… la ora la care scriu aceste randuri, se numara voturile pentru alegerile primare ale republicanilor in Nevada.Mitt Romney va castiga, fara doar si poate – dupa cum va castiga si nominalizarea Partidului Republican si va pierde rusinos in fata lui Obama, in noiembrie. Pana aici, nimic nou. Povestea e veche, doar Newt Gingrich si Rick Santorum se mai imbata cu apa rece. Pare-se insa ca in Nevada Ron Paul se va plasa pe locul doi – ceea ce e mai mult decat impresionant. E un miracol. [UPDATE : Estimp, pare-se ca Ron Paul va iesi pe locul trei. Ideea, insa, ramane neatinsa – Asta e avantajul loserilor.] E sansa Partidului Republican si a Americii, in general. Nu, Ron Paul nu va castiga nici nominalizarea in cursa pentru presedintie si, prin urmare, nici alegerile. Nici nu-si propune. Ron Paul viseaza mai sus decat fotoliul din Biroul Oval. Ron Paul viseaza o alta America. Si, cu un drum, educa nu doar nucleul dur republican – care o luase de-a binelea razna, dar si restul americanilor, democrati sau independent. Asta, vorba poetului Ion Muresan, e mai presus de orice inchipuire.

Foto:

Nu castigi alegerile. Doar schimbi o lume.

Aici nu e vorba de ideile lui Ron Paul. Un libertarian care viseaza inorogi rozalii n-are nici o sansa sa castige alegerile. Alegerile nu se castiga cu inorogi. Aici e vorba de stil. “Le style c’est l’homme meme” – «stilul e insusi omul », a zis-o, culmea ironiilor, contele de Buffon. Cine l-a urmarit pe Ron Paul de-a lungul anilor nu poate decat sa-si scoata, cu respect, palaria in fata acestei indarjiri : omul a tinut-o langa, indiferent la reactia publicului. Intr-o lume in care toti politicienii adopta tactica trestiei, inclinandu-se dupa cum bat sondajele de opinie, Paul a facut de la bun inceput figura aparte. Nu s-a lasat impresionat de fluieraturile la scena deschisa. A continuat sa-si recute litania libertariana – desfiintarea Bancii Centrale, revenirea la standardul de aur, retragerea trupelor americane din toate teatrele de operatiuni – indiferent la huiduleli. A fortat nucleul dur al republicanilor sa-si confrunte proprii demoni. «Nu le puteam face tarilor arabe ceea ce noua nu ne-ar placea sa ne faca altii ! », a zis Paul. Huuuuooo ! – a raspuns multimea, bine indoctrinata cu doctrina exceptionalismului american. Aparent, principiul «ce tie nu-ti place, altuia nu-i place » nu se aplica si-n Statele Unite. Nu pana la Ron Paul.

Batranul de sapteecisiceva de ani nu s-a lasat impresionat. N-a clipit, nu s-a balbait. A zambit doar. Si a continuat sa explice : Ana are mere, Xenia are pix. Unu si cu unu fac doi. Doi si cu trei nu fac patru ca n-au cum, va convine sau nu. Asta nu se voteaza. Si asa mai departe.

Cu experienta armatei in spate, batranul doctor Ob-Gy nu s-a lasat impresionat de rafalele de vant. A continuat sa faca pisu in directia pe care el o considera corecta, nepasator la stropii de pe pantaloni.

Si, vot cu vot, delegat cu delegat, Ron Paul a reusit imposibilul : a educat baza republicana a partidului – care a incetat sa-l mai huiduie si-a inceput sa-l aplaude – si le-a dat americanilor o lectie de viata. Intr-o societate centrata pe succes, Ron Paul a demonstrat ca se poate castiga chiar si pierzand.

Ca, in alte cuvinte, te poti incapatana sa faci pisu impotriva vantului, pana ce vantul insusi se da batut si-ncepe sa bata in directia in care te usurezi.

Iata o lectie ce se cuvine invatata.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro