Am spus-o în repetate rânduri, sunt un susţinător fervent al introducerii coplăţii în sănătate. Contribuţiile suplimentare trebuie să aibe un rol strict psihologic, un tribut birocratic plătit pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului şi a creşterii responsabilităţii individuale şi nu o stavilă financiară în calea pacienţilor, de regulă persoane vârstnice şi paupere. În opinia mea pseudogratuitatea actului medical stă la baza tuturor relelor şi insuficientelor din sistem. Lipsa de transparentă, absenţa calculelor economice reale de fundamentare a cheltuielilor, lipsa de implicare a societăţii civile în apărarea drepturilor pacienţilor, eternă spagă, portiţele lăsate pentru fraudele de tot felul pot fi influenţate de introducerea unor contribuţii băneşti suplimentare ale pacienţilor.

Sorin PaveliuFoto: Arhiva personala

România amina de mai mult de 15 ani această necesară decizie – prima încercare datând din vremea ministeriatului Danielei Bartos – atunci coplata având temei legal doar pentru 2 (două) săptămâni. Ministrul PSD de la acea vreme a dispus retragerea coplăţii la primele semnale negative de rezistenţă din partea corpului medical. Prezenţa legiferare are şi ea un istoric destul de sinuos. Sarcina de a o introduce în practică a revenit, în mod aproape amuzant, tot unui reprezentant al stângii – ministrului PSD – Ionuţ Bazac, însă acesta nu a făcut decât să pună în aplicare o cerinţă expresă a FMI.Conform notei de fundamentare a proiectului coplata este “una din principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul României l-a încheiat cu această instituţie şi cu Banca Mondială în anul 2009”. Având în vedere faptul că prevederi exprese privind coplăţile se găseau deja în Legea privind reforma în sănătate din anul 2006 – ministrul Bazac a propus draftul unei Hotărâri de Guvern, care însă nu a mai apucat să o promoveze în urma demisiei. Următorul ministru, Cseke Attila, a convenit cu premierul Boc să mai fenteze FMI-ul ceva timp cerând ca prevederile HG-ului cu pricina să aibe şi girul Parlamentului, deloc necesar însă, problema fiind deja legiferată. Proiectul a fost tărăgănat cât s-a putut până când FMI-ul a bătut obrazul, a câta oară, dar şi pentru că între timp Preşedintele României a anunţat o schimbare radicală a filozofiei sistemului către asigurările private de sănătate care, în absenţa coplăţii, nu prea aveau obiect.

Aşa se face că, în sfârşit, începând cu 30 noiembrie avem o lege a coplăţii. Sau poate că nu avem!

Actul normativ este extrem de criticabil iar grabă cu care Preşedintele Traian Băsescu a înţeles să îl promulge va îngreuna lucrurile în loc să le îmbunătăţească.

Mă voi opri în rândurile care urmează doar la 5 modificări induse de prezenţa lege care au consecinţe de substanţă faţă de proiectul iniţial sau care trebuie corectate legislativ înainte de a putea să spunem că, în sfârşit, am făcut un pas înainte pe calea normalizării finanţării serviciilor de sănătate.

1. Prima modificare se referă la pragul limită al tichetului moderator şi la modalitatea de demonstrare a atingerii acestuia. Tichetul ar fi urmat să reprezinte un fel de condicuţa pe care pacientul să o primească de la primul medic care îi percepe o coplată în cursul unui an şi pe care să fie înscrise toate sume plătite suplimentar până la sfârşitul anului la diversele servicii medicale până la atingerea sumei de 600 de ron. Peste acest prag pacienţii ar fi urmat să beneficieze de gratuitate. Aş spune că în mod justificat Camera Deputaţilor a sesizat că o limită fixă este nedreaptă pentru pacienţii cu venituri mici şi au transformat plafonul într-un procent din venit (a douăsprezecea parte din veniturile anuale – 8,3%). Legea, astfel modificată nu prevede însă nici anul la care se va face raportarea plafonului maxim al coplăţilor (care intuitiv nu poate fi altul decât anul precedent) şi nici modalitatea prin care pacientul va face dovada veniturilor sale anuale (ar putea fi doar fisa fiscală emisă de ANAF – care însă ajunge în posesia contribuitorilor, uneori, mult după începerea noului an fiscal). Aceste lucruri ar fi trebuit legiferate expres încă din această lege.
2. A doua modificare, de esenţă se referă la cuantumul coplăţilor. Iniţial acestea urmau să fie stabilite în sume fixe de către CNAS. Dacă înainte de promulgarea legii se vehiculau exemple ipotetice de 5 lei la o consultaţie sau de 1 leu per analiza sau 50 de lei pe o internare – lucrurile stau cu totul altfel acum. În ambulatorul de specialitate lucrurile sunt destul de clare – cei 5 lei putând deveni 50% în plus faţă de tariful oferit de CNAS pentru o consultaţie. Tarifele sunt însă foarte variabile chiar dacă pacienţii nu ştiu acest lucru, unele consultaţii beneficiind din abundenţă de suplimentarea consultaţiei cu diverse alte prestări de servicii. În general, nemulţumirea faţă de inechitatea şi inegalitatea tarifelor din ambulatoriu era apanajul cabinetelor din specialităţile medicale, care obţin venituri considerabil mai mici decât cele din domeniile chirurgicale sau care folosesc diverse aparate pentru diagnostic în cadrul consultaţiei. De la intrarea în vigoare a coplăţii procentuale pacienţii vor sesiza enormele diferenţe şi vor ridica întrebări justificate legate de nivelul coplăţii pe care trebuie să o plătească la un cabinet de medicină internă comparativ cu cea plătită la o consultaţie de oftalmologie, de exemplu! În medicină primară lucrurile se complică oarecum. Medicul de familie este plătit în bună parte prin capitaţie – respectiv o sumă fixă pe care o primeşte în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi pe lista – indiferent de câte ori se prezintă aceştia la cabinet. Coplăţile procentuale se vor putea stabili doar pentru activitatea medicului de familie plătită prin tarif pe prestaţie. Aparent, medicul de familie va fi marele perdant al acestui sistem. În spital însă lucrurile devin însă de-a dreptul dramatice. Suma prevăzută drept coplată urmează a se calcula procentual din valoarea serviciilor medicale care variază ca tarif de la câteva sute de ron la zeci de mii de roni!! La o coplată de 5-10% din sumele achitate de CNAS spitalelor va putea fi considerabilă şi evident va fi diferită de la caz la caz. O subliniere: mecanismul este unul eminamente corect însă modalitatea de legiferare este una complet anormală! Coplata procentuală este rezultatul unui amendament al unui deputat al opoziţiei la care plenul camerei decizionale a achiesat fără rezerve în condiţiile absenţei oricărei reacţii din partea reprezentanţilor Guvernului. Coplata procentuală reprezenta o adevărată filozofie de funcţionare a sistemului sanitar şi ar fi trebuit acceptată şi întoarsă de Guvern pe toate fetele prin perspectiva consecinţelor înainte de a o accepta cu ochii închişi!
3. A treia consecinţă a formei în care a fost promulgată legea este legată de necorelarea probabil neintenţionată a termenului de coplată cu cel de contribuţie individuală. Pacienţii trebuie să suporte, de regulă, o anumită contribuţie personală la achiziţionarea de medicamente. Până acum, legiuitorul a folosit această sintagmă – contribuţie personală – în definiţia coplăţii dată de legea 95/2006 fără a exista implicaţii suplimentare. În acelaşi timp legiferarea suplimentară a coplăţii nu pare a fi ţinut cont de faptul că şi contribuţia personală la unele medicamente este tot o coplată. Desigur, observaţia mea ţine de domeniul interpretării legii însă consider că legea trebuie să fie explicită, clară pentru oricine o citeşte şi este afectat de prevederile ei. Odată cu introducerea tichetului moderator, după atingerea nivelului de 8,3% din venit pacienţii ar urma să beneficieze de scutirea de la plata în continuare a coplăţilor. În cazul medicilor şi spitalelor mecanismul este oarecum incorect deoarece cei care ar trata pacienţii la începutul anului ar părea a fi avantajaţi faţă de cei care ar putea să ofere servicii la sfârşitul anului, când pacienţii şi-ar fi depăşit deja plafonul de coplata. Medicii ar urma sa facă un fel de protecţie socială pacienţilor prin renunţarea la contribuţiile suplimentare. În cazul medicamentelor lucrurile devin însă mult mai complicate! Diferenţa de preţ operantă ca urmare a scutirii de coplată ar trebui să fie efectiv plătită de farmacist, care cumpără medicamentele, ceea ce cred că va fi imposibil de acceptat!!!

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro