Am remarcat și eu viteza cu care Mircea Geoană a ajuns din erou în țintă de atacuri, din ”președinte moral” în trădător sau individ bun de trimis la spitalul de nebuni. Nu e surprinzător: partidul s-a rotit, oamenii s-au rotit, presa de partid s-a rotit. Nimic din ce n-am mai văzut până acum. Dar există altă atitudine față de fostul președinte PSD, și e mult mai răspândită, indiferent de modul în care îl privesc, cu ură sau cu simpatie, indiferent dacă sentimentul e vechi sau nou descoperit. E neîncrederea exprimată în viitorul său politic; exprimată fie cu batjocură, fie cu condescendeță. Mircea Geoană e terminat dar nu-și dă seama de asta, e istorie, e un mort viu al politicii, cum îl numește Mirel Palada aka Turambar.
Ei bine, eu n-aș fi atât de sigur. Contestarea revocării din fruntea Senatului la Curtea Constituțională este tratată în același ton: e doar o pierdere de vreme, fără sens, fără șanse de succes. E un verdict pripit. Nu pot pronostica ce vor zice judecătorii, dar argumentele juridice, cel puțin, sunt de partea dlui Geoană. La fel, ”Platforma de la Dăbuleni” stârnește un zâmbet ironic și compătimitor sau o grimasă de dispreț și batjocură – ambele în aceeași idee: n-are nicio șansă, e ridicolă (auzi acolo, ”Dăbuleni” !). Dar și aici cred că oamenii, adversari sau prieteni, se grăbesc să-l vadă pe dl Geoană îngropat. Alegerile din 2012 sunt departe de a fi o afacere încheiată; țelul USL va fi obținerea numărului magic de 50%+1 din parlamentari, prin care să oprească și să inverseze intenția președintelui Băsescu de a le băga un premier agreat de el pe gât – așa cum a făcut până acum în trei rânduri. Câțiva senatori și deputați ”de Dăbuleni” și de aiurea, ar putea fi exact cei care țin majoritatea asta în balanță. Iar dacă o vor înclina pentru președinte, orice va fi obținut dl Geoană în schimb, va fi într-o situație mult mai bună decât rivalul său, ”liderul opoziției unite”. Chiar presupunând că opoziția va rămâne unită și că dl Ponta va rămâne lider acolo.
Bun, reacția aceasta de neîncredere generală e un obstacol în calea proiectelor dlui Geoană; dar nu e unul care să nu poată fi depășit. Nici inamicii politici nu îl pot opri, din contră, atitudinea asta ”nu există viață politică (de opoziție) în afara USL” este cea naivă. Nu, dl Geoană are un adversar redutabil în calea unui viitor politic de succes: dl Geoană însuși. Și nu mă refer la clișeul poreclei date de Ion Iliescu, chit că dl Geoană are momentele lui de …candoare, ca să folosesc termenul drag lui Andrei Pleșu. Altul este defectul care îi poate pune piedică. L-am descris prima oară într-un articol din 2007, când am explicat ”Cum ajunge revoluţia binelui o fugă circulară” . Ca să înțelegeți contextul articolului: PSD, sub conducerea dlui Geoană, tocmai pierduse la vot o moțiune de cenzură împotriva guvernului Tăriceanu, sabotat din interior, cu argumentul ”democrației”, de aceeași oameni care acum îl execută pe fostul lider pentru faptul că le e antipatic, în frunte cu Ion Iliescu. Eșecul acesta, combinat cu gafa suspendării din 2007, a obligat PSD să fie ”puterea din umbră” până în 2008, și apoi partener junior la guvernarea Boc, în 2009. A fost, fără îndoială, un element important care a contribuit la eșecul dlui Geoană din 2009.
E un război pe faţă acolo, un război pe care Mircea Geoană nu-l mai poate ascunde (s-a umplut de penibil când a încercat s-o facă), şi a cărui ascundere, şi aşa, nu-i mai poate servi la nimic. Nu mai e şansă de pupat piata endependenţii; e care pe care. Cei vizaţi de afirmaţiile tranşante ale liderului PSD sunt oricum inamicii săi politici, pe cât se poate spune la momentul acesta, implacabili. Nu sunt deloc nişte domnişoare de pension jignite de o acuzaţie pripită, care caută acum scuze. Sunt adversarii aprigi, care caută demult să-l debarce pe dl Geoană. Şi nu se vor opri până n-o vor face, sau nu vor fi opriţi ei înşişi. Cu o expresie frumoasă a cărei sursă îmi scapă, situaţia din PSD poate fi descrisă aşa “de-acu’ înainte, barda.” Or, lucrul cel mai prost care ţi se poate întâmpla când vrei s-apuci barda este să vadă lumea că-ţi tremură mâna.
