Ma angajez aici in ceea ce Cioran numea un exercitiu de admiratie. In gandirea romaneasca de azi, Marta Petreu, profesoara de istoria filosofiei la Universitatea “Babes-Bolyai”, poeta, eseista si romanciera de un impresionant talent, practica in chip magistral disciplina numita istoria ideilor. O face curajos, fara urma de prejudecati paralizante, cu acuratete conceptuala si cu o impecabila rigoare. Scrisul ei imi aminteste, prin acuta sensibilitate estetica si prin nervul politic, de Monica Lovinescu, de Virgil Ierunca, de Hannah Arendt si de Marthe Robert. Cartea recent aparuta la Polirom, “De la Junimea la Noica. Studii de cultura romaneasca” este exemplara prin acuitatea, franchetea si prospetimea judecatilor critice, prin refuzul de a abdica in fata ispitei, atat de contagioasa, a idolatrizarii ori, la polul opus, a iconoclastiei. O recomand ca pe o stralucita hermeneutica a pasiunilor, atasamentelor, devotamentelor si nalucirilor unor mari spirite in ceea ce Hannah Arendt a numit timpurile sumbre (dark times).
De ani si ani, Marta Petreu face opera de zidire culturala nu doar prin cartile ei, nu doar prin mentoratul academic, nu doar prin fascinantele prelegeri, dar si prin revista lunara pe care o conduce, exceptionala publicatie ”Apostrof”. Atunci cand unii exceleaza prin ceea ce H.-R. Patapievici diagnostica drept “critica de exterminare”, prin insulte vulgare, amintiri contrafacute, pamflet grobian, insinuari abjecte si delir interpretativ, Marta Petreu sustine discutia rationala, intemeiata pe surse verificabile si pe respect pentru preopinent. A fost atacata, a fost calomniata, a fost plagiata, dar si-a vazut de drumul ei. Nu au fost multi cei care sa-i apere dreptul de a spune adevarul.
In “Foreign Affairs”, o revista care nu se grabeste cu elogiile, cartea ei despre tanarul Cioran, tradusa la editura Ivan Dee sub titlul “An Infamous Past”, a primit o recenzie superlativa. S-a scris despre ea in numeroase alte locuri, inclusiv in “Times Literary Supplement”. Unii s-au suparat cand Marta Petreu a scris despre simpatiile fasciste ale tanarului Mihail Sebastian. Era OK sa surpe statuia lui Nae Ionescu, era chiar salutar, dar cum sa rostesti indicibilul despre autorul formidabilului pamflet “Cum am devenit huligan”? Cum sa spui ca victima regimurilor fasciste din Romania il glorificase candva pe Mussolini? Cum sa accepti demonstratia relatiei sado-masochiste, de tip stapan-sclav dintre Nae si Sebastian? Vestile proaste nu fac placere, iar pentru unii analizele Martei Petreu sunt asemenea vesti proaste. Pentru Marta, adevarul este non-negociabil, o pozitie care ii asigura numerosi inamici, dar si suporteri reali, chiar daca aflati in minoritate. Ma numar printre acestia din urma. “Adevarul este lucrul vital”, a spus Max Weber pe patul de moarte. Este un imperativ pe care, in cultura romaneasca a zilelor noastre, Marta Petreu il urmeaza cu arzatoare consecventa. Putine persoane din lumea noastra intelectuala au inteles atat de bine precum Marta Petreu unde poate duce indracirea unor intelectuali altminteri distinsi, eruditi si blajini.
Ii sunt recunoscator Martei Petreu pentru eseul-recenzie aparut in numarul pe luna decembrie 2012 din “Apostrof” pe tema volumului meu “Despre comunism”. Ii sunt indeosebi indatorat pentru ca a sesizat implicatiile profunde ale deciziei mele, una existentiala, de a scrie despre totalitarismele veacului al XX-lea ca un om perfect liber. Un articol precum cel al Martei Petreu, pertinent, nuantat, rafinat ca interpretare si menit sa adanceasca problema discutata, in acest caz raportul dintre biografie, memorie si istorie in analiza religiei politice comuniste, deschide spatiul ideatic spre noi, incitante si binevenite ipoteze. Ma leaga de Marta Petreu o prietenie indefectibila bazata pe faptul ca suntem amandoi oameni liberi.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
