Ma intreb daca nu cumva discutia despre suveranitate purtata cu patos in paginile virtuale ale site-ului Hotnews nu se poate aborda din perspectiva unei arheologii a conceptului. Exista un ieri si un azi al suveranitatii?

George AntonescuFoto: Arhiva personala

Din perspectiva sensului originar al termenului s-ar putea spune ca Uniunea Europeana actioneaza intr-un fel ce reduce gradual suveranitatea statelor membre. Sunt voci care au vorbit despre noile tendinte expansioniste (ca sa nu zic imperialiste) ale Frantei si Germaniei. Despre o Europa cu doua sau mai multe viteze: una a statelor bogate si influente si a celorlalte (desi in lumina recentelor evenimente nu prea e clar unde este Marea Britanie). Nu cumva la sfarsitul acestei crize economice ne vom trezi cu un peisaj cu totul diferit in care Franta si Germania vor fi mult mai membre decat altele?

Oare nu cumva prin actiunea lor, in care noul cuplu “Merkozi” trebuie sa joace un rol decisiv in luarea deciziilor, Franta si Germania submineaza exact proiectul pe care se lupta sa-l pastreze: ideea unor state membre cu statut egal?

In acelasi timp, este posibil ca acest concept de suveranitate sa fie inadecvat pentru intelegerea relatiilor dinlauntrul UE? Nu cumva felul in care a fost el folosit ab initio nu se mai potriveste cu realitatile contemporane?

Exista o diferenta fundamentala intre conceptul elaborat de Thomas Paine, in preajma Revolutiei Franceze, pe baza caruia Natiunea este exclusiv suverana, si de la ea deriva orice forma de autoritate1, si ceea ce astazi reprezinta o consecinta a unor reglementari de natura tehnica.

Conceptul vechi, iluminist are relevanta in contextul istoric in care a fost formulat. Pentru Thomas Paine, el are o componenta militarista, si vizeaza in primul rand suveranitatea (citeste independenta) fata de Imperiul Britanic. In contextul francez accentul cadea pe agregarea unor vointe indviduale, iar aceasta colectivitate volitiva reprezenta Suveranitatea, in opozitie cu dorinta subiectiva si arbitrara a monarhului.

Astazi, este un fapt ca Statul/Natiunea nu mai reprezinta principalul actor pe scena relatiilor internationale. Pentru individ exista, daca vreti, grade sau nivele diferite de reprezentare: suntem reprezentati de Guvernul Romaniei, dar si de Natiunile Unite, Uniunea Europeana, Crucea Rosie, Amnesty International, Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Unicef si asa mai departe. Toate aceste organisme reprezinta indivizii in moduri diferite si in organisme internationale diferite. Invers, actiunile acestor institutii au consecinte la nivel individual.

Este de asemenea un fapt, ca orice inteles am asocia notiunii de globalism, el trebuie sa implice un anumit grad de inter-dependenta. La nivel de protectie a mediului, la nivel de telecomunicatii, dar mai ales in domeniul financiar aceasta inter-dependenta este omniprezenta. Criza financiara prin care trecem arata destul de limpede ca orice fel de granita nationala in lumea tranzactiilor financiare este o iluzie.

Reglementarile la nivel de guvern sunt o consecinta a acestei realitati. Ele nu reprezinta dorinta cuiva de a incalca libertatea altcuiva. Ele nu reprezinta o intentie de a minimiza, de a limita libertatea de miscare a unui stat. Imi este peste putinta sa compar Mecanismul de Verificare si Cooperare (MCV) al Uniunii Europene cu Inalta Poarta Otomana.

In sensul asta, cred, cei ce au scris pe Hotnews si Contributors.ro au dreptate cand spun ca a trambita sus si tare, cum fac unii politicieni, teme legate de pierderea suveranitatii inseamna nimic altceva decat populism ieftin sau o incercare de a obtine in mod facil voturi in plus.

A vorbi astazi de dilutia valorilor nationale, a considera ca este necesara prezervarea lor, si a te infoia defensiv la atacul vrajmas impotriva suveranitatii nationale reprezinta nimic alteva decat retorica ieftina retrograda.

Si totusi o buna parte din opozitia romaneasca in frunte cu USL pare sa cultive acest gen de discurs. Opozitia fata de introducerea noilor reguli fiscale in Constitutia Romaniei – ce reprezinta, repet, rezultatul unor constrangeri tehnice si a unei inter-dependente financiare – este doar o incercare de folosire a unui moment politic important in scopuri electorale.

Cred ca se cuvine mai degraba cultivarea unui ton mult mai temperat si a unui soi de patriotism minimal care s-ar traduce asa: sa-ti faci treaba bine oriunde te afli respectand regulile si in acelasi timp sa ai o minima grija pentru cei din (si pentru ce e in) jurul tau.

Pare evident ca de vom imprumuta cat mai curand la nivel de cultura sociala ideea de respect fata de regula, fata de acordul incheiat si fata de semeni vom avea sansa unei dezvoltari mult mai armonioase.

In concluzie, nu cred ca e vorba de o supralicitare a unui Euro-optimism, si nici de imposibilitatea iesirii din joc odata ce ai intrat. Regulile de curand acceptate de cele 26 de tari membre fac parte din domesticirea actului politic European. Acum ca suntem intr-o casa mai mare jucam dupa alte reguli (ne-balcanice). Ele sunt mai degraba rezultatul incercarii de a gasi un modus vivendi, decat manevre inainte si inapoi pe un camp de putere in care unii castiga iar altii pierd suveranitate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro