Ce putem învăța din demiterea lui Teodor Baconschi? Să înțelegem că avem în fruntea țării un premier-hermeneut și nu, mai degrabă, avatarul unui vechi UASCR-ist? Au devenit toți granzii PDL atenți la nuanțele comunicării cu strada?

Mihail NeamtuFoto: HotNews.ro

Lucrurile stau altfel.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15) ianuarie, Centrul Capitalei a fost vandalizat îngrozitor. Au fost răniți și pagube de sute de milioane. Prim-vicepreședintele PDL Teodor Baconschi a reacționat pe blog cu vehemență, dar cu o întârziere de 24h, condamnând violența fizică și transformarea Pieței Universității într-un teatru al huliganismului stradal. Și totuși: respectul ordinii publice și apărarea proprietății private sunt firești pentru omul de dreapta.

Trebuie sa fii ingenuu pentru a crede că Teodor Baconschi a compromis imaginea Guvernului şi relația PDL cu societatea civilă din România. Trecuseră aproape zece zile până Emil Boc s-a trezit deranjat de bruschețea retorică a unui diplomat de carieră. Întârzierea arată că motivele demiterii lui Teodor Baconschi erau cu totul altele.

Mai întâi, Emil Boc nutrea un complex personal față de Teodor Baconschi. Dominat fizic și depășit intelectual de vechiul sorbonard, Emil Boc n-a înghițit niciodată proximitatea rece-distantă a fostului Ministru de Externe.

Lipsea chimia personală. Instituțional, însă, Emil Boc fusese presat de UNPR să deschidă un culoar de reprezentare și vizibilitate pentru Cristian Diaconescu. Strada cerea, totodată, o remaniere. Schimbarea lui Baconschi nu este o procedură strict administrativă, ci parte dintr-un ritual politic. Să detaliem puțin.

  1. Teodor Baconschi a fost sacrificat pentru că domnia sa, dincolo de erudiție, nu se bucură de susținerea electorală a unei filiale. Pe scurt, nu prea are coledzi. Majoritatea pedeliștilor l-au perceput pe Teodor Baconschi ca pe o formulă paraşutată din dealul Cotrocenilor. Între călătoriile business-class peste hotare și contactul strâns cu mioriticele organizații locale, calendarul Ministerului a precumpănit. Au fost nişte ani foarte ingraţi, marcaţi de ostilitatea Franţei şi refuzul de aderare la Schengen. În planul construcției instituționale, pe lângă formarea unui cabinet de tineri inteligenți și înzestrați (cum ar fi Adrian Papahagi sau Armand Goșu), Teodor Baconschi a lăsat intacte la Ministerul de Externe anumite structuri pesediste. PDL n-a jubilat de fericire.
  2. Poliglot cu formație de savant, Teodor Baconschi a mai fost sacrificat pentru că anticomunismul asumat și pasiunea bibliofilă nu suplinesc nevoia de bani pentru campania electorală. În iarna lui 2012, UNPR va veni cu resurse logistice importante, alimentate din eternele contracte cu statul. Nu e cazul unui intelectual bugetar.
  3. Teodor Baconschi a dovedit o anumită inadecvare la jocul politic din interiorul partidului. Între reformiștii vocali și vechea gardă, Baconschi s-a poziționat incert, la mijloc. A schiţat iniţial deschiderea către gruparea Blaga şi s-a repliat apoi în barca Udrea & co. Deși pornise ca o revoltă împotriva fursecurilor, Fundația Creștin-Democrată s-a ocupat de admirabile seminarii doctrinare, dar perfect inofensive pentru şacalii economiei clientelare. Avocat al clasei de mijloc, popularul Teodor Baconschi n-a șoptit o vorbă despre licitațiile trucate ale colegilor săi și nici vreo critică a baroniadei n-a lansat. Mai grav, Baconschi a elogiat-o complet inadecvat pe Ministrul Dezvoltării. Lipsit de sprijinul unor filiale loiale, Teodor Baconschi a mizat doar pe sprijinul președintelui Traian Băsescu (și el tot mai vehement contestat în rândurile activiștilor portocalii).

Morala?

Emil Boc a câştigat puţin timp, completând palmaresul demiterii unor oameni inteligenţi (au plecat Lăzăroiu şi Baconschi, dar au rămas Igaş & co).

Trăim într-o țară unde se prețuiesc mai ușor farmecele şi mai puţin sobrietatea aristocratică. Pentru a conduce Camera Deputaţilor e suficientă proba de obedienţă, iar nu procentajul IQ sau şcolile prin Occident.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro