La 100 de ani de la nașterea filosofului canadian Marchall McLuhan, cel care a prezis apariția World Wide Web cu trei decenii înainte și a descris lumea viitorului ca pe un imens ”sat global”, presa de pretutindeni este confruntată cu mutații de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcționarea și bazele ei conceptuale. Având o convingere aproape religioasă că mass-media influențează decisiv viața oamenilor și viziunea lor despre lume, preocupat să descifreze care va fi natura mesajului mediatic în viitor, precum și cum va funcționa lumea determinată de noile tehnologii, McLuhan nu și-a bătut capul cu problemele de etică jurnalistică.
Totuși, prin forța exploratorie a teoriilor sale, McLuhan a observat că se conturează o prăpastie între noul rol al mass-media și abordările eticiste tradiționale. Profeția unei prese participative, extinse dincolo de comunitatea profesionisștilor, așa cum spunea într-o lucrare publicată în 1967, s-a împlinit sub ochii noștri o dată cu Internetul, Facebook, bloggosfera etc. S-a schimbat oare, împreună cu noile platforme și morala mesajului mediatic?
Jean Baudrillard oferă, în contrast cu optimistul McLuhan, care vedea în schimbarea mass-media o cale de armonizare culturală a societății, un răspuns pesimist: mass-media, televiziunea în special, sunt instrumente de dominație, manipulare și control social, menite să inducă confuzie prin ștergerea frontierei dintre realitate și show, între public și privat etc., punând în pericol libertatea de expresie însăși. ”Puritanul” Baudrillard vede în dispariția ”Galaxiei Gutenberg” profețite de McLuhan disoluția lumii moderne pentru a face loc consumerismului postmodern, culturii faptului divers unde tot ce nu înseamnă nimic este glorificat, unde simularea și reciclarea reprezintă noua etică. Pseudo-știri despre pseudo-evenimente, pseudo-obiectele publicității, difuzate industrial, dizolvă suportul simbolic al culturii înlocuindu-l cu surogate tehnologice strălucitoare. ”Comunicarea de masă exclude cultura și cunoașterea”, conchide radical filosoful francez în lucrarea Societatea de consum. Mituri și structuri.
Dezbaterea subiectului dacă vechea etică (să nu minți, să nu furi etc.) mai poate fi reper pentru presa de azi rămâne actuală. Celei de-a ”patra puteri” i s-a adăugat o a ”cincea putere” instituită de bloggosferă, Facebook, Twitter, YouTube, chiar Wikileaks și alcătuită din contribuțiile tuturor celor care nu fac parte din comunitatea profesioniștilor presei. Ce principii modelează aceste mesaje, cine veghează asupra lor, cât din deontologia și responsabilitățile presei profesioniste sunt preluate de ”social media”, cum spun americanii? Ward și Wasserman propun înlocuirea ”eticii închise”, a eticii normative a comunității mediatice, cu o ”etică deschisă”, un sistem de reguli pe care mass-media și alternativele ei civice să îl adopte ca pe un ghid general de conduită, având în centru diversitatea, ospitaliatea, virtutea sincerității și participarea liberă. Cei doi cercetători americani răspund negativ la întrebarea dacă acest sistem poate fi respectat unanim. Soluția este calculul utilitar al majorității și convingerea ei că fără etică orice comunicare regresează într-un alt Turn Babel.
Înapoi la realitatea imediată. Compărut zilele acestea din nou în fața Parlamentului Britanic, James Murdoch, ca și tatăl său, atotputernicul Rupert Murdoch, a susținut ca n-a știut nimic despre ascultarea ilegală a telefoanelor, urmărirea și încălcarea vieții private, făptuite de redacțiile News.Corp., un scanadal mediatic imens cu 16 arestați și unele suspiciuni de crimă. Cu alte cuvinte, marile corporații și conducătorii ei care au dus mass-media spre culmi ale corupției nu își asumă nicio responsabilitate.
Prea puțin s-a sinchisit la noi lumea de fărădelegile care au distorsionat rolul presei timp de mai mulți ani prin jocurile politico-financiare care ies la iveală încet, prea încet, în cazurile Vântu-Luca-OTV, sau în alte cazuri știute, dar încă neanchetate. Dar poate responsabilitatea individuală a jurnaliștilor și comunicatorilor, a formatorilor de opinie încă există. Sunt dovezi în presa autohtonă. Totuși convorbirea purtată la telefon de Mircea Dinescu, poetul, fostul disident, jurnalist post-decembrist cu patronul sau, Sorin Ovidiu Vântu, oferă un raspuns descurajant:
”MD: Să trăieşti, coane, ce faci, bă?
SOV: Bine, tati, felicitări pentru emisiune!
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
