In anii ’30, undeva in nemarginirea Oceanului Pacific, erau descoperite ultimele civilizatii care traiau in epoca pietrei sau a fierului. Acei oameni nu stiau ce e un cal, ca sa nu mai vorbim de un cal putere! Pentru antropologi, existenta lor a fost o mina de aur. Si cum era de asteptat, studiind ierarhizarea acelor societati primitive, vraciul era un punct de referinta in viata lor. Sefii de trib se puteau schimba, mai mult sau mai putin violent, dar puterea vracilor era de necontestat printre bastinasi. In doar 50 de ani, nepotii acelor oameni au sarit din epoca pietrei in cocpiturile avioanelor de mici dimensiuni cu care fac aprovizionarea localitatilor in care traiesc. Ei au apa curenta, energie electrica, gaze, internet, stiu sa scrie, sa citeasca, sa inteleaga ceea ce pentru bunicii lor ar fi fost de neconceput. Vraci mai exista inca. Alaturi insa de spitale si cabinete medicale. Femeile nasc in maternitati, nu sub o frunza de palmier. Rata de supravietuire a bebelusilor a crescut. Dar de undeva, dintr-o coliba uitata in timp, mormaind vraji si amestecand o fiertura cu toiagul strabunilor, vraciul priveste cu ochi incandescenti miracolul istoriei.
Paradoxal, situatia din Romania pare a semana cu destinul acelor oameni incremeniti in timp, pentru care o singura noapte, cand o mana de aventurieri le-au zarit focurile aprinse in valea din care niciunul dintre ei nu iesise vreodata, a insemnat cel mai rapid salt din istoria civilizatiei. Pentru ca avem si noi vracii nostri care isi reclama perenitatea. Avem leacuri miraculoase pe toate drumurile. Din Drumul Taberei pana in Satu Mare. De ce vraci? Pentru ca daca le examinati discursul, propunerile, solutiile tamaduitoare pe care le au la problemele societatii, veti observa ca sunt un soi de fierturi cu origine incerta, a caror reteta au mostenit-o, ori pur si simplu au luat-o de la altii, fie predecesori sau contemporani. Ca un arc in timp, dupa 1989 prima formatiune politica a fost un Front, exact ca pe vremea lui Lenin. In 2012, protestatarii care ies in strada in fiecare zi reclama o reforma completa a clasei politice, solutii tehnocrate, de uniune nationala! Deja, arcul temporal s-a dus pana in vremurile pasoptiste.
Din cele mai multe puncte de vedere, comunismul a fost, pentru Romania, o perioada de regres din punct de vedere al civilizatiei. Separati de restul lumii, precum bastinasii din valea descoperita in anii ’30, gandirea romanilor a nascut anumite principii. Din pacate, acel principiu care s-a dezvoltat din plin in alte tari comuniste, la noi nu a vazut lumina zilei. Ma refer la capacitatea de a incerca reforma din interior a unui sistem. Romanii nu au stiut sa o faca nici inainte de cele doua Razboaie Mondiale, nici dupa.
Sa luam insa, ca studiu de caz, un exemplu apropiat notiunii de vraci: sistemul sanitar.
In primul rand, ceea ce nu pot ei sa priceapa este o simpla problema de matematica. O familie medie este formata dintr-un sot si o sotie, care au doi copii minori. Dintre cei patru bunici ai copiilor, trei sunt pensionari. Statistic, cei opt oameni au in fiecare an nevoie de servicii medicale si farmaceutice. Sotul este vazut de medicul de familie, sotia de un ginecolog, cei doi copii ajung la spital de doua ori la camera de garda si nimeresc la doi pediatri diferiti. Mai putem adauga lejer patru asistente medicale prezente. Dintre cei patru bunici, doi se interneaza cateva zile, cand sunt consultati de cate doi medici de doua specialitati diferite. Deci inca patru cadre medicale si doua asistente. Ceilalti doi scapa mai ieftin, doar cu cate un consult la cardiologie, sa zicem la acelasi medic, si apoi la medicii de familie, adica la inca doi. Si adaugam inca doua asistente. Mai punem la fiert patru farmacisti si trei asistente de farmacie care isi primesc salariul din profitul facut din vanzarea de medicamente. Avem, in final, urmatorul amalgam. De o parte a problemei, opt pacienti, din care doar trei au salarii si platesc sume mai mari la asigurarile de sanatate. De cealalta, 28 de oameni implicati in tratamentul acestora: 11 medici, 8 asistente, 4 farmacisti si trei asistente de farmacie. Iar acesta e un calcul lejer, care nu presupune interventii chirurgicale sau tratamente scumpe, pentru boli severe. Concluzia: 3 oameni platesc asigurari la cote normale, 8 beneficiaza si 26 ofera servicii. Nu trebuie sa fii un geniu in matematica pentru a iti da seama ca ceva nu e in regula aici. Ca sa nu vorbesc de situatii in care nici macar cei trei platitori de asigurari nu exista.
Un stat modern presupune avantaje si dezavantaje deopotriva. Nu exista corectitudine politica sau echitate sociala perfecta. Ca si in alte sisteme finantate de stat, precum constructia drumurilor, educatia sau agricultura, nu trebuie sa fii Bill Gates ca sa iti dai seama ca statul e cel mai bun partener de afaceri. La fel e si in Germania, si in SUA, si in Irak. Si lucrurile nu se vor schimba prea curand din acest punct de vedere. Spitalele au nevoie de aparatura, pacientii de medicamente, medicii de sponsorizari pentru congrese. Nu au inventat romanii roata si nici nu o vor transforma in patrat. Ideea este sa isi dea seama cum sa faca pasul de la a avea patru roti, sa zicem, la a le coordona pentru a urni caruta.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
