Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Energia regenerabila - "copilul nedorit" al industriei energetice ?

de Valentin Mircea     Contributors.ro
Miercuri, 30 noiembrie 2011, 11:47 Actualitate | Opinii


Valentin Mircea
Foto: Arhiva personala

Energia regenerabilă  desemnează, de regulă, noile forme de generare a energiei electrice din alte surse cum este vântul (energie eoliana), radiaţia solară (fotovoltaic), energia geotermală, energia produsă de maree sau prin arderea biomasei etc.

Energia regenerabilă, ca sursă primară de energie, face parte de multă vreme din patrimoniul industriei energetice, în principal prin centralele hidroelectrice.

În ceea ce priveşte celelalte surse, unele au mai fost folosite în trecut pentru generarea de energie, fără a fi însă transformată în energie electrică – morile antrenate de vânt sau încălzirea locuintelor pe baza căldurii geotermale captate în subteran.

Aproprierea termenelor de epuizare a energiei produse din surse fosile (petrol, cărbune, gaze), considerente de protecţia mediului sau care ţin de siguranţa şi independenţa energetică au făcut ca în ultimii 40 de ani sursele de energie regenerabilă să fie considerate tot mai mult ca alternative de luat în considerare pentru a asigura furnizarea de energie.

Sursele regenerabile de energie nu întrunesc însă toate condiţiile pentru a fi considerate surse ideale de energie.  Există încă numeroase incoveniente în calea transformării lor în preferatele consumatorilor de energie.  Dintre acestea putem enumera: eficienţa redusă a echipamentelor care captează sau care transformă energia naturii (vânt, soare, ape geotermale) şi existenţa unor fluctuaţii în generarea de energie, datorită variaţiei mari pe intervale mici de timp a ”materiei prime”, folosite – elementele naturale.

În aceste condiţii, investiţiile în surse regenerabile de energie s-au ciocnit de reticenţa investitorilor, finanţatorilor şi a consumatorilor care au preferat să se gândescă de multe ori înainte de a se angaja pe calea temerară a construirii de astfel de surse.

Acesta a fost momentul în care statele au decis să intervină, pe baza considerentelor de protecţia mediului şi a celor de independenţă energetică.  Nu era prima dată când statele lumii interveneau şi arătau direcţia în sectorul energetic, o resursă esenţială pentru orice societate modernă.  Mari lucrări hidroenergetice, construirea de centrale nucleare şi de reţele de transport al energiei electrice s-au făcut cu implicarea directă sau doar la îndemnul şi cu sprijinul statelor.

În fond, dacă din banii publici se realizează stadioane, de ce nu s-ar realiza si lucrări de infrastructură energetică ?

Acesta este contextul şi atmosfera care domină în mediul de afaceri, mediul politic şi în mass-media românească din ultimii ani – de când Uniunea Europeană a decis ca sursele de energie regenerabilă să reprezinte 20% din energie la orizontul anului 2020, concomitent cu reducerea consumului de energie cu 20% – faimoasa strategie ”20-20-20”.

În România tensiunile cauzate de noile surse de generare a energiei au început să răbufnească de când, în 2008, în urma unei iniţiative parlamentare, a fost adoptată Legea 220 / 2008 privind stimularea producţiei energiei din surse regenerabile.

Deşi Legea 220/2008 era un act normativ adoptat de Parlamentul României, promulgat de Preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial al României, aceasta nu a fost aplicată până de curând din motive care ţin şi de conţinutul său dar şi de mediul extern acesteia.

Astfel, aplicarea Legii 220/2008 era condiţionată, din start, de implementarea unor norme secundare, în sarcina Ministerului Economiei şi a ANRE şi de adaptarea unora dintre reglementările secundare în ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor de energie.

Ulterior, la aceste cerinţe s-au adăugat rezolvarea problemelor ridicate de lipsa de continuitate  a generării in unele surse – eolian, fotovoltaic – cauzată de fluctuaţia şi de imprevizibilitatea factorilor naturali folosiţi ca sursă de generare şi cele privind preluarea cantităţilor de energie produsă în cadrul sistemului energetic naţional.  Rezolvarea acestor probleme tehnice era şi este legată de revigorarea unor proiecte majore în domeniul hidro – ex: Tarnita – Lăpusesti – sau de crearea unor capacităţi de stocare a energiei produse în centralele eoliene sau solare în vederea asigurării continutităţii în perioadele defavorabile (lipsă vânt, însoleiere etc).

În final, dar nu în cele din urmă, Comisia Europeană, consultată pe această temă, a fost de părere că ar trebui întocmită şi supusă aprobării sale o schemă de ajutor de stat pentru certificatele verzi prevăzute de Legea 220/2008.

Existenţa problemelor de mai sus a fost identificată rapid după intrarea în vigoare a Legii 220/2008 şi era, de altfel, previzibilă.  Mai greu de înţeles a fost, la prima vedere, atitudinea care a început să se manifeste în sectorul energetic, o atitudine cu accente dramatice, de genul celebrului ”drob de sare”.

Stimularea producției de energie regenerabilă care începuse într-un val de entuziasm s-a împotmolit curând în hăţişul birocratic, marcat de multe expresii de ”dar”, ”să analizăm”, ”mai vedem” şi altele similare.  Investitorii care s-au arătat interesaşi de proiecte de energie regenerabilă au trebuit să adauge rapid la pachetul investițional multă răbdare, stăruinţă şi înţelegere a mecanismelor birocratice româneşti.

Noul copil din familia industriei energetice româneşti a apărut, de la început, că este unul nedorit de către ceilalţi membri ai familiei, mai ales din perspectiva celor implicaţi în producţia de energie în marile hidrocentrale.  Pentru aceştia din urmă, şi nu numai, noul copil este în acelaşi timp şi o ”gură în plus”, adică finanţările destinate sectorului energetic pare că vor trebuie de acum împărţite cu noile surse de energie regenerabilă. Ne aflăm oricum în plină criză financiară iar riscul de ţară al României este destul de ridicat.

La dificultăţile tehnice şi administrative de implementare a fost adăugat reproşul că proiectele de energie regenerabilă de tip nou ar fi supradimensionate faţă de consumul actual din România.  Este posibil, dar să nu uităm că România ar putea exporta energie mai mult decât o face în prezent, către ţările din Uniunea Europeană şi către alte ţări din regiune.  Apoi, ideea de supradimensionare e lansată fără a lua în considerare prognoza consumului în următorii 20-30 de ani sau necesitatea înlocuirii capacităților de generare din surse hidro şi termo ajunse la finalul duratei normale de exploatare.  Or, este de principiu că proiectele de energie trebuie proiectate pe termen lung, având în vedere costurile mari pentru construirea lor.

Dacă am fi de acord cu argumentul supradimensionării, ar trebui să îl aplicăm oricăror proiecte care adaugă capacitate suplimentară faţă de puterea instalată actuală, deci inclusiv noilor unităţi care vor folosi gaze naturale – Brazi (Petrom), Brăila sau Galaţi.

În realitate, chiar dacă ar fi vorba de un exces de capacitate de generare, aceasta ar avea, cel puţin, avantajul de a creşte gradul de concurenţă pe piaţa internă şi ar crea oportunităţi de export.  În fond, dacă se vorbeşte atât de mult de transport de energie produsă în nordul Africii pe bază solară sau în nordul Europei, către regiuni deficitare ale Europei, de ce nu ar putea fi realizat un astfel de flux şi plecând de la capacităţile energetice ale României ?

Atâta vreme cât proiectele energetice sunt private, finanţate de investitori şi bănci care îşi asumă riscurile de rigoare, obiecţiile de mai sus devin lipsite de orice valoare.

Este adevărat că,  în cazul noilor forme de generare a energiei din surse regenerabile, prin Legea 220/2008 a fost instituit un mecanism de sprijin care a fost caracterizat de Comisia Europeană ca fiind o formă de ajutor de stat.  În acest context, este nevoie ca sprijinul acordat să fie proporţional cu diferenţa de eficienţă din punct de vedere economic a noilor capacităşi energetice, să nu existe, deci, aşa cum a subliniat şi Comisia Europeană, o supracompensare a investitorilor.  Cea mai bună formă de evitare a unor astfel de consecinţe este ca mecanismul de sprijin să fie limitat în timp la perioada strict necesară pentru amortizarea investitiţiilor suplimentare şi pentru ca noile surse de energie să devină viabile prin ele însele.  Orice prelungire a formelor de ajutor ar echivala cu eşecul noilor forme de generare a energiei din surse regenerabile şi ar încuraja investitorii speculativi, în dauna investitorilor serioşi, care doresc sa devină alternative credibile pe piaţa energiei.  Trebuie remarcat că energia din surse regenerabile poate fi generată şi în unităţi de mică capacitate – micro-hidrocentrale, mici parcuri de turbine eoliene sau mici parcuri de panouri solare – ceea ce uşurează accesul la astfel de proiecte unor mici investitori care, de regulă, nu sunt specializaţi în acest domeniu şi care au ăn vedere revânzarea ulterioară către companii de profil.  O proporţie prea mare a numărului de investitori speculativi sporeşte riscul creării unei ”bule speculative” care se poate sparge dacă investitorii nu reuşesc să găsească cumpărători, pe fondul crizei şi al incertitudinilor din mediul intern.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















784 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version