Iar problema inconsecvenţei e generalizată. Dl Geoană ar putea descoperi că tacticile sale chiar au succes, dacă s-ar ţine de ele. Dar nu se ţine. Planurile sale s-ar putea dovedi strălucite sau măcar folositoare, dacă ar avea tăria şi inteligenţa să le ducă la bun sfârşit. Dar nu are. Le schimbă atât de rapid încât n-are timp nici măcar să câştige adepţi pentru ele, în partid sau aiurea. E în situaţia cuiva care, prins într-un laţ, fuge extrem de iute dar complet bezmetic în cerc. Dacă ar încerca să scape într-un singur loc atunci ar avea o şansă, cu condiţia să insiste acolo îndeajuns. În loc de asta, încearcă toate scăpările posibile, dar mult prea slab şi superficial ca să aibă vreo şansă să iasă pe oricare din ele.
Eu sunt convins că poziţia liderului PSD nu era deloc disperată la începutul acestui episod; cred că a muncit cu greu el însuşi să devină astfel. Căci, odată ce ai spus lucrurilor pe nume despre “cuibul de viespi” stârnit de planul respectiv, e o gafă ridicolă să dai înapoi şi să spui că de fapt te refereai la “interese de afaceri” şi nu, aşa cum e cât se poate de clar, (inclusiv) la propriul partid. Nu te împaci cu cei pe care interviul i-a stârnit, în schimb pierzi susţinerea celor care ar fi putut să aprobe o astfel de linie dură. Ori adopţi o atitudine combativă şi fără concesii cu adversarii interni şi cu subiectul moţiunii, ori adopţi o cale de compromis şi de împăcare. Se poate discuta care dintre căi e mai bună şi ar trebui adoptată; dar e indiscutabil că cea mai proastă cale e să le adopţi simultan pe amândouă.
La fel, indiferent de viitorul formal al moţiunii de cenzură, aceasta a înregistrat deja un eşec în planul în care ar fi contat, cel mediatic. Pur şi simplu din direcţia dlui Geoană au venit şi continuă să vină luări de poziţie incompatibile între ele. Am aflat că nu se va negocia dar că trebuie să se negocieze, că se depune sigur dar s-ar putea să nu fie depusă, că dl Geoană cere postul de premier pentru el dar e de acord că e la mâna preşedintelui inclusiv în ce priveşte anticipatele, că ar accepta să intre în guvernul Tăriceanu, că ar accepta condiţionat să susţină unul PD. Dacă s-ar concentra pe una din aceste opţiuni atunci ar avea o şansă să câştige ceva. În loc de asta le susţine pe toate şi e din ce în ce mai pierdut.
Dl Geoană rămâne egal cu sine însuși, consecvent în inconsecvență, cum comenta șugubăț cineva la acel articol. Și acum, e aceeași fugă circulară, aceeași inconsistență. Vrea să rămână șef la Senat? Dl Geoană a luptat, a protestat acolo, apoi a atacat revocarea la Curtea Constituțională. După care a spus că va pleca oricum, și dacă i se va da dreptate. Ce să înțelegi de aici? Ce urmărește exact? Sau cu platforma aceea, de exemplu? Dl Geoană însuși a emis, aproape concomitent, vreo trei idei mutual exclusive: ar vrea să facă o mișcare politică, ar vrea să rămână în zona publică, dar nu politică și plus de asta crede că mai are un viitor în PSD. Da, chiar și acum! Dl Geoană a atacat excluderea în instanțele civile – șanse minime, și asta chiar e o acțiune fără rost: dacă instanța va decide că PSD nu și-a respectat statutul când l-a exclus, partidul îl va exclude din nou. Mai rău, dl Geoană a anunțat că va lupta împotriva excluderii și la congresul PSD viitor! Sfântă naivitate! Cum crede că va putea lua cuvântul, nu, cum crede că va intra efectiv la lucrările congresului? Înfășurat în covoare, precum Cleopatra? Mai mult, ce să înțeleagă eventualii săi sprijinitori? Să iasă din PSD, și să se pomenească apoi că liderul lor e reprimit? Repet, dl Geoană ar putea aduna destui adepți în jurul lui pentru orice proiect politic, dacă s-ar ține de unul, nu de trei care se bat cap în cap…
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
