Maine se vor implini 160 de ani de la nasterea profetului national, Ion Luca Caragiale, omul care a reusit sa descrie cel mai bine unele aspecte ale politicului romanesc si ale anexelor lui. Din nefericiure, Nea’ Iancu a ramas actual la propriu si nu numai la figurat. In mentalul nostru politic am ramas cu el, de fapt el a ramas cu noi cucerindu-si nemurirea.

PoliteiaFoto: Politeia

Lumea politica romaneasca este extrem de bine structurata. Fiecare are un loc si fiecare pe locul lui, asteptand-si promovarea. Indiferent de partid, indiferent de doctrina (de obicei sublima, dar lipsita cu desavarsire). Am sa incerc o descriere cu tot umorul posibil, ca un fel de omagiu adus lui Nea’ Iancu la aniversarea zilei lui.

Structurile de partid: “şoşonari”, “purtatori de servieta”, “locotenenti” si “administratori”

La baza structurilor politice stau “tălpaşii” sau “şoşonarii”. Oamenii fara nici o meserie sau pensionati pe bune sau ne-bune, care vara, iarna, sunt la dispozitia organizatiei de partid. Ei se lupta cu şoşonarii altor partide pentru locurile cele mai bune de afisat, rup afisele concurentei, fac comisioane, uneori umilitoare. Majoritatea lor sunt platiti de partid cu salariu minim pe economie, mai fac si ei niste mizilicuri de la sefi, doua trei milioane pe luna sa nu mori de foame. Imediat dupa şoşonari vin “purtatorii de servieta”. Purtatorul de servieta este prima functie in ierarhia politica, economica sau financiara la romani. Este o functie mostenita de la comunisti, referinte istorice ne pot dovedi insa ca aceasta functie a existat si in perioada interbelica, adica de fapt de cand romanul a migrat de la traista la servieta. Servieta sefului este un obiect de o enorma importanta pentru sef si pentru purtator. Chiar daca sefu’ isi tine in servieta numai sandvisurile, servieta este importanta, pentre ca este a sefului. Purtatorul acestei serviete este si el un om care si-a gasit scopul in viata, a fost innobilat, el apartine cuiva, este o parte dintr-o ierarhie.

Purtatorul de servieta inainteaza in grad in functie de succesele sefului, de aceea loialitatea lui este absoluta si indiscutabila. Aceasta loialitate se va sfarsi in clipa cand seful va fi tras pe linie moarta. Traditia japoneza si cea a mahalelelor dambovitene, vor transforma purtatorul de servieta intr-un ninja, adica un “purtator de servieta” lispsit de stapan si atunci sa te fereasca Dumnezeu de unul ca asta.

Anii de umilinta, noptile petrecute in asteptarea sefului de la o bauta sau o fututa, minciunile, linguseala, prefacatoria l-au transformat intr-un animal periculos. Docil si oportunist. Intotdeauna serviabil superiorilor, va fi un absolut dictator fata de cei care-i sunt inferiori. Chiar daca vor trece zeci de ani de la statutul pe care l-a avut la inceputurile lui, mirosul puturos al umilintei nu se va sterge niciodata. Ii putem recunoaste peste tot in viata economica a Romaniei, dar cei mai multi sunt in politica. Puratorii de servieta parveniti se cunosc intre ei, formeaza aliante si rareori au loc lupte intestine- solaridaritate de casta. In fiecare parlament vom avea o fractiune a purtatorilor de servieta, fara culoare, fara ideologie, fara mila fata de banul public si fara respect fata de cei care i-au trimis in functiile lor publice. Ei au suferit ani grei de umilinte, acum trebuie sa suferim noi.

