Catalin Tolontan e unul dintre cei mai respectati ziaristi din Romania – si pe buna dreptate : dincolo de abilitatile jurnalistice incontestabile, si-a dovedit in repetate randuri nu doar calitatile editoriale ci si pe cele de manager, de multe ori in conditii mai mult decat ingrate. Nu intru in detalii. Se cunosc. Si totusi, aceste calitati – luate in parte sau impreuna – n-ar fi fost in stare sa-i asigure decat notorietatea, nu si respectul. Respectul vine de la o a patra calitate, una care – ma incapatanez sa cred – are direct de-a face cu celelalte trei : deontologia profesionala. Dintre jurnalistii « practicanti », Tolontan are probabil cea mai buna reputatie de om caruia ii pasa in continuare de principiile meseriei : si ca jurnalist sau blogger, si ca editor, si ca manager. Spinarea inca nu i-a frant-o nimeni. Respect, deci.

Foto:

Iata de ce, cand i-am aflat din intamplare pe blogul personal « exclusivitatea » cu discursul pe care presedintele urma sa-l tina in fata unei Romanii iesita din tatani, primul impuls a fost, de buna seama, s-o iau de buna. Ce motiv as fi avut sa n-o fac ? Textul parea unul pregatit pentru teleprompter, profesionist (vezi «am pastrat si time-cod-urile originale”, etc), mesajul era bine construit dar echilibrat, s.a.m.d.. Teoretic putea, asadar, cum de altfel a recunoscut chiar Catalin Tolontan inainte de-a auzi originalul, fi « chiar » discursul presedintelui. Dincolo insa de toate aceste motive mai mult sau mai putin « tehnice », n-aveam nici un motiv initial pentru a-i suspecta autenticitatea tocmai pentru ca venea de la Tolontan. Nu doar un ziarist ca Tolontan ar fi putut avea acces la un asemenea document, dar un ziarist precum Tolontan nu e ca altii. Are o deontologie si tine la ea. Nu si-o sacrifica asa, cu una cu doua, nici chiar cand miza e Rosia Montana.

Bun. La o a doua vedere am realizat ca textul era prea bine, prea « Hollywoodian”, prea american (tocmai terminasem de ascultat discursul lui Obama despre Starea Uniunii), scris. Mi s-a parut ca raspundea prea bine cererilor punctuale formulate in primul rand (desi nu exclusiv) de Romania Curata. Si-n general, daca ceva e prea bun pentru a fi adevarat, nici nu este. Abia atunci am realizat ca, de fapt, aveam a confrunta nu una, ci doua probleme deontologice in acelasi timp.

Daca discursul era autentic, este publicarea lui justificata deontologic ? Si, indiferent daca da sau nu, in orice situatie, sau doar in unele ? E, practic, dilema deontologica a Wikileaks : Ce publici ? Cat publici ? Cand publici ? De buna seama, discursul lui Basescu n-avea miza discursului lui Obama. Dar, la scara Romaniei, era menit sa aiba un impact – bun sau rau – mai mare decat Starea Uniunii (un discurs stiut, asteptat din vreme, etc., nu unul de criza, anuntat cu mai putin de 24 de ore inainte). Raspandirea lui in mass media ar fi diminuat pana la insignificanta impactul. Ba, mai grav, l-ar fi shimbat ca substanta. Pentru a ramane la paralela – usurel fortata – cu Starea Uniunii, toti reporterii americani incearca sa « afle » care sunt « noutatile ». Dar, desi e vorba de un discurs tiparit inainte de vreme in sute sau mii de exemplare (membrii Congresului au fiecare cate o copie), in afara temelor principale (altminteri lesne de anticipat), detaliile raman secrete.

De ce ? Pentru ca un discurs politic mediatizat mot-a-mot cu ore bune inainte de rostire isi pierde rostul. Menirea. Si-atunci fie il schimbi radical, fie aluneci in derizoriu.

Daca discursul/exclusivitatea era o facatura (cum s-a dovedit in cele din urma) aveam o alta problema deontologica pe cap. Una si mai complicata (daca se poate asa ceva). Da, jurnalistul nu doar relateaza despre realitate, o si schimba – constient sau nu. O schimba alegand subiectele, modul de prezentare, s.a.m.d.. Iar atunci cand scrie articole de opinie o schimba (sau incearca sa o faca) la modul cel mai direct cu putinta. In toate aceste situatii, insa, iti asumi responsabilitatea, iti asumi semnatura. In cazul Tolontan-scrie-«exclusivitatea » – cu – Basescu, lucrurile se complica. Si se complica pe mai multe niveluri.

Mai intai, pentru ca Tolontan a facut-o serios si a facut-o « profesionist » (sic !), intelegand din capul locului ca multa lume va lua exclusivitatea de buna si ca ea va rostogolita, inca de la primele ore, prin toata mass media : E autentica ? Nu e ? Mai apoi pentru ca aceasta manipulare nu a fost facuta in nume personal, dar a profitat de renumele personal. N-a fost facuta in nume personal, pentru ca n-au fost lasate indiciii (« clues »). A profitat insa de renumele personal ar purtatorului de mesaj. Efectul, intr-un astfel de caz, e asigurat – se creeaza un orient de asteptare impotriva caruia discursul prezidential urma sa fie masurat. Si, ceea ce se intampla sa se intample s-a intamplat. Raportat la discursul lui Tolontan, cel al lui Basescu a fost, fara doar si poate, dezamagitor.

Si-acum vine intrebarea cheie : cine isi asuma responsabilitatea in asemenea conditii, indiferent de ceea ce urmeaza sa se intample, bine sau rau in Romania, indiferent de cine urmeaza sa defineasca binele si raul ? Nimeni! Traim vremuri in care « virtualul » se cuvine pus intre ghilimele, pentru ca exista un virtual al virtualului si tot asa mai departe pana nimeni nu mai intelege nimic. Intre adevar si minciuna, intre original si fals granitele devin tot mai incetosate – si, uneori, din cele mai bune motive.

Ghinionul face insa ca drumul spre iad sa fie pavat cu bune intentii.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro