Ca spaţiu public, biblioteca e o parte a educaţiei publice, un bastion al libertăţii şi democraţiei. Politicile de modernizare ale bibliotecii publice bucureştene abandonează misiunea tradiţională a bibliotecii când modernizează şi închide filiale ca Gh. Lazăr pentru a aloca spaţiul altor activităţi (socializare, complexe de amuzament) în atragerea de mai mulţi clienţi.

Constantin BalasoiuFoto: Hotnews

Frederick Hicks se întreba în 1916 în „The public library as affected by municipal retrenchment”, Bulletin of the American Library Association, Vol. 10, No. 4: “Nu e biblioteca o parte integrală a educaţiei publice, educaţia bastionul libertăţii, iar libertatea cuvantul de ordine al democraţiei?” (p.169). Textul lui ataca problema suportului municipal furnizat bibliotecilor publice, expus mai ales în condiţii de criză restrângerii arbitrare, şi sugera în final că securizarea unui sprijin public bine adaptat la nevoile în creştere ale bibliotecilor (care se suprapun, spune el, cu creşterea populatiei) implică o legislaţie naţională adecvată. Pentru Hicks, asociaţiile şi comitetele de bibliotecari ar trebui să lupte pentru asta. În orice caz, întreaga discuţie e direct dependentă de înţelegerea bibliotecii ca parte a educaţiei publice, pe care Hicks o vede ca o condiţie a libertăţii şi democraţiei. Situaţia bibliotecilor publice din Bucureşti e similară cu situaţia bibliotecilor din 1916 din SUA: este biblioteca publică o parte a educaţiei publice? Voi argumenta în acest text că lucrurile stau mai curând pe dos. Astfel, dacă din exterior biblioteca publică este supusă restrângerii bugetare şi reducerii de personal, din interior biblioteca pare să suporte o serie de decizii contradictorii şi defectuoase. Dacă deci în cazul lui Hicks problema bibliotecilor este financiară şi exterioară, în cazul nostru problema bibliotecilor pare mai curând internă şi managerială. Textul încearcă să facă puţină lumină în această chestiune, ca apoi să supună discuţiei o concepţie a bibliotecii publice ca parte a educaţiei naţionale, care lipseşte managementului local.

Situatia bibliotecii publice

Bucureştiul dispune în prezent de 34 de biblioteci-filiale publice. Câteva dintre ele sunt expuse conform site-ului oficial (www.bmms.ro) reorganizării. Asta înseamnă că acolo biblioteca se află sau intr-un proces de lichidare a depozitului de carte/centrului de împrumut (de exemplu filialele Elena Farago sau Gh. Lazar, sect. 5 si 6), sau intr-un proces de specializare; acest tip de specializare e specific mai curând bibliotecilor din învăţământul superior (incluse în structura BCU) decât bibliotecilor specializate din structura naţională a bibliotecilor (de exemplu filiala Haşdeu, sect.3), cu care oricum se suprapune. E util de ştiut că bibliotecile au fost supuse pe toată perioada anului 2009 informatizării, un proces foarte întârziat şi complicat de înregistrare şi securizare electronică a cărţilor. Dacă deci în 2009 bibliotecile-filiale sunt supuse anevoiosului proces de informatizare şi sustrase în bloc publicului, în 2010 câteva dintre ele sunt incluse dimpotrivă într-un proces de desfiinţare a centrului de împrumut, iar spaţiile alocate altor activităţi; costurile acestei incoerenţe manageriale vor rămâne probabil pentru totdeauna obscure; ca un detaliu, rapoartele de activitate ale BMMS nu sunt disponibile (deşi pe site spaţiul e configurat). Dar asta e departe de a fi totul. În ultimii 15/17 ani, BMMS pierde sau închide din varii motive un număr impresionant de biblioteci, de exemplu Camil Petrescu, Constantin Nille, G. Călinescu, Panait Istrati, Şt.O. Iosif, George Bacovia, Petofi Şandor, I.L. Caragiale, Alecu Russo, Constantin-Dobrogeanu Gherea, Tineretului etc. Casările de carte sunt fără excepţie inaccesibile; o discuţie e aproape imposibil de deschis pe această problemă fără a pune în chestiune calitatea profesională a personalului care gestionează toate aceste fonduri de carte în teritoriu[1].

