. Și atunci, ce șanse existau ca Parlamentul să producă o lege în conformitate cu interesul național? Niciuna. Dacă nu se producea asumarea răspunderii, eram acum cu educația ca în sănătate. Adică, un sistem defect.
Ministerul si majoritatea celor interesați de sistem nu și-au putut imagina cât de cumplită va fi rezistenta la schimbare, la aplicarea LEN, pe care o vor opune multe universitati, controlate de “grupuri de interese”.
Nu ne-am imaginat că pentru a nu pierde puterea și sursele de venit considerabile, aceste grupuri vor merge atât de departe, vor fi în stare de adevărate mascarade (cazul UBB cu anul sabatic, primirea în universități a elevilor fără bacalaureat și alte cazuri similare).
O neimplinire a LEN rezultă și din împrejurarea că a subestimat nivelul opoziției clanurilor universitare. Dacă nu-l subestima, LEN trebuia aplicată în cazul lor pe loc. Adica, incepand cu 10 februarie 2011, toti incompatibilii, multiplu-deținători de mandate si pensionarii ies de pe functii si se aleg de către Senate interimari până la alegeri. Alegerile ar fi fost organizate de catre acesti interimari si nu de cei în funcții, carora LEN le-a dat un an la dispozitie, să faca aranjamente si tranșee de apărare. La acest capitol, LEN este în fond o lege normală. Adică, in orice stat civilizat există într-o lege dispoziții finale si tranzitorii de încheiere a mandatelor, în mod civilizat, pentru a nu bulversa inutil procesul de învățământ. Numai ca în universitatile noastre nu sunt suficienți oameni cu care poți face lucruri normale. Camarilele au pus frână aproape la tot ce însemna schimbare.
Partea pozitivă a bilanțului
- S-au creat instituțiile importante, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, CNATDCU, având în conducere și în componență personalități cu recunoaștere internațională și, mai important, care nu vin din siajul politicii, nu aparțin clientelei politice a unui partid. Mare lucru, în contextul în care clientelizarea funcțiilor de conducere face ravagii, ne scufundă tot mai mult în incompetență și necompetitivitate. S-a creat de asemenea Consiliului Național al Cercetării Științifice, CNCS, având același gen de manageri, neafiliați politic, precum și Consiliului National pentru Finantarea Invatamantului Superior.
- Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învǎţǎmântul superior reprezintă un pas inainte, prin prevederi coerente cu prevederile LEN, respectiv transparența scoaterii la concurs a posturilor, obligația respectării unor standarde minimale de ocupare a posturilor didactice si de cercetare, la care se pot adăuga standardele universitatii, dar care nu pot deroga de la standardele minimale nationale, respectarea incompatibilităților prevăzute de art. 295 alin (4) din LEN. Un lucru extrem de benefic, accesul la funcția didactică de profesor universitar este condiționată de deținerea atestatului de abilitare sau a dreptului de a conduce doctorate.
- Codul studiilor universitare de doctorat conține standarde severe, coerente cu acelea din țări europene, cu privirea la condițiile de obținere a titlului și evaluarea tezelor de doctorat.
- Clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, reprezintă principala lovitură a mandatului de doi ani al ministrului Funeriu. Cu unele contestații, de exemplu plasarea Academiei de Știinte Economice (ASE) în primele 12 universități, crema învățământului superior, din cauza slabei vizibilități internaționale a studiilor și articolelor de cercetare indexate ISI produse de ASE. Ce este curios, în loc să figureze la loc de cinste pe site-ul ministerului, (care, în treacăt fie zis, este „varză”), clasificarea este foarte greu de găsit, ca și cum s-a speriat și ministerul de ce a produs! In această clasificare toate universitățile private s-au plasat la coada clasamentului. Spre marea lor supărare, s-au văzut excluse din „lumea bună” a universităților. Clasificarea este importantă și prin prisma finanțării de la buget, anunțată a fi legată strict de această clasificare. Fără transparența necesară, nimeni nu pare să știe dacă această consecință se aplică, în ce proporții și la ce universități.
- O altă realizare, premieră în cercetarea românească, atribuirea granturilor în programul PN II. Pentru prima dată s-au impus criterii minimale pentru pozitiile de director de grant, astfel încât n-au mai avut acces la bani toți politrucii crescuți în fabricile de diplome, evaluarea proiectelor a fost 100% externă, cu evaluatori străini, și chiar s-a trecut la debirocratizarea documentațiilor, care omorau, pană în prezent timpul prețios dedicat cercetării.
- Alegerile pentru managerii universităților sunt în derulare în aceste săptămâni și luni. Apelul ministrului adresat intelectualilor de calitate și caracter, să preia puterea în casa lor, universitățile românești, profitând de prevederile LEN, a fost urmat doar în parte. La universitatea UMF din Iași, a fost reales rector, cu votul majorității cadrelor didactice, același Vasile Astărăstoae, în ciuda faptului că este trimis în judecată de către DNA pentru fraudarea unor fonduri europene, și de către ANI pentru incompatibilități în unele dintre cele cinci funcții plătite pe care le deține. Universitatea Politehnică București nu are, se pare, Carta Universitară validată de ministru, conform LEN. In consecință, nici nu poate derula procedurile privind alegerea managerilor din universitate.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
