Recentele cresteri de accize se inscriu pe linia unor masuri de politica fiscala in mod clar contra-productive economic asa cum a fost si cresterea TVA. Ca si pana acum, aceste decizii fiscale s-au luat fara a se lua in calcul parghii economice alternative sau efectele asupra ansamblului economiei ceea ce dovedeste atat lene intelectuala cat si nepasare fata de bunastarea cetatenilor.

Lucian IsarFoto: Arhiva personala

Acelasi efect asupra sustenabilitatii fiscale, dar fara cresterea poverii sociale, l-ar avea cresterea economica si scaderea dobinzilor reale. Dar

pina intelegem ca pentru a creste economic avem nevoie de iesirea din austeritatea de idei putem macar sa reducem dobinda reala !

Binenteles ca o reducere in sfera evaziunii fiscale ar avea efecte incontestabile. Aparent mentinerea economiei gri este un act premeditat pentru a gestiona moralul si apetitul electoral al unei societati pauperizate prin devalorizarea interna a ultimilor ani.

Problema pe care incearca Guvernul sa o rezolve cu aceste cresteri de impozite este sustenabilitatea fiscala . Efectele negative ale cresterii impozitari ca si singura pirghie de atingere a sustenabilitatii fiscale sunt multiple: cresterea efortului social conducind la pauperizare si polarizare, incetinirea emergentei sectorului privat, permanentizarea incertitudinii fiscale, demotivare antreprenoriala si canalizarea energiilor creative catre forme de evaziune.

Reducerea dobinzii reale si cresterea economica pot reprezenta alternative la cresterea taxelor ca si metoda prevalenta pentru realizarea unui surplus bugetar primar .

Pentru a realiza legatura intre dobinzi, crestere si efortul social trebuie ruminat asupra sustenabilitatii finantelor publice si motivatiei din spatele tintelor tratatului de la Maastricht.

Tintele din tratatul de la Maastricht poate sunt ineluctabile dar traiectoria pentru atingerea lor este cu siguranta negociabila.

Parte din tinte au fost introduse in tratat din perpectiva sustenabilitatii fiscale.

Logica tintelor impuse prin Tratatul de la Maastricht este patrunsa prin parcurgere istoriei negocierilor si prin intelegerea teoriilor economice prevalente la acea data. Pentru o scurta istorie a negocierilor purtate din perpectiva sustenabilitatii finantelor publice se poate consulta eseul “The transition to EMU in the Madtricht treaty”, de Bini-Smaghi, Padoa-Schioppa si Papadia.

Cadrul macroeconomic conceptual al perioadei poate fi decriptat prin consultarea a doua materiale introductive: “Lectures on Macroeconomics” de Blanchard O. si Fischer S. si respectiv “Economic Growth” de Barro R. si Sala-I-Martin X.

Sustenabilitatea presupune capacitatea guvernului de a isi asuma in viitor povara financiara a datoriei. Nu exista o limita superioara a acestei sustenabilitati, este diferita de la o tara la alta si de la un moment istoric la altul.

Nivelul de 60% referitor la nivelul datoriei publice nu este un punct de optim ci determinat de media de la momentul respectiv a datoriilor celor mai mari economii Europene, Franta si Germania. Cresterea economica nominala a perioadei era considerata in jur de 5% . Prin urmare folosind relatiile propuse in materialele sugerate se obtine o limita pentru deficitul bugetar total de 3%.

Merita mentionat ca tintele din tratat implica existenta unei rate nominale de crestere “steady state” minime de 5%. In conditiile unei inflatii medii de 3% si a unui potential de crestere in “noua normalitate” de doar 1% deficitul compatibil cu o indatorare stabila de 60% devine 2.4% si nu 3%.

Merita insitat ca acesta este doar unul din posibilele puncte de pe suprafata de sustenabilitate a finantelor publice si are datoria existenta ca si input exogen. Doar din valoarea datorii nu se poate infera pe baza acestor modele daca o datorie de 20% din PIB or una de 40% este “mai sustenabila”.

In cazul Romaniei, nu nivelul este problematic ci dinamica, utilizarea si managementul datoriei.

Aceste elemente de istorie si mechanisme economice merita internalizate de echipa de negociatori ai Romaniei pentru forma finala a compactului fiscal, deoarece suprafata optima pentru Romania in urmatorii ani este simultan compatibila cu regula lui ‘44 si cu dezideratul tintelor din tratatul de la Maastricht.

Importanta devine traiectoria ajustarilor si spatiul de dezvoltare permis economiei nationale in perioada de accelerare a convergentei reale. De mentionat ca “realizarile” macroeconomice ale anului 2011 referitor la inflatie, deficit bugetar si de cont curent se incadreaza in regula lui ’44 si nu intr-un cadru mai restrictiv.

Regula lui 44, dezvoltata si cu alte ocazii, ofera o alternativa la politica fiscala, monetara si economica curenta. Regula lui ’44 presupune evolutia pentru o anumita perioada a inflatiei, deficitului bugetar si a celui de cont curent intr-un interval de +/-1% in jurul lui 4%. Mai mult, daca ne uitam la succesele economice anterioare ale Romaniei si ale altor economii, emergente , se observa ca ele se inscriu cu predilectie in perioadele de expansiune in cadrul propus de aceasta regula si nu intr-una mai restrictive.

In ipoteza ca tintele din tratat sunt inexorabile, Romania are sansa de a isi negocia o traiectorie indiduala pentru a se misca din punctul (4.4% din PIB deficit bugetar , 40% din PIB datorie publica) catre punctul atractor (3% deficit bugetar, 60% datorie publica) care sa permita refacerea potentialului de crestere al economiei nationale.

Pasinetti (’96-’00) prezinta un cadru conceptual care leaga efortul social de datoria publica, dobinda reala si cresterea economica.

In cazul Romaniei, datorita existentei datoriei in valuta, abordarea lui Pasinetti trebuie extinsa prin introducerea cursului de schimb. Acesta capteaza reevalurea datoriei in functie de evolutia cursului. Cum in Romania intre alegeri regimul este de tintire a cursului modelarea este relativ usoara cu utilizarea proceselor cu salt “post electoral”.

In plus nivelul datoriei trebuie ajustat cu incasari din privatizari , preluari de datorii de la diferite entitati de stat or private, datorii contingente ( de genul promisiunilor salariale cistigate in justitie), acumularea de active financiare. Incasarile din privatizari ( facute arm’s length si in interesul national ) nu doar micsoreaza datoria dar pot potenta cresterea economica.

Urmind rationamentul lui Pasinetti sustenabilitatea poate fi exprimata si printr-o relatie in care intervine deficitul (surplusul) bugetar primar (defictul bugetar dupa deducerea platii dobinzilor). In aceasta relatie intervine datoria publica, dobinda nominala si cresterea nominala. Spre exemplificare la un diferential pozitiv intre rata nominala a dobinzii si cresterea nominala de 2% , in cazul unei de datorii de 40% din PIB , area de sustenabilitate va corespunde unui surplus bugetar primar de peste 0.8%.

Definind efortul social drept impozitarea ( procent din PIB) incrementala necesara fata de situatia unei datorii zero, sesizam ca aceata taxa coincide cu surplusul (deficitul ) bugetar primar si putem sa ruminam pe baza relatiei mentionate anterior. Fixind efortul social asumat se poate estima usor care este diferentialul (dobinda – crestere) care ar fi necesar pentru a elimina nevoia cresterii taxelor.

Diferentialul dintre dobinda nominala si cresterea nominala este crucial pentru finantele publice.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro