Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

APR Reloaded?

de Ioan Mircea Pascu     Contributors.ro
Joi, 24 noiembrie 2011, 8:12 Actualitate | Opinii


Ioan Mircea Pascu
Foto: Satmareanul

De cand s-au accelerat lucrurile in cazul lui Mircea Geoana, am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la “experienta APR” din 1997. Pentru cei care nu cunosc despre ce este vorba, sau isi aduc vag aminte, iata o recapitulare: imediat dupa pierderea alegerilor din decembrie 1997, PDSR-ul cum se numea PSD-ul atunci, a trecut, cum era firesc, printr-un congress, care a ales o noua conducere, in frunte cu dnii Iliescu si Nastase. Intre vicepresedinti ma numaram si eu. Functia de purtator de cuvant a revenit dlui Melescanu. (Un amanunt pe care nu il uit, insa pe care nu am reusit nici astazi sa il “descifrez” complet, a fost propunerea intempestiva a Corinei Cretu – facuta la prima reuniune a Biroului recent ales – ca eu sa preiau functia de presedinte executiv al partidului, atunci cand toata lumea stia ca aceasta era asteptata de Adrian Nastase!? Corina era in termeni buni cu Adrian, insa era de notorietate si relatia ei excelenta cu dl. Iliescu, asa ca, in lipsa oricarei discutii prealabile cu mine, am preferat sa nu particip la acest “joc”, anuntand ca nu eram “interesat”. Drept urmare, Adrian Nastase a preluat conducerea executiva a partidului si, probabil, nu a uitat incidentul, ceea ce ar putea explica anumite lucruri din relatia noastra ulterioara …)

Catva timp, cam pana prin primavara lui 1997, lucrurile au mers relativ bine in partid, fara nori la orizont, in afara, bineinteles, de faptul ca, pe zi ce trecea, incompetenta guvernantilor incepea sa coste tot mai mult societatea romaneasca, iar noi, ca principal partid de opozitie, trebuia sa ne exercitam tot mai apasat rolul (au fost si propuneri de a forta alegeri anticipate, tentatie pe care ne-am refuzat-o, socotind – corect, cum au dovedit ulterior faptele – ca exercitarea in intregime a mandatului din partea celor aflati la guvernare le va pecetlui definitiv soarta).

Numai ca, pe masura ce ne indreptam spre Conferinta Nationala de la inceputul verii (21.06.1997), care urma sa stabileasca definitiv configuratia partidului, apele au inceput sa se turbure. Dl Melescanu, acompaniat de dnii Boda, Cosea, Salagean, Enache si altii, au inceput sa fie tot mai nemultumiti de echipa de conducere formata din dnii Iliescu si Nastase. S-a ajuns pana la solicitarea plecarii lor de la conducere  Astfel, cu o zi inainte de Conferinta, la reuniunea pregatitoare, “dizidentii” ies la atac si incearca sa impuna discutarea documentului lor – care, la punctul 5 solicita schimbarea dlui Iliescu – la paritate cu cel al partidului!? Imi aduc aminte ca interventiile lor au fost facute pe un ton relativ pasnic, de parca ar fi vrut sa ne adoarma “vigilenta”. In plus, au primit sprijin si din afara grupului (regretatul Dan Martian, de pilda, obsedat de razboiul lui personal contra lui Adrian Nastase, milita pentru sustinerea solicitarii, facand o singura concesie: fara punctul 5, in timp de Ucu Rus, de la Cluj, incerca sa ne faca sa credem ca membrii de partid si simpatizantii ne cereau sa nu terminam sedinta fara sa fi transat definitiv problema).

In ciuda faptului ca primisem mesaje, fie direct din partea lui Teo Melescanu, care vroia sa stea de vorba pe indelete cu mine, fie indirecte, prin ziarista Rodica Ciobanu, care imi spunea ca grupul lui Melescanu ar fi avut nevoie de mine, in luarea mea de cuvant am “descifrat” mesajul “documentului” respectiv, declarand ca se urmarea preluarea conducerii partidului, prin inlaturarea conducatorilor aflati in functie. Interventia mea, care, pe de o parte, a devoalat adevaratele intentii ale autorilor documentului respectiv, iar, pe de alta, a ridicat astfel miza dezbaterii, a fost catalogata a doua zi, in Conferinta Nationala, de prietenul meu, Sergiu Nicolaescu, drept o … “demascare stalinista”!?

