Muzeul Doftana a simbolizat unul dintre principalele lieux de memoire ale comunismului romanesc. L-am vizitat, ca atatia alti pionieri din RPR/RSR, ni s-a vorbit despre “Sectia H”, despre eroismul celor care au suferit pentru ideile lor. A merge in pelerinaj la Doftana era un rite de passage al mecanismului propagandistic comunist. Nu neg ca era vorba, intre acei detinutui politici din anii 20 si 30, de oameni care credeau sincer in tezele bolsevice. Un troglodit precum N. Moraru, de pilda, nu a contenit sa invoce cei “zece ani de la Doftana”. Chiar si atunci cand incerca sa combata, de pe culmile ridicolului, “iestetica burgheza”. Care zece ani au fost reali, doar ca nu justificau nicicum propulsarea acestui impostor in fruntea “sindicatului artelor si culturii”. La Doftana s-a acumulat resentiment zi de zi, ceas de ceas si cu intensitate de secta. Ura stransa in suflet la Doftana s-a revarsat asupra Romaniei dupa 1945 cu o patima patologica.
Dupa grevele din 1933, Gheorghiu-Dej a petrecut ani lungi la Doftana, insa regimul penitenciar era incomparabil mai indulgent decat ceea ce avea sa impuna stalinismul romanesc. Tot acolo s-a aflat cativa ani si tanarul Nicolae Ceausescu, inchis pentru activitati ilegale pe linia subversiunii comuniste. A fost inchis la Doftana si tatal meu. Mi-a povestit despre intalnirea cu Stefan Foris, unul dintre putinii intelectuali din conducerea PCdR. Evident, in dezbaterile pe marginea documentelor sovietice Foris il domina pe Dej.
Cantecul “Privesc din Doftana” a fost, in economia simbolica a comunismului ajuns la putere, un fel de imn al mitologicului proletariat revolutionar. Se canta pe o melodie populara ruseasca, iar versurile au fost scrise de Teodor (Fedia) Rudenko, prieten cu Gheorghiu-Dej, spion sovietic, devenit dupa 1948 sef de sectie la CC al PMR, apoi ambasador in China maoista. Avand statul imnic, se invata in scoli, se canta la serbari, devenise un fel de ecou obsedant, era inganat chiar si de adversarii regimului. In recent aparuta carte de dialoguri cu istorica Lavinia Betea, fostul ministru de externe al lui Ceausescu, Stefan Andrei, povesteste despre regresiunea tarzie a lui Ceausescu spre timpurile “romantismului revolutionar”. Ii placea sa cante “Privesc din Doftana”, isi exprima, in cercul intim, admiratia pentru Stalin. Sa nu uitam ca a murit tinandu-se de mana cu tovarasa sa, cantand amandoi, in fata plutonului de executie, “Internationala”.
“Privesc din Doftana prin gratii de fier/Departe in zare un petic de cer/E cerul sub care inchisa si ea/Se mistuie-n chinuri tovarasa mea”.
http://www.xmuzica.com/download/ansamblul-doina-al-armatei-privesc-din-doftana-100350.html#
Tovarasa era Ivanka Rudenko, sora lui Petre Gheorghe (Petar Sariski), militant comunist de origine bulgara, seful organizatiei Bucuresti a PCdR in anii celui de-al II-lea razboi mondial, cazut victima luptelor intestine din conducerea acelei secte mesianice. Vaduva lui Petre Gheorghe a fost temuta, fanatica Ronea, vicepresedinta Comisiei Controlului de Partid, nemiloasa anchetatoare a diverselor “devieri” de la linia partidului. In 1971, Ivanka Rudenko primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste” si medalia de aur “Secera si Ciocanul”. Impreuna cu alte ilegaliste, y compris Ghizela Vass, Stela Moghioros, Ileana Raceanu, Constanta Craciun, Ofelia Manole, Sanda Ranghet, Ana Toma (sotia lui Pantiusa), Tatiana Bulan (quel nom!), Zina Brancu, Ecaterina Micu-Chivu. Zina il invatase candva pe Ceausescu economie politica. Tatiana (Tasea) fusese mai intai sotia lui Rautu, apoi a lui Foris. Primeau inalte decoratii si alte “tovarase”, intre care Clara Cusnir-Mihailovici, Melita Apostol, Florica Mezincescu, Ida Felix, Liuba Chisinevschi, Natalia Rautu, Natalia Scurtu, Ecaterina Borila, Ilka Melinescu.
Detinutii de la Doftana avea statutul si drepturile de condamnati politici: primeau pachete, aveau acces la carti, conversau intre ei. Cand intrauu in greva foamei, ziarele scriau desre ei si diversele comitete gen MOPR proneau campanii interne si internationale. Si-au organizat celula de partid in chip ierarhic, cu Dej si Ilie Pintilie la varf. Vorba lor, au transformat temnita in “universitate”. Unde il studiau cu ardoare pe Stalin. “Eroismul” lor a fost cel al complotului si resentimentului social. Erau inchisi pentru ca participau la o continua conspiratie contra statului de drept.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