Acum, lichidarea depozitelor/centrelor publice de imprumut pare şi aleatorie, şi conflictuală în raport cu deciziile de modernizare anterioare: conflictuală, pentru că informatizarea fondurilor de carte de exemplu de la Gh. Lazăr şi Elena Fargo e pur si simplu inutila acum; ambele, e util de ştiut, au împreună aproape 100 de ani de funcţionare în special ca centre de împrumut, iar cel puţin una dispune de aproape 20000 de volume şi o sală de lectură (Gh. Lazăr); şi aleatorie evident, pentru că lichidarea loveşte sectoarele cele mai năpăstuite în materie de biblioteci publice şi licee din Bucureşti, adică prezenţa fizică sau importanţa proximităţii în teritoriu nu a jucat niciun rol în selecţia acestor filiale.

Bucuresti Sect. 1 Sect. 2 Sect. 3 Sect. 4 Sect. 5 Sect. 6
Populatie (2009) 227.717 357.338 399.231 300.331 288.690 371.060
Nr. biblioteci publice 6 5 7 6 5 5
Total Licee/Grupuri Scolare/Colegii 25 22 18 14 9 13

Tabelul de mai sus e ilustrativ. La o populaţie de peste 370.000, sectorul 6 dispune de 5 biblioteci şi 13 licee. Prin comparaţie, sectorul 1 reflectă o populaţie cu peste 140000 de oameni mai puţin, dar dispune în schimb de 6 biblioteci şi aproape dublul liceelor din sectorul 6. Sectorul 5 e cel mai neglijat: dispune de cel mai mic număr de biblioteci şi licee în timp ce populaţia lui e cu peste 60000 mai mare decât populaţia sectorului 1; pierde în schimb două biblioteci-centre de împrumut, dacă luăm în considerare conform site-ului oficial reorganizarea filialei Octavian Goga în centru cultural. Ce este clar în aceste condiţii e că deciziile interne de lichidare a centrelor de împrumut nu au niciun fel de legatură cu distribuţia principalelor instituţii de educaţie şi cultură de pe teren; proximitatea e crucială în asemenea probleme, bibliotecarii ar trebui sa ştie. Nu am inclus din motive de simplitate datele referitoare la categoriile sociale, nivelurile de venit şi/sau distribuţia bogăţiei la nivelul Bucureştiului, care despart inclusiv la nivelul observaţiei libere sectoarele 4, 5 şi 6 de celelalte, mult mai bine echipate în şcoli şi/sau biblioteci; fără îndoială, tabloul ar fi fost mult mai comprehensiv dacă am fi introdus în schemă prezenţa librăriilor şi a chioşcurilor de ziare/carte. Cu toate astea, ce este clar deja e că circulaţia cărţii e restrânsă exact acolo unde ea pare să lipsească mai mult. Acest lucru mă sileşte să pun în discuţie concepţia bibliotecii publice bucureştene, pe care o găsesc problematică. E inutil să subliniez că absenţa dezbaterii publice pe aceste probleme îmi complică sarcina.

Acum, o discuţie curentă printre bibliotecari e că internetul şi cartea digitală tind să se substituie bibliotecii şi/sau cărţii. Pentru a prelua o metaforă, viitorul societăţii post-industriale e fără hârtie. Dimpotrivă, vocile care argumentează pentru o bibliotecă ca spaţiu unde computerul şi cartea conlucrează sunt mai numeroase. În orice caz, lichidarea centrelor de împrumut, atunci când închiderea sau pierderea bibliotecilor nu pot fi explicate de litigii sau altceva asemănător, nu poate fi pusă pe seama digitalizării. De exemplu, Freeman, Frischer sau Demas[2] argumentează pentru încorporarea tehnologiei informaţiei în serviciile furnizate de bibliotecă şi reinventarea ei ca spaţiu unde accesul la baze de date şi informaţie e combinat cu serviciile tradiţionale (operaţionale, de învăţare şi comunicare etc). Freeman rezumă asta excelent: Odată cu emergenţa şi integrarea tehnologiei informaţiei, mulţi au prezis că biblioteca va ieşi din uz […] Mulţi au afirmat că biblioteca virtuală va înlocui biblioteca fizică. În timp ce tehnologia informaţiei nu a înlocuit media printată şi nu e de aşteptat să se întâmple aşa în viitorul previzibil, ea are cu toate astea un impact uimitor şi complet neaşteptat asupra rolului bibliotecii. Contrar predicţiilor de utilizare în scădere şi în cele din urmă de ieşire din uz, utilizarea (bibliotecii) s-a extins dramatic –uneori dublându-se sau chiar triplându-se” (p.2). Şi mai departe: “Biblioteca e singurul loc centralizat unde tehnologiile noi şi emergente ale informaţiei pot fi combinate cu resursele de cunoaştere tradiţională într-un mediu focalizat pe utilizator şi bogat în servicii, care sprijină patern-urile sociale şi educaţionale de învăţare, predare şi cercetare. Oriunde internetul a tins să izoleze oamenii, biblioteca ca spaţiu fizic a făcut exact opusul. În interiorul instituţiei, ca o resursă de învăţare revigorată şi dinamică, biblioteca poate din nou să devină nucleul principal în organizarea comunităţii intelectuale şi a întreprinderii academice” (p.3). Figurile de mai jos ne scutesc de a apela la o bibliografie mai largă; baza de date e furnizată de Eurostat.