Cum ultima discutie din chiar dimineata Conferintei dintre dl. Iliescu si “dizidenti” nu a dus la niciun rezultat, pe parcursul lucrarilor inevitabilul s-a produs: dl. Melescanu si grupul de “dizidenti” condus de el a renuntat sa mai incerce sa preia conducerea partidului si a demisionat doar in fata camerelor de luat vederi, nu si in Conferinta, plecand pentru “consultari” in afara Complexului Expozitional, unde avea loc Conferinta (gurile rele spun ca ar fi fost intr-o locatie unde erau asteptati de dnii Magureanu si Costea, dupa care ar fi fost la sediul PDAR, unde erau asteptati de regretatul Victor Surdu, adeptul crearii unui partid transilvanean). Asa a luat ulterior nastere Alianta pentru Romania – APR – ale carei legaturi cu persoana dlui Costea, roman stabilit la Paris – au tinut pagina intai a ziarelor multa vreme dupa aceea.

A urmat un adevarat marathon prin tara, pentru a stinge focurile aprinse de simpatizantii “dizidentilor” si a pastra integritatea partidului, marathon incununat pana la urma de succes. APR-ul, bucurandu-se de un important sprijin intern – cel mai probabil, din partea puterii -, dar, cum am vazut, si extern, a ajuns pana la cca 20% din preferintele electoratului, scor confirmat in buna masura la alegerile locale din 2000. La cele generale si prezidentiale, insa, din toamna aceluiasi an, performanta a fost mai mult decat modesta (sub pragul electoral de admitere in Parlament). Ca un fapt divers, imi aduc aminte ca, undeva intre alegerile locale si cele generale, dl. Talpes a tinut sa ma informeze ca tocmai se luase decizia de “abandonare” a APR, lucru confirmat ulterior de rezultatele nesemnificative obtinute la alegerile care realmente contau, cele generale si prezidentiale!?

Cat de relavanta este aceasta experienta – depasita cu brio de partid in 1997 – pentru situatia actuala creata de excluderea lui Mircea Geoana din partid? In opinia mea, lucrurile stau acum invers: daca atunci exista un grup de “dizidenti” care a creat ulterior un partid, ca raspuns la tentativa esuata de a prelua mai intai conducerea partidului, acum discutam de un singur om, Mircea Geoana, care, daca va dori, va putea si va gasi sprijinul necesar, va incerca sa coaguleze abia de acum incolo un grup de “dizidenti” si, eventual, va crea o noua formatiune politica. Deci, o prima deosebire, ar consta in faptul ca, daca in 1997 discutam despre un “pericol iminent”, acum discutam despre un “pericol potential”.

In al doilea rand, sa presupunem ca el se va materializa si Mircea Geoana va reusi sa coaguleze o formatiune politica proprie, inclusiv cu cativa oameni din PSD. Acest lucru presupune insa, in afara unui mare efort (logistic, financiar, organizational etc) si o situare obligatorie in cadrul spectrului politic romanesc. Deci, ca sa beneficieze de un minim de credibilitate publica, noua formatiune ar trebui sa se cantoneze tot pe partea de centru-stranga (caci o cantonare la centru-dreapta nu ar fi credibila din partea lui Mircea Geoana, care a sustinut si sustine ca este un om de stanga). Aici, insa, noua formatiune ar trebui sa isi faca loc intre PSD si UNPR care, din aceleasi ratiuni de credibilitate (toata conducerea este formata din oameni care au fost ani in sir in PSD, unde si-au construit carierele politice) a optat tot pentru centru-stanga. Acest lucru este insa dificil de realizat (cel putin pana la urmatoarele alegeri). Ramane, deci, partea de centru-dreapta, care, cum spuneam deja, va decredibiliza din start intregul exercitiu, caci acuza ca Mircea Geoana actioneaza de coniventa cu actuala putere s-ar dovedi astfel adevarata … (Tocmai de aceea, intr-o postare recenta de pe blog, spuneam ca singura sansa a lui Mircea Geoana de a mai insemna ceva in politica romaneasca este in interiorul si impreuna cu PSD-ul).

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1211 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version