Rezumat: O recentă hotărâre adoptată de Plenul CSM semnifică uzurparea dreptului de a controla cariera magistraţilor.
Astfel, în anul 2005, prin modificările aduse la Legea nr.317/2004, legiuitorul a făcut o partajare a competenţelor secţiilor CSM de ale Plenului acestui for, pe considerentul că membrii din secţia de judecători trebuie să decidă în mod exclusiv asupra carierei judecătorilor, iar membrii din secţia de procurori să decidă în mod exclusiv asupra carierei procurorilor.
Săptămâna trecută Plenul CSM a decis, cu majoritate de voturi, că ar fi competent să controleze şi eventual să infirme hotărârile secţiilor CSM. Această hotărâre este contrară legii, încălcând atât voinţa legiuitorului care a modificat legile justiţiei în anul 2005, cât şi legea contenciosului administrativ Ea este cu atât mai discutabilă cu cât, în anul 2011, acelaşi Plen adoptase o hotărâre de principiu stabilind în mod expres că, atunci când se formulează o plângere prealabilă împotriva unei hotărâri a secţiei CSM numai aceasta este competentă să o soluţioneze.
În felul acesta, se deschide practica Plenului CSM de a vota asupra unor chestiuni punctuale ce ţin de cariera judecătorilor, respectiv a procurorilor, inclusiv cele cum ar fi numirea sau avizarea propunerilor de numire în funcţii cheie în ierarhia sistemului judiciar. De exemplu, judecătorii şi societatea civilă din CSM se vor putea pronunţa pentru prima oară asupra propunerilor de numiri în funcţii de conducere ale Procurorului General al României, al Procurorului Şef al DNA sau DIICOT.
O hotărâre rămasă neobservată
Uneori ameninţarea răului se ascunde în detalii. A rămas practic neobservată o recentă hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, care aparent a tranşat doar o miză măruntă: detaşarea unui judecător în cadrul Ministerului Justiţiei. Este vorba de hotărârea nr. 71/2011, ce a constituit pct.13 al ordinii de zi din data de 24 ian.2011.
Chiar înainte de orice, trebuie să spunem că această hotărâre a fost datorată unei surescitări ce trebuie să însemne mai mult decât simpla dorinţă de a da Ministerului Justiţiei semne de bunăvoinţă, probabil în contextual alianţelor recent stabilite. Pentru noi a fost evident că, la începutul anului, Ministrul Justiţiei a condiţionat public alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii de promisiunea unei dibăcii în relaţiile inter-instituţionale, dibăcie în numele căreia ministrul era dispus să vadă angajament de reformă oriunde. Deşi ar fi o explicaţie facilă şi pământeană, semnificaţia hotărârii Plenului este totuşi mai importantă: prin ea, într-un gest de voluntarism deplin, Plenul CSM şi-a arogat decis şi în forţă dreptul de control şi cenzură totală asupra hotărârilor secţiilor de judecători, respectiv procurori. Prin cele ce urmează vom arăta cum a avut loc această uzurpare.
Derularea faptelor
Derularea seacă a faptelor ce trebuiesc descifrate este următoarea: Săptamâna trecută, o hotărâre a secţiei de judecători a CSM privind refuzul numirii unui judecător în cadrul aparatului Ministerului Justiţiei, a fost supusă cenzurii Plenului CSM. Plenul, la solicitarea chiar a conducerii lui, care a introdus-o precipitat şi în ultimul moment pe ordinea de zi, a întors decizia judecătorilor din CSM şi a stabilit că un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti mai poate lucra încă 3 ani în cadrul aparatului tehnic al Ministerului Justiţiei. Anterior, secţia de judecători, din componenta căreia făcea parte şi actuala conducere, respinsese motivat solicitarea (persoana este judecător din noiembrie 1995 şi se află detaşată în Ministerul Justiţiei începând cu ianuarie 1999, iar Curtea de Apel avizase negativ o nouă prelungire de detaşare), şi încă în două rânduri.
Hotărârea încalcă o hotărâre de principiu în vigoare
Graba în luarea acestei decizii a făcut să nu mai existe atenţie pentru aspectele de legalitate. Deşi a fost invocată în cadrul dezbaterii, o hotărâre de principiu, normativă, chiar a Plenului CSM care se referea în mod expres la competenţa soluţionării plângerilor prealabile formulate împotriva hotărârilor secţiilor, a fost ignorată şi încălcată premeditat. Potrivit Hotărârii Plenului CSM nr. 329 din 19 mai 2011, ”soluţionarea plângerii prealabile îndreptată împotriva unei hotărâri adoptate de una dintre secţiile CSM cu privire la o cerere de detaşare a unui judecător sau procuror sau în exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege, cu excepţia hotărârilor pronunţate în materie disciplinară, este de competenţa secţiei respective”.
Această hotărâre este încă în vigoare. Argumentele juridice care au fundamentat adoptarea ei în 2011 sunt imbatabile şi nicio dibăcie juridică sau nejuridică nu le va putea înlătura. Art. 23 alin 1 din Legea nr. 317/2004 prevede imperativ că “Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora”. Potrivit art 40 lit. a din aceeaşi lege. atribuţia primară în materia detaşării judecătorilor şi procurorilor aparţine secţiilor CSM. Pe cale de consecinţă, plângerea prealabilă formulată de magistratul în cauză sau de alte persoane trebuie soluţionată de secţiile Consiliului. Dacă ar fi altfel, s-ar ajunge contrar legii ca pe fondul detaşării să se pronunţe alt organism decât cel expres prevăzut de lege; pe de altă parte, Plenul CSM nu este organ ierarhic superior secţiilor. Consiliul Superior al Magistraturii nu este subordonat nici unei autorităţi publice, iar secţiile CSM nu sunt subordonate Plenului CSM, fiecare dintre structurile funcţionale cu caracter administrativ ale Consiliului având atribuţii proprii precis delimitate prin lege.
Premierele hotărârii Plenului
Această decizie marchează mai multe premiere, după aprecierea noastră negative:
E pentru prima oară în istoria democratică (după anul 2004) a Consiliului Superior a Magistraturii când un procuror sau chiar reprezentanţii societăţii civile se pronunţă în mod direct cu privire la traseul profesional al unui judecător. Până acum astfel de decizii erau luate exclusiv de judecătorii din cadrul CSM, constituiţi în secţia de judecători.
În al doilea rând, hotărârea consacră, într-un mod cu totul inedit şi periculos, subordonarea secţiilor de judecători şi procurori Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care pentru prima oară este recunoscut drept “organ ierarhic superior”.
O altă premieră ţine de faptul că pentru prima oară minoritatea reprezentanţilor procurorilor în CSM (5), impune majorităţii formate din judecători (9) viziunea sa asupra politicilor privind resursele umane.
La acest ultim punct este nevoie de o explicaţie suplimentară. Începând de anul trecut, secţia de judecători a CSM şi-a stabilit o practică restrictivă şi de neclintit cu privire la detaşarea judecătorilor în cadrul altor autorităţi publice. Limitarea detaşării judecătorilor pe posturi călduţe, mai ales când sunt timp de mai mulţi ani decât cei permişi de lege, în cadrul diferitelor ministere a reprezentat o promisiune comună a actualilor membrii CSM către colegii lor în cadrul campaniei electorale pentru alegerea în CSM. Justiţia nu poate fi izvor de cadre supracalificate pentru ministere care derulează asiduu politici publice şi proiecte legislative nepopulare printre magistraţi şi respinse instituţional de instanţele judecătoreşti. Astfel de argumente de etică decizională şi de corectitudine a politicilor de resurse umane au determinat în cele din urmă ca judecătorii din cadrul CSM să adopte o atitudine de maximă reţinere în privinţa detaşărilor în afara sistemului judiciar. Cele mai multe astfel de solicitări, venite din partea unor ministere precum cel de justiţie ori de externe, au fost respinse. În acest timp, contrar acestei parcimonii decizionale a judecătorilor, secţia de procurori a continuat o politică mai veche de încurajare a detaşării procurorilor în cadrul diferitelor autorităţi şi instituţii publice. În vreme ce judecătorii rămâneau în instanţe, procurorii erau numiţi pe diferite funcţii în ministere. Atâta vreme cât responsabilitatea politicilor de resurse umane şi de circulaţie a personalului revin pentru judecători, respectiv pentru procurori în mod separat şi exclusiv celor doua secţii ale CSM, conflictul intern dintre cele doua atitudini contrare putea rămâne doar unul principial.
Prin hotărârea la care facem referire, secţia de procurori a CSM a reuşit să-şi impună punctul de vedere, să modifice regulile strategiei de resurse umane adoptate de secţia de judecători şi să revendice controlul asupra ei.
Efectele hotărârii Plenului
Pe lângă faptul că este profund greşită, teza, inedită din punct de vedere ştiinţific, susţinută de preşedintele CSM potrivit cu care Plenul CSM este organul ierarhic superior secţiilor aceluiaşi CSM, va crea în practică dezordine şi instabilitate instituţională profundă. Orice hotărâre luată de secţiile CSM în privinţa carierei magistraţilor va putea fi atacată pe calea plângerii prealabile administrative în faţa Plenului CSM, determinând astfel ca evoluţia profesională a unui judecător să fie determinată de votul procurorilor, al membrilor de drept, inclusiv al reprezentantului Guvernului, dar şi al reprezentanţilor societăţii civile, aşa cum au rezultat ei din negocierile parlamentare. În mod similar, evoluţia în carieră a unui procuror va fi decisă de votul judecătorilor şi al celorlalţi membri amintiţi şi abia în ultimul rând de votul procurorilor înşişi.
Mai mult, calea plângerii prealabile este deschisă, potrivit legii contenciosului administrativ, oricărei persoane fizice sau juridice care justifică vreun interes. Este de asemenea deschisa organismelor sociale interesate, adică oricăror structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care vor putea contesta în faţa Plenului CSM orice hotărâre luată de către secţiile acestuia.
Până acum, niciodată hotărârile secţiilor date în domeniul carierei profesionale a magistraţilor (detaşări în funcţii de execuţie sau de conducere, numiri în funcţii de conducere, delegări, avize) nu au făcut obiectul controlului exercitat de Plenul CSM ca urmare a sesizării altor subiecte decât magistratul în cauză. Acum însă, printr-un gest de voluntarism deplin, Plenul CSM şi-a arogat decis şi în forţă dreptul de control şi cenzură asupra hotărârilor secţiilor de judecători, respectiv procurori.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
