Revin asupra acestui subiect, în urma plângerilor exportatorilor, de la ultima întâlnire de bilanţ, în care au acuzat că lipsa personalului calificat îi împiedică să accepte şi să onoreze comenzile pe care le au.
În primul rând, se cuvine să consemnăm că exporturile româneşti au atins în 2000 nivelul de 10 miliarde dolari, egal nivelului anterior lui 1990, iar in 2011 nivelul de 60 miliarde dolari, o creştere absolut spectaculoasă.
Veste bună este că exportatorii au comenzi. Şi încă multe. În unele cazuri, comenzile acoperă tot anul 2012. Costurile mai mici cu forţa de muncă din România, managementul profesionist, tehnologille de ultimă generaţie cu care au început producţia, reducerile de costuri, inclusiv în zona cheltuielilor de personal, stabilitatea cursului de schimb, fac din fabricile din România ale multinaţionalelor şi nu numai, o zonă de refugiu pentru comenzile internaţionale, atâtea câte mai sunt.
Vestea proastă este că exportatorii întâmpină dificultăţi cu finanţarea producţiei. Şi încă nu e clar ce va urma, în urma posibilei decizii a băncilor mamă de a-şi reduce expunerea pe România.
Altă veste proastă este absenţa forţei de muncă calificată, care să fie angajată pentru onorarea comenzilor, fapt confirmat săptămânal de ANOFM.
În ultima săptămână erau disponibile, la nivel naţional, conform ANOFM; următoarele joburi: confecţioner asamblor articole din textile – 831, operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, mat. sintetice – 373; muncitor necalificat in industria confectiilor – 361, agent securitate- 200, vânzător- 178, etc. Pentru posesorii de studii superioare, 500 de locuri de muncă.
Culegem acum roadele politicii ministrului Andronescu, care a desfiinţat şcoala profesională în 2003, înlocuind-o cu şcoala de arte şi meserii, a desfiinţat-o şi pe aceasta definitiv în 2009, din dorinţa de a împinge toţi elevii să cotizeze la fabricile de diplome din învăţământul superior. Acum se văd efectele.
Unde suntem acum?
În urma fluctuaţiilor angajărilor şi salariilor din piaţa muncii, o bună parte din muncitorii calificaţi, atâţia câţi mai erau, şi-a găsit de lucru în afara ţării, pentru salarii mult mai mari, comparativ cu acelea oferite de patronii din România. Ei n-au mai fost înlocuiţi de absolvenţi de şcoala profesională, pentru că această filieră de formare profesională n-a mai existat, cum arătam anterior.
Pe de altă parte, România are 2-3 milioane de oameni în rural, care fac agricultură de subzistenţă, venitul minim garantat le ajunge pentru ţigări şi băutură, iar mâncarea din bătătură. Până în prezent nu există politici publice pentru a-i aduce în sfera producţiei, de export şi nu numai.
Legea Educaţiei Naţionale oferă, parţial, instrumente care pot schimba această paradigmă. Iată prevederile legii:
Art. 33. — (1) Învățământul profesional se poate organiza în școli profesionale care pot fi unități independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare.
(6) Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot finaliza, până la vârsta de 18 ani, cel puțin un program de pregătire profesională care permite dobândirea unei calificări corespunzătoare Cadrului național al calificărilor.
(7) Programele de pregătire profesională, prevăzute la alin. (6), sunt organizate prin unitățile de învățământ de stat și sunt gratuite, în condițiile în care sunt finalizate până la vârsta de 18 ani.
(8) Durata și conținutul programelor de pregătire profesională sunt stabilite de unitatea de învățământ, pe baza standardelor ocupaționale, prin consultare cu angajatorii.
(10) Statul susține învățământul profesional și învățământul liceal — filiera tehnologică sau vocațională, prin: a) recunoașterea în învățământul terțiar nonuniversitar a studiilor obținute în cadrul învățământului liceal – filiera tehnologică sau vocațională, în baza unui regulament propriu;
b) finanțarea parțială la școlarizarea în cadrul școlilor postliceale de stat; c) burse speciale și alte forme de sprijin material.
Din anunţurile ministerului rezultă că vor fi acordate cifre de şcolarizare pentru şcoala profesională pentru anul şcolar următor. În al doilea rând, sunt permise de lege „programe de pregatire profesională”, de durată variabilă, la negociere cu agenţi economici care le solicită şi cu finanţarea asigurată de stat.
Suntem tocmai în perioada pregătirii legislaţiei secundare pentru şcoala profesională şi formarea profesională, aşa că mi se par importante câteva sugestii izvorâte din experienţa de director de grup şcolar, timp de 18 ani.
Realitatea este că, exceptând câteva cazuri fericite, grupurile şcolare şi liceele tehnice nu au bază materială de instruire practică modernă. Aşa că legătura şi colaborarea cu agenţii economici este sine qua non.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