A treia treapta vizibila in politica romaneasca este reprezentata de “locotenenti”. Extrem de putini politicieni din Romania nu pot fi catalogati drept “locotenenti.” Prin aceasta denumire nu ma refer in nici un caz la reprezentantii unor interese care cuprind sectoare electorale bine definite si legitime. Putinii care nu pot fi catalogati ca “locotenenti”, adica cei care sunt “independenti de locotenenta”, sunt de obicei marginalizati si scosi de la “naftalina” in cazurile de forta majora pentru a fi aratati in targ – uite ce curatei suntem noi si ce oameni avem in partidul nostru rosu, galben sau portocaliu. “Locotenentii” sunt cei ajunsi, cei care au reusit sa devina omul CUIVA, adica sa-si gaseasca un patron, care sa-l promoveze contra unor servicii mai mult sau mai putin importante.

“Locotenentii” nu au culoare politica, adica politica – pentru ei – este un subterfugiu, o masca pentru a intretine un echilibru “democratic” si o siguranta ca nici o schimbare in optiunile electoratului nu va lovi in sfintele interese ale “administratorilor.”

“Everestul” politicii mioritice, adica “administratorii” bogatiei nationale, sunt cei mai putin vizibili. De multe ori ascunsi de ochiul public. O mica parte din “administratori” sunt si alesi, o alta parte sunt trimisi, majoritatea se odihnesc la umbra anonimatului. Romania este “administrata” astazi, cel putin din punct de vedere economic, de cateva zeci, hai sa spunem cateva sute de oameni, direct sau prin interpusi, nu exista nici o sansa sa faci vreo afacere mai serioasa fara a da de ei. Acest varf de piramida are oameni peste tot in aparatul birocratic, orice afacere serioasa care este in stadiul incipient va ajunge la ei in viteza internetului. Orice interes va fi slujit de birocrati sau de alesii lor, transformati in “locotenenti” si postati pe toate intersectiile procesului decizional.

Oamenii nostri din teritoriu

Daca structura ierarhica este structurata in felul cvasi-umoristic pe care l-am prezentat mai sus, la orizontala structura este simpla – “oamenii nostri de la centru” si “oamenii nostri din teritoriu.”

‘Oamenii nostri din teritoriu’ reprezinta una din cele mai consacrate sintagme ale politicii romanesti. Trebuie sa recunosc ca am cunoscut cativa din “oamenii nostri din teritoriu,” impresia a fost hazlie. Oamenii din teritoriu pot fi intalniti peste tot, inclusiv in toate sectoarele capitalei si daca doriti puteti gasi o puzderie dintre ei si in blogosfera noastra. Toti “oamenii din teritoriu,” femei sau barbati, tineri sau mai in varsta, au o trasatura distinctiva proeminenta si extrem de suparatoare: agresivitatea. Majoritatea discutiilor, care din punctul lor de vedere pot fi plauzibile, sunt cele politice. Omul din teritoriu nu poate discuta despre vreme, spre exemplu, vremea nu este o chestie de partid, nu poate fi lamurita si nici controlata de la centru. Sa te fereasca Dumnezeu sa-i accepti imediat preferintele politice! Tu trebuie sa fii convins, bineinteles convins de el. Daca ii accepti imediat parerile devii suspect si atunci esti sau infiltrat sau potential competitor in teritoriu.

Teritoriul este domeniul lui feudal. El este cel mai tare, ii cunoaste pe toti, pe cei care au fost, pe cei care sunt si are pronosticuri despre cei care vor fi. Majoritatea oamenilor din teritoriu (de la o anumita varsta) au fost oameni din teritoriu si pe timpul “partidului”, activismul este o boala pe care ei o poarta din tinerete. “Omul din teritoriu” isi poarta cu sfintenie relicvele sfinte, o poza semnata cu presedintele partidului, cu ministrii sau cu “greii partidului”, ii cunoaste pe toti, le cunoaste viata, obiceiurile, are bancuri subtile despre ei, pe care intotdeauna le povesteste la o bere, tuica sau o vodcă mica, desi toata adunarea le cunoaste in zecile de versiuni existente “pe piata”; el le personalizeaza, bineinteles el fiind intotdeauna personajul principal.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro