… vine o vreme cand pana si gura lui Victor Ponta adevar graieste : Traian Basescu trebuie sa ne spuna si noua care e agenda Romaniei la Summitul European din 8 si 9 decembrie. Si trebuie sa ne spuna inainte, nu dupa. Dupa, e prea tarziu. Dupa, cum facea un locotenent de-al meu in armata, te poti lauda ca orice glont tras aiurea a fost cu intentie si ca orice movilita de pamant a fost tinta ta, din capul locului. La trageri, mai merge. In asemenea conditii, insa, e inacceptabil. Miza e prea mare pentru a nu stii macar unde stam, ca tara. Care ne e proiectul, care ne sunt asteptarile, care sperantele. Ce suntem dispusi sa negociem si ce nu. Daca avem ceva de negociat, sau mergem acolo doar ca sa dam din cap sis a ridicam mana precum niste elevi silitori, grabiti sa intre in zona euro. Stim ca presedintele, obsedat de eficienta manageriala cum e (la fel ca si Dinu Patriciu, c-asa au tendinta marile spirite, sa se intalneasca unde te-astepti mai putin), militeaza pentru Statele Unite ale Europei. E dreptul omului, ca om. Nu insa ca si presedinte. Ca presedinte, Traian Basescu nu-l reprezinta, ati ghicit, pe Traian Basescu. Reprezinta Romania.
Despre proiectul Statelor Unite ale Europei – de care, intre noi fie vorba, nici macar Merkel sau Sarkozy par cu asupra de masura de entuziasmati – vom mai avea ocazia sa vorbim, macar pana in martie. Pana la intalnirea de peste cateva zile, timp de discutii nu mai este, de buna seama. Inteleg asta. Ceea ce nu inteleg, in ruptul capului, este sa nu stim care e, totusi, agenda Romaniei la acest summit. Asta e inacceptabil. Faptul ca propunerile franco-germane nu sunt inca limpezi si ca, foarte probabil, nici nu vor fi pana joi, nu e o scuza pentru a nu avea o pozitie. O agenda, oricare va fi finn aceea. Chiar lasand la o parte asumarea voluntara (sau respingerea) masurilor de disciplina financiara (din cate se pare, presiunea asupra aspirantilor la intrarea in zona euro nu va fi atat de mare), eu, unul, tot nu stiu care ne e pozitia in cazul Ucrainei, bunaoara. Se prea poate sa fi fost publicata si sa-mi fi scapat mie. La fel ca si in cazul Turciei. Dar, daca unuia care grebleaza stirile din Romania zilnic, o asemenea informatie nu i-a ajuns la urechi (si-mi cer anticipat scuze daca mi-a scapat), ingaduiti-mi sa ma indoiesc ca marea majoritate a romanilor are macar cea mai vaga idee.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
