În primul meu articol, publicat pe Contributors.ro, făceam apel la păstrarea calmului şi respectarea unor mecanisme formale instituite, de informare a autorităţilor în privinţa intenţiilor unui grup privind manifestarea pe piaţa publică a unor revendicări, prin prisma asigurării ordinii publice şi păstrarea securităţii personale a participanţilor şi a non-participanţilor.

Reacţiile au fost diverse, unele s-au transformat în atacuri la persoană, m-am trezit supraumflat în funcţii şi roluri pe care nu le deţin, dar au fost şi câteva constructive ,care m-au obligat să rafinez punctul expus, prin prisma reformulării acelui mecanism de informare, de la autorizare la notificare. Există o diferenţă de accent, prima formă, de autorizare – (puterea e la autoritate) a unor manifestaţii de către reprezentanţii puterii locale, mută punctul de greutate al discuţiei pe autoritate ineficientă (transparenţa şi competenţa reprezentanţilor instituţiilor respective, sugerând o practică anevoioasă ca şi normă, pentru toate formele de revendicare, descurajând exprimarea democratică a grupurilor numerice mici) . A doua formă de notificare, care presupune o avertizare informală -puterea e la cetăţean, ar facilita exprimarea revendicativă a diferitelor opinii în spaţiul public, şi doar excepţional ar institui obligaţia unei autorizaţi. Punctul de chestionare ridicat de cititorul kinn, deschide o discuţie interesantă, asupra practicilor care ar trebui implementate la nivel legislativ şi de autorităţi locale, forma de notificare în opinia mea pare mult mai democratică ca şi demers. Probabil adoptarea unor criterii transparente, gen- numărul participanţilor, acordarea unor punctaje în funcţii de criterii simple de evaluare de riscuri ( de exemplu, grupul,organizaţia respectivă are revendicări extreme, a mai utilizat violenţa în trecut, a derapat de la planul propus de autorităţi). Remarc astăzi proiectul privind creearea unei Agora Publice în Piaţa Universităţii. E un avans interesant, cred că pozitiv spre animarea vieţii sociale.

Am avut parte şi de o critică mai puţin uzuală, de nefundamentare teoretică a textului meu. Răspuns natural, l-am conceput iniţial ca o formă de apel simplu la raţiune. Mă refer, la observaţia binevenită a domnului Constantin Balasoiu, care , rezumând într-o propoziţie, a făcut referire în scurtul comentariu la absenţa echipării teoretice a textului meu. Am urmărit secundo textul dânsului intitulat Revoluţii… şi găsesc aceleaşi defecte de conceptualizare prin prisma absenţei prezentării unui model teoretic de referinţă. (de altfel, o provocare subtilă, o să-l rog pe domnul Balasoiu, dacă e posibilă o explicaţie a protestelor actuale prin perspectiva Self Categorization Theory).

Ca şi punct de start, orice teorie socială are o rază limitată de explicare a unor fenomene. Poate explica în general foarte bine unele, dar la capitolul excepţii, de la regulă, sunt deficitare, nu oferă un răspuns satisfăcător. Avansarea cunoaşterii trece prin încercarea de explicare a acelor excepţii.

De altfel termenul ales articolului meu, este unul consacrat de R.H Turner şi Killian (1972) în teoria lor, Emergent Norm Theory. Dacă ar fi să ne luăm după această teorie, masa de protestatari din stradă acum în România, au credinţe, motive şi comportamente care variază, dar observatorii şi membrii mulţimii tind să le interpreteze omogen. Turner a rafinat această teorie, prin descrierea unui consens mai puţin iluzoriu, descriind revoltele ca şi heterogenitate cu consens. Mulţimile actuale în stradă sunt extrem de heterogene ca şi provenienţă socială ( suporteri de fotbal, studenţi, pensionari, policieni, suporteri USL) dar şi ca revendicări anterioare( Roşia Montană, Drepturile Animalelor, Monarhie). Identitatea socială a celor din stradă, poate fi din punct de vedere psihologic, subiectiv reală pentru toţii cetăţenii implicaţi, dar credinţele, obiectivele şi caracteristicile acelei identităţi sociale nu sunt obiective, mai degrabă proiecţii, prezumări şi intepretări individuale. Ok, ceea ce vreau să înţelegeţi, cei din piaţă nu sunt animaţi de mesajul general, care se vrea să se transmită de către unii, alegeri anticipate, forţarea regimului actual constituţional, sunt voci care denunţă revendicări legitime punctuale, a căror rezoluţie e prea simplificată de eventuale alegeri anticipate.

Un alt concept prin prisma căruia am putea judeca, actualele proteste ar fi cel al teoriei epidemiei, Epidemic Theory- Gladwel (The Tipping Point-2000) care suţine că tendinţele se propagă ca şi o epidemie în reţelele sociale, care depind în general de trei tipuri de indivizi -Conectorii, cei care răspândesc tendinţa către reţele largi de prieteni şi cunoştinţe, Experţii -care au cele mai apreciate opinii şi care determină tendinţele respective, şi Vânzătorii -cei care vând ideea. O parte din protestele actuale politice, pot fi interpretate prin prisma acestei teorii, mă refer la faptul că Experţii pot fi consideraţi , consultanţii de imagine, Conectorii sunt oamenii care fac legătura între grupurile de protest-activează şi au legături în diferite zone ale Pieţii Civice ex- Roşia Montană, Monarhie Constituţională, Cadrele Militare Pensionate ) iar Vânzătorii- politicieni locali sau oamenii de afaceri simpatizanţi. Dezavantajul acestei teorii, nu explică acţiunile tuturor celor de pe stradă, relaţia protestatarilor cu grupurile descrise anterior trebuie înţeleasă dinamic. Buford (Amongs the Thugs) , rezumă conceptual într-o propoziţie, *O mulţime crează liderii care crează mulţimea*. Apariţia militarului în uniformă (Dl Gheorghe Andreescu) la protest a creat un lider pentru mulţimea respectivă. După părerea mea, gestul public a fost unul totuşi unul nefericit( militarul se reprezenta pe sine însăşi şi nu uniforma Armatei), rolul înstituţional al forţelor armate într-o democraţie este altul. De înţeles frustrarea dar nu şi mecanismul ales de manifestare. La fel ca şi de reprezentanţii altor instituţii inclusiv politice, care şi-au depăşit rolul instituţional, în aceste proteste.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro