Articolul scris de Dan Tapalagă este atât de bun încât nu mai are nevoie de laude. Ar fi inutile. Eu vreau să mă leg doar de o parte a postării. Tema cedării de suveranitate în domeniul economic este extrem de interesantă pentru mulţi experţi în domeniul integării europene şi al coordonării politicilor la nivelul Zonei Euro. Totuşi, pentru România, discuţia cu privire la cedarea de suveranitate către UE vs păstrarea identităţii naţionale mi se pare că apare prea devreme şi într-un context politic, economic, social, instituţional etc în profundă transformare. Păreri:

Cristian SocolFoto: Arhiva personala
  1. Problema va arde în apropierea aderării României la Zona Euro. Cel puţin în domeniul politicilor economice, atunci ne vom testa capacitatea de management macro. Când va avea loc tye hands, legarea mâinilor autorităţilor decidente de politici monetare şi de curs de schimb. Când va trebui să dovedeşti că poţi rezolva dezechilibrele interne doar prin intermediul politicii fiscale (dacă nu va deveni si ea armonizată/comună), prin politicile structurale şi prin însăşi capacitatea economiei de a absorbi şocurile. Adică prin competitivitatea ei.
  2. Nu se pune în discuţie apariţia unor costuri nete prin participarea României la mecanismele de coordonare a politicilor economice din Zona Euro sau UE. Mă refer la costuri nete pentru noi. O Românie competitivă în Zona Euro ne putem dori cu toţii, fără să avem vreo îndoiala. Alta este problema. Costurile ridicate apar dacă noi vrem să participăm la nivelul superior al UE cu politica de acum, cu economia de acum, cu instituţiile de acum şi cu climatul social de acum. Atunci da, costurile vor apărea şi vor fi imense. Nu vom fi în stare să ne rezolvăm dezechilibrele interne, nu vom fi capabili să facem faţă şocurilor asimetrice ce apar într-o astfel de construcţie, vom fi vulnerabili la efectele negative ce ar putea fi generate de problema pasagerului clandestin s.a.
  3. România nu mai are ce să cedeze. A cedat aproape tot. Chiar acum când noi dezbatem autorităţile cedează perlele din sectorul energetic, utitlităţi etc. Ori dacă nu mai ai niciun buton în economie, ce naiba să cauţi la masă. În locul tău la masa vor sta companiile multinaţionale extrem de puternice şi vor negocia interesele lor. Băncile străine cu intersele lor s.a. Întreb: mai putem vorbi de suveranitate când noi nu mai aproape nimic românesc? Dar, până la urmă nu trebuie să ne plângem. Este un efect al globalizării. O altă întrebare? Este statul român atât de puternic încât să reglementeze într-un sens favorabil şi pentru interesele sale, în condiţiile în care economia românească este dominată de companii străine?
  4. De ce ne facem griji? În Uniunea Europeană lucrurile sunt clare. Există partajarea competenţelor şi principiul subsidiarităţii. În fapt nivelul supranaţional al UE coagulează dimensiunea specifică construcţiei europene, cea comunitară, care vizează o metodă tare de integrare: punerea în comun a suveranităţilor. Nu cred că trebuie să ne facem probleme pentru competenţele exclusive la nvelul UE. M-ar îngrijora totuşi competenţele partajate şi cele care sunt atribuite la nivelul României. Aşa cum spune şi Dan, experienţa ne arată că noi am dus proiecte aproape de final numai când am avut ancore externe. De ce m-aş gândi acum că ceva se va schimba radical si deciziile luate aproape de popor vor fi mai raţionale?
  5. Eu cred că trebuie să trecem de la dezbaterea legată de câtă suveranitate cedăm la cea privitoare la cum facem să schimbăm status quo ul de acum către valorile europene reale. Cu o reprezentare competentă în instituţiile europene, cu un stat puternic, demn, care să reglementeze eficient, cu o clasă politică ce promovează adevăratul cult al stabilităţii, vom avea ce pune în comun. Altfel, nu.

Cred că filosofia legată de pierderea de suveranitate o putem face atunci când nu vom mai merge încă 20 de ani şi vom vedea că indicatorii legaţi de bunăstare sunt tot acolo (ne arată asta studiul ICCV, pe www.iccv.ro). Şi când vom vedea că România nu mai aleargă fără a înainta – şi mă refer aici la căştigurile de bunăstare din perioadele de creştere economică neutralizate total în perioadele de recesiune.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro