Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De Ziua Nationala, despre problema nationala, intelectuali si dreapta romaneasca. Fara inhibitie

de Dragos Paul Aligica     Contributors.ro
Marţi, 29 noiembrie 2011, 8:36 Actualitate | Opinii


Criza europeana ridica in siajul sau problema nationala cu o intensitate fara precedent. Sa nu ne amagim. Nu este doar despre euro, bugete si falimentul statului social. Este din ce in ce mai mult despre politica pura si simpla: politica strazii, politica din culise. Si este din ce in ce mai mult despre organizarea politica viitoare a spatiului european. Si implicit este despre stat si natiune.

Asadar toata povestea aceasta cu solutiile la criza nu este doar despre repetarea in mare a unui experiment economic iresponsabil care la nivel national a colapsat lamentabil („Hai sa ne mai imprumutam odata, de data asta in stil mare, la nivel european si sa mai jucam o tura, ca si pana acum, da’ in stil mai mare, european; sa vedem, poate ca de data asta iese altceva….”). Este vorba despre ce instrumente ale suveranitatii nationale in materie de guvernare economica cedezi ca stat suveran. Este despre ce instrumente iti mai raman la dispozitie dupa ce ai terminat de pasat la centru tot ceea ce era pana acum atributul suveranitatii si auto-administrarii unui popor. Este despre identitate si este despre suveranitate. Este despre forma de organizare si guvernare din care tara ta –sau ce va mai ramane din ea- va face parte in viitor.

Avem o problema

Dupa 20 de ani de tranzitie (si cu putin ajutor de la criza economica) putem spune ca Romania are in sfarsit -atat la nivelul liderilor cat si al publicului- o patura sociala suficient de puternica si vocala ce se face purtatoarea unei clare constiinte nu numai pro-democratice dar si pro-capitaliste. Dreapta romaneasca a castigat batalia propriei redefiniri pe frontul identitatii politico-economice. N-a fost usor. Mostenirea trecutului a atarnat greu. Desigur, victoria intr-o batalie nu inseamna castigarea razboiului. Dar o victorie -fie ea si de etapa- e totusi o victorie. Indiferent de ce se va mai intampla de acum inainte, aceasta constiinta a fost trezita la viata. Logica economica si a bunului simt vor fi greu de anihilat sau marginalizat de acum inainte.

Urmeaza insa o batalie si mai grea, intr-un context si mai dur. Dreapta romaneasca, ii place sau nu, trebuie sa se confrunte direct (probabil mai devreme decat si-ar fi dorit-o) cu cea mai mare si profunda problema a sa: problema nationala. Este a ei. E in fisa postului. Nu poate sa se eschiveze pe termen nedeterminat.

Aici ne lovim insa de marea intrebare: A ajuns in sfarsit dreapta romaneasca la punctul in care are credibilitatea, capacitatea si curajul de a se reangaja intelectual pe terenul minat al tematicii ideii nationale si a proiectului national romanesc? Au elitele Romaniei forta sa confrunte imensa restanta a unui proiect ce a fost profund distorsionat si viciat de nationalism-comunismul ceausist si de extremistul de dreapta interbelic? Are Romania in sfarsit resursa sociala, intelectuala si morala de a-si reformula si reconstrui viziunea nationala in conformitate cu cerintele secolui 21?

Nu putem incepe o discutie serioasa pe tema nationala fara sa dam un raspuns celor de mai sus. Un raspuns negativ ne spune ca inca nu a venit momentul. Ca orice angajare e periculoasa si pentru dreapta romaneasca si pentru tara, ea putand periclita tot ceea ce s-a castigat cu greu in ultimii 20 de ani. Un raspuns pozitiv ne spune ca discutia poate incepe. Miza este enorma. Ceasul bate. Timpul nu are rabdare. Ne place sau nu, toata povestea asta cu criza economica a repus pe tapet in stil mare problema nationala. Avem o problema.

Sub presiunea timpurilor

Cand mediul politic, economic, cultural si intelectual in care opereaza o natiune se schimba, aceasta, daca vrea sa supravietuiasca, trebuie sa se adapteze. Strategiile sale trebuie sa se ancoreze, generatie de generatie, in realitatile vremurilor. O natiune incapabila sa sustina ferm, sub presiunea timpurilor, o idee clara despre ce este, ce vrea si incotro merge, este o natiune care se retrage incet, incet spre culisele scenei istoriei. Vine deci momentul in care trebuie sa recunoastem ca e nevoie de o regandire si o reinventie a proiectului national. Nu ca asa vrem noi. Ci pentru ca este o necesitate vitala. Ideile secolului 19 ne-au dus pana unde puteau sa ne duca. Evolutiile de azi, ce pun atata presiune pe noi, fac parte din alt univers, cu totul strain lor. Deja le cerem imposibilul.

Ajuns in acest punct cititorul poate spune: „Zici ca evolutiile de azi pun atata presiune pe noi. Care presiune? Ca eu nu o vad. Nu vad nici agitatie, nici preocupare, nici macar puncte de vedere sau dezbatere; nici macar constiinta faptului ca sub ochii nostri se intampla ceva de asemenea mize istorice. Nu vad in mass media, nu vad la partidele politice, nu vad intre intelectuali…”

N-am sa incerc sa raspund de ce mass media si clasa politica sunt indiferente si atat de abulice la o provocare de magnitudini greu de exagerat la adresa suveranitatii si auto-guvernarii tarii lor. Cititorul are probabil deja raspunsul sau. Am insa de spus cate ceva despre intelectuali. Pentru a intelege ezitarile lor va invit sa privim in urma la cei douazeci de ani trecuti de la prabusirea comunismului. Si apoi, mai departe, spre perioada interbelica.

Context: extremismul, la mare cerere

Sa fim directi: Dupa 1989 nimic nu ar fi convenit mai bine unora decat o „renastere a extermismului de dreapta, nationalist” in Romania. Imaginea unei „eterne Romanii” colorata de stridentele extremei drepte -primitiva, bantuita de delirul fanatismului nationalist si stafiile xenofobiei – ar fi picat manusa pe niste cadre presetate si pe niste interese geostrategice bine definite. Cererea de extremism romanesc de dreapta era masiva.

La Est, propaganda rusa si post-sovietica nu pierde oricum prilejul de a califica Romania ca agresoare, trecuta, prezenta si viitoare. Cadrul este pre-setat acolo inca din vremea stalinismului : Maresalul Antonescu ramane geniul tutelar al romanilor, un popor revansard, agresiv, care doarme cu cutitul in dinti, gata sa treaca Prutul in orice clipa pentru a anexa Basarabia. Intretinerea mitului a fost si este un instrument util la Moscova si in alte parti. E bine sa ai in dulap sperietoarea nationalismului romanesc. Bine intretinuta si lustruita, o scoti si o arati din cand in cand, oricui ai interesul, inclusiv romanilor. Strategie clasica.

Totusi, miza majora a constat intr-un registru mult mai adanc: O Romanie in care fortele extremiste dau tonul, nu e o Romanie Europeana, o Romania a civilizatiei nord-atlantice. O Romanie ostracizata de Europa, este, in cel mai bun caz, o Romanie a zonei gri. Prin urmare, e un teritoriul larg deschis manevrelor si sferelor de influenta alternative.

In mod similar, in Vest, ii aveam pe cei ce voiau ca frontiera dintre comunitatea nord-atlantica si „restul” sa fie la vest, nu la est de Bucuresti. O Romanie prinsa in delirul autarhic si xenofob ar fi fost o justificare fara drept de apel pentru o atare decizie. O Serbie mai mare, mai la est de Serbia reala le-ar fi picat manusa. Sa nu mai vorbim despre soldatii corectitudinii politice occidentale si emulii lor locali. Debuseul creat pentru acestia de o alunecare a Romaniei pe panta nationalismului primitiv si a neolegionarismului ar fi fost imens.

Cererea de extermism de dreapta in anii 90 nu a venit insa doar de pe pietele externe. Si in plan intern extermismul de dreapta a fost la mare cerere. Crearea si intretinerea unui focar politic si ideologic extremist era o manevra strategica ideala pentru fortele de stanga ce au dominat Romania aproape intreaga perioada, indiferent daca au fost la putere sau in opozitie. Pericolul extermismului era o sperietoare utila in negocierile cu fortele din Vest ce doreau daca nu occidentalizarea, macar stabilizarea Romaniei: „Ii vedeti pe fascistoizii astia? Daca n-am fi noi, democrat-sociali maturi si echilibrati, astia ar lua controlul! Lasati-ne sa facem ce stim, nu ne mai puneti bete in roate. Numai noi stim cum sa tinem in frau extremismul latent al romanilor. Alternativa la stanga si la oamenii nostri nu este dreapta reformatoare ci extremismul de dreapta.”

Pe scurt, pentru stanga romaneasca atotputernica, zombiul extremismului era un element cheie al legimizarii si consolidarii puterii sale. Controland politic si financiar partidele-paravan si pe stridentii lor lideri, manufacturati dupa plac, au putut juca cadrilul (anti)extremismului cu mare eficienta. Ingredientul esential dar putin vizibil al statului si sistemului creat de Ion Iliescu a fost, de la Piata Universitatii pana azi, pericolul legionar si manufacturarea si intretinerea ideii nationalist-extremiste in subsolurile vietii noastre publice. Cine nu inteleg asta, nu intelege o variabila cheie in ecuatia politicii romanesti a acestei perioade.

Reinventarea dreptei : o sarcina ingrata si periculoasa

De ce e important sa trecem in revista cele de mai sus? Pentru ca ele ne dezvaluie un lucru crucial: importanta strategica imensa pe care extrema dreapta – ca miscare politica si ca ideologie – a avut-o in ecuatia romaneasca in ultimii douazeci de ani. Discret dar influent. Si tot ele ne mai dezvaluie un lucru: conditiile extrem de dure in care dreapta romaneasca liberala si democratica a trebuit sa se reinventeze si reconstruiasca in toti acesti ani.

Cele de mai sus ne dau si contextul in care trebuie sa vedem dreapta romaneasca intelectuala – refugiul, sanctuarul si teritoriul de unde a pornint reconchista si reconstructia dreptei romanesti. Or, aici nu trebuie sa ne ascundem dupa deget. Place sau nu, convine sau nu, dreapta romaneasca intelectuala a intrat in epoca post-comunista cu un imens handicap. O tinichea imensa agatata de gat: Mostenirea dreptei interbelice. Mai precis a extremei drepte. Biografiile unui Cioran, Noica, Eliade au alimentat continuu ipoteza de lucru potrivit careia in fiecare intelectual roman de dreapta sta ascus un legionar. E o ipoteza a carei validare sau invalidare nu cadea pe umerii celor ce au creat-o si circulat-o. Ea cadea pe umerii celor care erau tintele ei.

Sarcina intelectualilor de dreapta a fost deci imensa si ingrata. Nu numai sa reconstuiasca un esafodaj conceptual si retoric dar sa se si distanteze critic si inteligent de un altul. Nu numai sa reia si reasambleze aproape de la zero, bucata cu bucata traditia intelectuala a dreptei clasice, liberale si a conservatorismului occidental, dar sa faca asta sub presiunea suspiciunii si inhibati pana la sufocare. Adica sub privirile a mii de ochi vigilenti care pandeau fiecare rand, fiecare miscare pentru a putea clama: „V-am prins! ”

Pe scurt, timp de aproape 20 de ani dreapta romaneasca s-a reinventat (a) in umbra suspiciunii de loc inocente ca in fiecare intelectual reformist roman de dreapta sta ascus un legionar potential si (b) sub presiunea politica a unui sistem care a facut tot posibilul ca sa delegitimeze dreapta de factura occidentala moderna si sa intretina fitilele extremismului populist si rudimentar.

Pana la urma acesta bomba cu zeci de fitile aprinse nu a explodat. Dorit de atat de multi, atat din afara cat si dinauntru, extremismul de dreapta postcomunist nu a capatat proportii intelectuale sau politice relevante. Romanii nu au muscat momeala. De ce? E o discutie in sine. Fapt este ca in ciuda unor derapaje deloc neglijabile, nu s-a intamplat.

Intrebari si argumente

Daca observatiile de mai sus sunt corecte, ele dau cadrul in care putem intelege atat dificultatile si spaimele cat si sarcina ce sta in fata acum dreptei romanesti. Pornind de la ideea ca in ciuda tuturor moaselor si mosilor ce-l vor vivace si vizibil, extremismul romanesc pare anemic si epuizat, putem concluziona ca perioada de vulnerabilitate a trecut? Putem spune ca la 20 de ani de la prabusirea comunismului, Romania are adunate elementele esentiale unei drepte moderne, occidentale, pro-capitaliste si pro-democratice?

Recunoscand ca exista extremisti, xenofobi, nationalist-comunisti, anti-occidentali si idioti puri si simpli in Romania, putem recunoaste ca dreapta romaneasca contemporana a gasit formula de tratament a problemei puse de existenta lor? Ca a delimitat teritoriul corect, a evitat capcanele si a reusit sa se consolideze? Ca a dovedit ca merita respectata si ca merita increderea? Putem spune ca o etapa, cea mai vulnerabila a fost depasita?

Argumente ar fi. Conceptele necesare dreptei democratice si liberale sunt acum parte a limbajului dezbaterii publice. O intreaga traditie intelectuala aproape inexistenta in Romania ante- si post-belica, o traditie care este insa pivotul dreptei occidentale moderne – liberalismul clasic – este azi incetatenita exact in acele grupuri sociale care conteaza pentru discursul public. La nivelul acestor grupuri romanii sunt (sau cel putin par) sincroni cu miscarile de idei occidentale. Intre timp a aparut si e in plina crestere o intreaga patura sociala occidentalizata nu doar in forma si aspiratii dar si ca fond si ca mentalitate. Un segment activ al acesteia este direct angajat in spatiul public datorita internetului -o superba si formidabila blogosfera de dreapta- manifestand exact sincronismul mai sus amintit. Este putin in comparatie cu ceea ce ar putea sau ar trebui sa fie. Este enorm daca e sa tinem cont de unde s-a plecat si sub ce auspicii.

Putem spune deci ca pragul a fost trecut? Putem spune si ca la 20 de ani de la prabusirea comunismului, Romania are adunate elementele esentiale ale unei drepte moderne, sincrone miscarii politice si de idei nord-atlantice? Putem spune ca exista azi elementele unei drepte bazate nu pe confuzele si precarele date ale biologicului sau mitologiei romantice ci pe certitudinile ideii si spiritului, pe solidaritatea intru viziune, valori si proiect?

De ce e important sa cunoastem raspunsul? Pentru ca numai o astfel de dreapta ar putea avea legitimitatea, credibilitate si instrumentele intelectuale necesare dificilei sarcini de a revitaliza ideea nationala romaneasca in noile circumstante europene si globale. Iar in noile circumstante, raspunsul nu mai poate fi dat prin decret, de o voce sau alta, oricat de respectabila sau autorizata ar fi. Raspunsul nu poate veni decat din ecoul dezbaterii publice in care se angajeaza toti cei pentru care ideea de Romania si de proiect national romanesc nu pot fi doar note de subsol la istoria integrarii europene, sau a panslavismului mantuitor, sau a Eurabiei.

In loc de concluzii

Nu as vrea sa fiu gresit inteles. Ii rog pe adeptii corectitudinii politice sa aiba putina rabdare, sa nu se grabeasca sa ma linseze fara sa aiba curiozitatea de a auzi pana la capat ce pozitii sustin si ce argumente am. Ceea ce sustin momentan nu este nimic altceva decat ca in fata noastra stau probleme de o importanta istorica unica. Si ca ar trebui sa ne gandim serios la ele, sa discutam, sa analizam, sa dezbatem. Sunt chestiuni ce ar trebui dezbatute public intens si masiv: Ce vrem? Varianta A? Sau B? Sau poate exista variantele C si D… Suntem constienti ca e mai greu sa iei inapoi dupa ce ai dat? Sa refaci dupa ce ai desfacut? Sa reconstruiesti ceea ce ai deconstruit?


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1244 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version