S-a scris destul de mult despre importanţa summitului de la sfârşitul săptămânii, o întâlnire crucială pentru viitorul euro. Experţii şi-au făcut treaba propunând soluţii concrete pentru restaurarea încrederii pieţelor financiare în economiile Zonei Euro. Probabil că pachetul optim ce va fi adoptat va cuprinde angajamentul privind reforma Tratatelor UE, în sensul consolidării mecanismelor de supraveghere şi sancţionare legate de derapajele bugetare, stabilirea controlului încrucişat şi al dreptului de veto al CE asupra bugetelor naţionale, crearea Ministerului de Finanţe la nivelul Zonei Euro şi stabilirea rolului BCE ca împrumutător de ultimă instanţă în cazul ţărilor solvabile din punctul de vedere al datoriei publice, dar nelichide temporar. Aş mai adăuga aici crearea unei Federaţii Bancare Europene, care să supervizeze/ reglementeze/impună măsuri prudenţiale unitare pentru întreg sistemul bancar la nivel european. Plus un sistem centralizat de asigurare a depozitelor bancare la nivel european.
Măsurile anunţate până acum de cuplul Merkel – Sarkozy ţin mai degrabă de partea instituţională, de modificarea tratatelor s.a. Sunt măsuri care arată angajament dar sunt inconsistente în raport cu timpul. Se pot realiza în aproximativ 4 ani conform opiniei experţilor.
Zona Euro şi pieţele financiare – extrem de nervoase – vor totuşi soluţii concrete, care să rezolve problema într-un timp scurt. De exemplu, anunţul privind crearea Ministerului de Finanţe la nivelul UE, care să aibă putere de taxare de până la 2% din PIBul UE, care să stabilească gradul în care o ţară este insolventă sau doar lichidă, să emită euroobligaţiuni pentru a ajuta o ţară membră ce se confruntă cu probleme temporare de lichiditate (dar este solvabilă) să se împrumute la dobânzi sustenabile s.a. Plus anuntul BCE că va folosi resursele nelimitate de care dispune pentru a finanţa ţările care se vor confrunta cu probleme de lichiditate (fără a include vreo limită temporală pentru acest proces) şi că va stabili nişte ţinte foarte clare – de exemplu Italia va fi împumutată cu dobânzi pe termen lung de maximum 200 puncte de bază peste dobânda la care se împrumută Germania s.a. Nu în ultimul rând, anunţul privind adoptarea unor programe de ajustare fiscală combinate cu măsuri de relansare a creşterii economice (miza exclusivă pe austeritate introducând UE într-un cerc vicios măsuri de austeritate – recesiune – venituri bugetare scăzute – noi măsuri de austeritate).
Fără soluţii concrete, punctuale, summitul de vineri va avea probabil un eşec răsunător. Dar să mergem către interesele României. Cu toate că miza este pe Zona Euro, ţările non euro trebuie să forţeze şi ele obţinerea anumitor câştiguri de pe urma summitului. Aici România are câteva şanse pe care trebuie să le exploateze, puţine singură, majoritatea alături de celelalte ţări din cluster – Polonia Ungaria Bulgaria etc
Folosind impactul mediatic enorm, mă aştept ca preşedintele Băsescu să expună “experimentul România”. Forţată de criza de lichiditate din 2009 şi de zborul capitalurilor străine din 2008, România procedează la a doua cea mai dură ajustare fiscală din Uniunea Europeană în ultimii 30 de ani. Dăm câteva detalii legate de măsurile de tăieri pe venituri, asistenţă socială, concedieri în sectorul bugetar, reformele sectorului de pensii, educaţie, sănătate asistenţă socială s.a. Spunem despre pierderi de putere de cumpărare de aproximativ 25% pe medie, cu cifre mai mari la profesori, medici, pensionari şi funcţionari publici. Dăm cîteva exemple extreme – vezi tăierea alocaţiilor pentru asistenţii sociali ai persoanelor cu handicap etc.
Mă aştept ca preşedintele să atragă atenţia că sunt ţări în afara Zonei Euro care fac reforme mult mai ambiţioase şi că nevoia unor pachete de ajustare fiscală inteligentă este mai mare acum în ţările dezvoltate.
Mă aştept ca preşedintele să pregătească mesaje legate de inteligenţa supravegherii în domeniul bancar din România şi despre faptul că indicatorii legaţi de rata de adecvare a capitalului, solvabilitate, prudenţialitate arată mult mai bine decât în ţări importante din UE.
Mă aştept ca preşedintele Băsescu să solicite (alături de preşedinţii ţărilor din cluster) garanţii pentru limitarea retragerii fondurilor din sucursalele băncilor europene importante din Europa de Est. Aici trebuie să propunem şi să obţinem nu vorbe, ci o linie de credit flexibilă din partea BCE pentru a creşte eficienţa băncilor punte create de băncile centrale din Est, care să prevină dezechilibrarea sistemelor bancare generată de retragerea masivă de capitaluri.
Mă aştept ca preşedintele Băsescu să susţină controlul încrucişat al bugetelor propuse de guvernele naţionale. Am reuşi astfel şi noi să ieşim din capcana bugetelor construite după ureche, risipa banilor publici, alocările neuniforme de-a lungul anului, discreţionarismul masiv al investiţiilor publice şi al fondurilor de rezervă etc
În concluzie, consider că summitul poate fi o oportunitate pentru România, deşi nu pare. Este şansa noastră de a reduce contagiunea percepţiei negative prin afişarea angajamentului pentru reforme dure. Mici articole despre “nebunia” ajustării fiscale din România prin The Economist, Financial Times s.a. nu ne-ar strica deloc. Chiar ne-ar folosi. CDS urile nu ar mai creşte atât de brusc, investitorii s-ar uita altfel la România, ne-am recăpăta o parte din respect la nivelul decizional din UE.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