Semnificativ, valoarea producţiei în publishing nu doar ca nu e inhibată de extinderea internetului şi/sau explozia de cărţi/materiale digitale, dar a crescut de peste trei ori între 1998-2007. Biblioteca viitorului, aşa cum rezultă din aceste cifre, nu e biblioteca digitală, mai curând o combinaţie. Datele referitoare la extinderea internetului şi a investiţiilor în ICT nu le-am inclus din motive de simplitate; intuitiv, valorile lor sunt mult mai mari faţă de prima parte a anilor 2000. Un indice de corelaţie ar arăta fără îndoială valori semnificative între indicatorii publishing, internet şi/sau ICT.

Numărul de firme din această zonă a business-ului s-a dublat la sfârşitul perioadei. Dacă am corela aceste informaţii cu datele investiţiilor în ICT, am găsi indici de corelaţie pozitivi şi mari. Fără îndoială că ICT a simplificat apariţia noilor afaceri în publishing, iar avantajele principale sunt probabil reducerea masivă a costurilor şi simplificarea/eficienţa tehnică ridicată a editării. În orice caz, un divorţ între publishing şi ICT/internet nu constituie realitatea prezentului şi după toate aparenţele nici a viitorului. Cu alte cuvinte, biblioteca digitală şi biblioteca tradiţională sunt silite să conlucreze pentru foarte mulţi ani de acum încolo. Informatizarea şi cartea digitală nu fac decât să simplifice (şi mai ales să lărgească) aria de servicii furnizate de biblioteci. În aceste condiţii, o explicaţie a lichidării centrelor de împrumut din Bucureşti trebuie cautată în altă parte.

Biblioteca publică - parte a educaţiei publice

Cred că adevarata problemă ţine de concepţia bibliotecii publice. Alstad and Curry[3] observă de exemplu că “misiunea tradiţională a bibliotecii –sprijinind auto-educarea cetăţenilor pentru ca ei să poate deveni membri cu drepturi depline într-o societate democratică- a fost devalorizată în favoarea popularizării bibliotecii pentru a atrage mai mulţi utilizatori. Această schimbare a condus la o accentuare asupra entertainment-ului şi marketingului şi la o abandonare a ceea mulţi simt că este scopul adevărat al unei biblioteci”. Similar, Buschman[4] respinge identificarea bibiliotecii publice cu practicile antreprenoriale specifice pieţei capitaliste pentru a argumenta în favoarea unei biblioteci “democratic conectată la comunitatea ei”. Pe urmele lui Habermas conform căruia sfera publică e “o sferă a criticii autorităţii publice”, Buschman consideră că biblioteca se situează la limita dintre autoritatea publică şi spaţiul privat, pentru că nu cade sub control guvernamental şi evident nu aparţine cuiva. Aici oamenii pot veni împreună indiferent de status, venit etc. Cu alte cuvinte, locul fizic al bibliotecii e spaţiul prin excelenţă unde activitatea democratică se produce. Pentru Buschman, asimilarea serviciilor bibliotecii publice cu marketingul firmei private împinge biblioteca spre politici de atragere de utilizatori (clienţi) şi activităţi care produc fonduri (information capitalism).

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro