Lagarele de concentrare, scria un cunoscut istoric, au fost rusinea suprema a secolului XX. Auschwitz si Kolyma, Dachau si Karaganda au fost expresiile palpabile ale prezentei Diavolului in Istorie. Cartea scrisa de Anne Applebaum care apare acum la Humanitas este un antidot impotriva uitarii, un remarcabil efort istoriografic de recuperare si salvare a memoriei. Nu avem dreptul sa bagatelizam barbaria Gulagului, sa privim aceasta imensa tragedie drept echivalentul exceselor consumeriste. O carte precum aceasta ar trebui sa fie inclusa in bibliografia obligatorie a oricarui curs de liceu privind istoria veacului trecut. Daca Hannah Arendt ar fi trait, nu ma indoiesc ca ar fi utilizat-o pentru o noua editie a clasicei ei lucrari despre “Originile totalitarismului”. Anne Applebaum este o ganditoare onesta, competenta si curajoasa, care nu se lasa inhibata de presiunile unei aiuritoare “corectitudini istorice”, nu accepta tabuurile dictate de cei care incearca sa conteste similitudinile izbitoare dintre comunism si fascism.
Am citit in aceste zile amintirile Emmei Gerstein, istorica literara specializata in Lermontov, prietena lui Osip Mandelstam, a Nadejdei Mandelstam, a Annei Ahmatova si a lui Lev Gumiliov, filosof si etnolog, fiul acesteia si al poetului asasinat in timpul lui Lenin, Nikolai Gumiliov. Amintiri cutremuratoare, de o franchete ce-ti taie respiratia, din anii 40, dar si din perioada 1946-1953. Acesti oameni au trait, ca atatea milioane de cetateni ai URSS, in umbra Gulagului. Poet de geniu, varf al literaturii ruse alaturi de Anna Ahmatova, Marina Tvetaieva si Boris Pasternak, Mandelstam a murit in Gulag pentru ca a scris o epigrama despre Stalin (de fapt una dintre cele mai importante poezii politice scrise vreodata). Gumiliov a fost deportat in doua randuri. Speranta de viata in Gulag nu o depasea pe aceea din lagarele naziste. Se murea de foamete, de frig, de mizerie, de epuizare fizica si nervoasa. In Gulag, ca si in sistemul concentrationar nazist, individul era superfluu. Gulagul a fost intemeiat sub Lenin, a atins paroxismul sub Stalin. Toate societiatile de tip sovietic, din Romania si pana in China, au creat propriile Gulaguri. Lichidarea celor decretati drept inamici facea parte din logica sistemului, din ADN-ul sau.
În cei 60 de ani de existenţă ai Gulagului – un complex de lagăre de muncă patronate, la modul propriu, de poliţia politică sovietică – 30 de milioane de oameni au trecut prin experienţa de zek (deţinut politic). Adesea, ca să devii un zek, adică mână de lucru ieftină, trebuia să fii doar inocent. Ca să supravieţuieşti, trebuia să-ţi pierzi orice fărâmă de inocenţă. Mulţi, foarte mulţi dintre cei care au populat Gulagul, nu s-au mai întors niciodată acasă, dar şi cei care au avut şansa de a părăsi absurdul arhipelag au purtat până târziu stigmatul moral, politic şi civil de duşmani ai poporului.
Nici măcar Soljeniţîn, care a descris în detaliu viaţa de lagăr, nu a reuşit întru totul să-i convingă pe occidentali şi chiar pe sovieticii „liberi“ de existenţa acestei absurde şi diabolice trăsături a culturii sovietice: munca forţată. Anne Applebaum acţionează însă ca un anchetator conştiincios şi corect care se luptă nu doar cu dificultăţile administrării unei cantităţi imense de probe, adeseori contradictorii şi inexacte, ci şi cu inapetenţa paradoxală a victimelor pentru dreptate, cu tăcerea criminală a foştilor călăi şi cu indiferenţa societăţii. De aceea cartea sa va fi imposibil de ignorat în orice istorie a secolului al XX-lea.
