Piata Universitatii, inainte de confruntari si gaze lacrimogene. “Dumneavoastra sunteti domnul Orasanu?” mi se adreseaza direct o doamna de varsta mijlocie, in multime, prinzandu-ma de brat sa ma opreasca din drumul meu.
Prima grija a doamnei vehemente : “Credeti ca toata chestia asta il misca catusi de putin pe….? “ doamna a folosit un alt cuvant, ceva cu un defect de vedere, insa eu voi termina intrebarea cu cuvantul “presedinte”. Eu mersesem in Piata Universitatii sa vad atmosfera si sa ascult ce spune lumea, insa o caciula neagra indesata pe ochi nu a fost suficienta in a ma mentine anonim, cum imi doream. Eu, ca atare, se poate spune ca eram un spectator, chiar daca m-am amestecat cu multimea . (Astept acum si un politai zelos care sa imi trimita si vreo amenda urmare a acestei marturisiri de participare la un miting neautorizat, in Romania e posibil orice!) . Doamna era participant activ si cat se poate de vehement. Doamna, ii raspund eu, incercand sa o dau pe logica – daca a retras Legea Sanatatii inseamna ca a fost miscat. Mai mult, zic – si aici ma aventurez in explicatii speculative – cred ca a fost informat inainte de amploarea probabila a manifestatiilor si de aceea cred ca a retras legea. Doamna era una din cei cateva sute de manifestanti din toata Piata Universitatii, initial despartiti in doua cete, una in fata Teatrului, alta in fata fantanii.
Protestul a fost mult mai zdravan decat am anticipat, comparat cu cel din fata Parlamentului la taierea salariilor cu 25%- lumea era furioasa de-a dreptul. Furia parea autentica, neprogramata, acea furie de dincolo de lehamite si sictir. La protestul lesinat de atunci am observant participarea a doar catorva autobuze din anumite judete, organizate foarte slab; putini sindicalisti lesinati stateau raspanditi care incotro. Observasem si un cetatean care a incasat 50 de lei in fata mea. Aici gruparea era mult mai putin organizata, dar mai vehementa – erau si intelectuali si soferi, si pensionari si tineri de 30 de ani. Erau si un grup impins in fata, langa gardurile puse de jandarmi, iar multimea, poate firesc, se insufletea de fiecare data cand vreun reflector de la televiziuni se aprindea, iar oamenii probabil banuiau ca au intrat in direct. I-am impartasit doamnei vehemente ideea ca mi se pare un protest mai zdravan decat cel organizat la Parlament si ea raspunde fastacit “pai daca nu mai puteam sa stam in casa – ultima solutie sa venim aici; ne-au micsorat salariile, au umilit pensionarii, dar asta a pus capac la toate!”
Am incercat sa imi dau seama din textele inscrise de situatia de fapt. Cineva care semna Zorro infipsese doua poezii cu foamea, poporul si hotii pe statuile lui Caragiale, aflate in fata Teatrului National – probabil nu se gandise ca e posibil ca pozitionandu-le astfel sa fie privite in cheie de umor caragielesc. La un moment dat, dintr-un reflex extraordinar, o vecina a doamnei vehemente mi se adreaseaza conspirativ : nu credeti ca e foarte potrivit faptul ca suntem aici inainte personajelor lui Caragiale? Nu a explicat care personaje – erau mai multe. Mai putin vesel, gasesc pe un pom mai incolo o caricatura de umor negru cu un presedinte si un lat. Hartia era infipta direct in creanga acelui copac cu muguri, pe post de afis. Furie, iarasi furie, nu neaparat directionata, pentru ca fiecare se plangea de altceva. O doamna mi se plange de Gabriel Oprea, Ministrul Apararii. Nu ii spun ca mitingul e organizat pentru altceva. Insa ea facuse legatura intre SMURD si Armata, insa n-am auzit explicatia in imbulzeala si intre strigaturi.
Mai incolo, doi pensionari discutau aprins sub un car de reportaje, ridicat pe o platforma sa poata transmite catre tara intreaga panorama a multimii. “Si sa se puna domnule contabilul la contabilitate, inginerul la fabrica si taranul la pamant – nu se pricepe orisicine al sanatate ; l-ai vazut pe ungurul ala cum il cheama ce fata are? Pai ala e ministru? Cum ar fi sa pui frizerul la sanatate? Si uite ca era unul care se pricepea si nu l-au lasat domnule sa lucreze, nu l-au lasat. Pai nu le-a ajuns cat au furat? ”
De la pensionari, m-am intors la doamna vehementa, care parea a fi un telespectator fidel, spre deosebire de restul cetei. Aflu intr-un final ca doamna vehementa este cadru sanitar la un spital bucurestean. Nu dau mai multe detalii pentru ca imi doresc sa ramana anonima. Ea explica in detaliu celor din jur si, semnificativ se uita spre mine – vroia aprobare, eu ascultam pur si simplu. “Dom’le, inainte de SMURD se aduceau pacientii mai mult lesinati in spital, pt. ca ambulanta nu era decat transport, acum vine pacientu’ intubate gata, cu branula in mana, stabilizat, frumos. Pana acum, venea mai mult mort decat viu”. Incerc sa intreb de altceva – zic “nu mi se pare ca lumea de aici este o obisnuita a mitingurilor”. Ea imi confirma, este primul miting la care participa, ba chiar ma interogheaza dezaprobator “ Haideti, avem noi fete de oameni care se tin de mitinguri?” – de parca ar fi fost o suprema neseriozitate daca ar fi fost asa.
Dau sa plec mai departe. “Nu va fie frica, si Basescu pica.” “Du-te Basescu, dupa Ceausescu” . Un cetatean agita o cruce bizara, care a fost supraexpusa mediatic – insa pe care, din spate, nu am putut sa o descifrez cum se cuvine – parea ca exista uneva scris pe ea cuvantul Ceusescu. Dau de alto doi cetateni dintre care unul explica foarte clar ca a auzit ca Elena Udrea ar fi fost numita Presedinta Comisiei de Sanatate a Partidului aflat la putere. Informatia, din cate imi pot da seama pana in acest moment, e falsa. Un sir de fluieraturi, niste jandarmi vin dinspre Ministerul Agriculturii si se posteaza in fata multimii. Rafale de claxoane in chip de sprijin, banuiesc, ale majoritatii masinilor care treceau pe langa. Totusi, lumea nu se opreste din drum pentru a ingrosa randurile multimii- multimea totusi creste, dar foarte incet.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
