Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Sa faci tacerea sa vorbeasca: In Memoriam Liviu Ciulei (plus un text de Andrei Serban)

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Miercuri, 25 ianuarie 2012, 17:43 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: AGERPRES
and se vorbeste despre pustiul cultural creat de comunism, este bine sa ne amintim ca au existat oaze de rezistenţǎ, ca, gratie unor intelectuali care au ramas devotati valorilor spiritului, s-a putut respira sub gheaţǎ. Teatrul a fost una din aceste zone, mai ales dupa 1960. Liviu Ciulei (1923-2011), personalitate tutelara a filmului si teatrului romanesc, cel care,pe buna dreptate a fost numit artistul total, s-a stins din viata fara a genera cascadele de omagii rezervate cate unui trambitas al dictaturii. Generatia mea putut sa se bucure de spectacolele regizate de acest artist genial (folosesc termenul cu deplina responsabilitate). Am invatat, gratie lui, cum tacerile pot deveni strigate, cum linistea aparentǎ poate ascunde revoltǎ si sete de adevar. As aminti si filmele lui Ciulei, intre care capodopera “Padurea spanzuratilor”, un efort estetic comparabil cu cele ale unor Jerzy Kawalerowicz ori Miklos Jancso. A fost un magistru, a incurajat tinerii regizori ca nimeni altcineva, a deschis noi drumuri in teatru, deopotriva in Europa si in Statele Unite. Public aici superbul omagiu adus de marele regizor Andrei Şerban, profesor la Universitatea Columbia, in excelenta revista clujeana “Apostrof”.

Fara Ciulei, nu-l putem intelege pe Lucian Pintilie. Fara Lucian Pintilie, nu putem intelege “noul val” din filmul romanesc. Un text tulburator, de o solemna frumusete, al carui final vorbeste nelinistitor despte timpurile pe care le traim: “La înmormântarea lui Ciulei a fost foarte puţină lume, în jur de 20 de persoane. În contrast cu circul zgomotos şi patetic când sicriul unui actor popular e invadat de o masă de curioşi veniţi la înmormântare ca la un spectacol, cum se cam obişnuieşte acum în România, ceremonia lui Ciulei a fost demnă şi nobilă, aşa cum i-a fost şi viaţa. A plecat discret şi aproape neobservat, ca Ariel.”


Nu cred în statui, dar lui Ciulei i-aş ridica una

de Andrei Şerban

Scriu aceste rânduri în special pentru cei tineri care nu ştiu cine a fost Liviu Ciulei. Pentru cei ca mine, care l-au întâlnit la vârsta când aveam cel mai mult nevoie de inspiraţie, Ciulei a fost un adevărat deschizător de drum. Călăuzele adevărate sunt azi din ce în ce mai rare. Cei care pretind că ştiu ar trebui să înveţe de la acest mare om modest, care într-adevăr ŞTIA.

Încep cu o confesiune: La 15 ani eram îndrăgostit de Clody şi idolii mei erau Liviu şi Lucian Pintilie. Când l-am cunoscut pe Ştefan, primul soţ al lui Clody, de la el am învăţat despre legile artei şi ale bunului-gust şi bunului-simţ. De la Liviu şi Lucian am învăţat despre teatru şi viaţă.
Mai târziu, Clody mi-a făcut o confesiune despre aceşti trei soţi ai ei. O citez: „Ştefan mi-a fost ca un tată, Liviu ca un frate, Lucian ca un fiu“. „Ah, mi-am zis eu, etern îndrăgostit: atunci aş putea să fiu eu, Andrei, bărbatul“! Însă nu a fost să fie…
Dar înainte să-i cunosc pe aceşti oameni de elită, mă plimbam umil şi adolescentin sub fereastra casei din Dionisie Lupu (azi Arghezi) unde trăiau şi, precum Nina Zarehnaia, încercam să-mi imaginez cum trebuie să trăiască marii artişti; îi urmam în troleibuzul 84 în drum spre Izvor, unde s-au născut acele mari spectacole, Sfânta Ioana, Cum vă place, pe care le-am văzut de zeci de ori şi de la care am învăţat despre magie – da, magie, căci nu am alte cuvinte să descriu vraja ce mă cuprindea deja la intrarea în teatru, acele secunde dinainte de ridicarea cortinei.
În compania acestor artişti, am trăit într-adevăr momente de neuitat, în care am simţit că sunt în afara timpului şi a spaţiului, la marginea unei lumi noi.
Ce norocos am fost în tinereţe să privesc în sus spre cei dinaintea mea, să-i respect, să învăţ furând de la ei şi ce trist trebuie să fie când eşti tânăr dacă nu ai modele, dacă nu te mişti pe acest pod între tradiţie şi modernitate, dacă nu crezi că nimic din ce a fost înainte are valoare. De aceea Ciulei a fost aur pentru noi. Unde e înlocuitorul lui Ciulei azi, care să dea şansa unui tânăr să evolueze, ca în cazul meu, când, student fiind, am fost chemat de el la „Bulandra“ să montez Iulius Cezar? Nu numai că mi-a oferit actori de clasa întâi: Rebengiuc, Gina Patrichi, Iordache, Cotescu, Caramitru, Pittiş, Ogăşanu, dar, ca şi cum nu ar fi fost prea mult pentru un debutant, m-a întrebat dacă accept ca el, Liviu Ciulei, să-mi facă mie scenografia! Da, acesta a fost debutul meu pe scena bucureşteană şi curând după aceea Ellen Stewart a aterizat, „veni, vidi, Iulius Cezar – alea jacta est“… destinul m-a luat pe sus, sub aripa lui Ellen, la New York şi la La Mama. Deci şi aici vreau să-i mulţumesc lui Liviu, că el a fost indirect responsabil pentru schimbarea de direcţie a vieţii mele.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















498 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by