Acest episod este cel mai lung din serial si este ultimul in care ii raspund domnului judecator Cristi Danilet. Am ajuns la punctual in care el ori nu poate sa priceapa ce scriu eu, ori nu vrea. Ambele situatii sunt sunt sinonime pentru noi.
Episodul de fata este cel mai lung deoarece el demonteaza argumentele finale ale domnului judecator Cristi Danilet. La sfirsitul acestui episod cititorii vor vedea in mod definitiv daca:
- ramin in picioare argumentele domnului judecator (care sunt si ale Sandeilor), adica pentru « promovarea » la ICCJ nu mai este nevoie de un nou decret prezidential de « numire » in temeiul legii 303/2004, art.30, al.1 ; sau
- ramin in picioare argumentele mele si ceea ce au facut si fac Sandeii din 2004 (« promovare » de judecatori la ICCJ fara decret prezidential de « numire » emis in temeiul legii 303/2004, al.1) inseamna subminarea prerogativelor prezidentiale si, la nivel mai general, subminarea suveranitatii poporului roman care isi alege prin vot direct Presedintele pe care Sandeii il transforma din 2004 incoace intr-un presedinte « notar ».
*******
Sa simplificam : disputa mea cu domnul judecator Danilet trebuie sa se apropie de un final, altmiteri dam in balacareala, si sunt chestii grele de care el trebuie sa se ocupe ca membru CSM, bunaoara mandatele expirate ale Sandeilor care au fost numit pe 6 ani (legea 56/1993) si carora, in temeiul art.155, al.5 din Constitutie, li s-a terminat de mult malaiul de judecatori la ICCJ si cu toate aceste, continua sa joace si azi rolul inchipuit de judecatori inamovibili la ICCJ. Ofer doar un nume : Lidia Barbulescu.
Nu doresc sa ii rapesc timpul domnului judecator Danilet, poate are ceva de facut in legatura cu mandatul Lidiei Barbulescu (si nu numai), iar eu il retin cu episoadele mele kilometrice. Nu vreau ca el sa se plinga peste 6 ani, cind ii expira mandatul de membru CSM, ca nu a putut face « reforma » Justitiei deoarece ca s-a razboit cu bloggeri anonimi. Eu nu am nici un interes sa o lalaim pe bloguri, deoarece scopul serialului meu nu este acela de a purta controverse cu domnul judecator decit in nasura in care controversele clarifica niste lucruri, iar nu le aburesc mai tare. Aburitul cititorilor nu este specialitatea mea. Domnul judecator, repet, are niste restante de care se face ca uita, in calitate de membru CSM : constatarea expirarii mandatelor judecatorilor de la ICCJ numiti pe legea 56/1993. Reforma Justitiei e pe bune sau a fost doar in campania pentru CSM, ca eu tot nu am inteles ?
*******
Constroversa mea cu domnul judecator Danilet refera la mandatele Sandeilor de la ICCJ. Acest punct are pentru domnul judecator o importanta deosebita, intrucit el considera ca eu as fi un politician ori un blogger aservit Puterii care, la adapostul anonimatului, doreste controlul politic al Justitiei. Domnul judecator afirma acest lucru deoarece eu sustin (pe urma tezelor lui @Bascaliosul), ca judecatorii de la ICCJ au nevoie de un decret prezidential de NUMIRE in temeiul legii 303/2004. Judecatorul Danilet afirma ca este suficient ca CSM i-a PROMOVAT (de la Curtile de apel la ICCJ, tot in temeiul legii 303/2004) pe acei judecatori la care eu ma refer numindu-i, dupa @Bascaliosul, « Sandei ». A se (re)vedea si Sandeii mamii lor !.
Disputa dintre noi nu este pentru a decide daca CSM poate sau nu sa « promoveze », (in conditiile legii 303/2004) judecatori la ICCJ. Acest lucru nu face obiectul discutiei, fiind clar reglementat de Constitutie, art.125, al.2 : « Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice ».
Problema pe care eu si judecatorul Danilet ne duelam consta in a stabili daca pentru promovarea la ICCJ (de catre CSM) judecatorii au nevoie de un nou decret prezidential de numire in functie, emis in temeiul legii 303/2004, mai precis a articolului 30, al.1 (in varianta intiala a legii), articol care confera judecatorilor inamovibilitatea « pe viata » si dreptul de « promova » de la judecatorie pina la ICCJ fara sa mai intervina, pe acest traseu profesional, decretul prezidential de numire care intervenea sub legea 56/1993 si dadea voie judecatorilor sa ajunga la Curtea Suprema.
Eu sustin, pe urmele lui @Bascaliosul, ca au nevoie, iar judecatorul Danilet sustine ca nu.
Judecatorul Danilet utilizeaza ca argument colateral disputei acuzatia conform careia eu, sustinind necesitatea unui nou decret prezidential de « numire » in temeiul legii 303/2004 a judecatorilor care vor sa « promoveze » la ICCJ, sustin de fapt interventia politicului in Justitie.
Eu afirm ca un nou decret prezidential de numire in temeiul legii 303/2004 nu numai ca este legal, ci ca respecta si principiul echilibrului puterilor in stat, principiu descris de CCR in Decizia 98/2008 (a se vedea episodul X din serial : )
*******
Sa incepem sa descilcim o disputa care ameninta sa devina prea tehnica.
Intii, citeva chestiuni de principiu :
I. De principiu, domnul judecator pare ca manifesta o oarecare retinere organica (ca sa nu zic teama) fata de decretul prezidential. In imaginarul domnului judecator, decretul prezidential trebuie sa intervina in cariera magistratilor cit mai putin, si daca se poate, cit mai formal, altfel poate fi catalogat ca « imixtiune ». Am aratat acest lucru in episodul XI. Reiau pe scurt tezele domnului judecator si le comentez :
I.1 : « Numirea si eliberarea din functie a magistratilor, in lume, o face Executivul sau Legislativul si trebuie sa fie doar formala, altfel inseamna imixtiune ».
Comentariu: asa cum a aratat CCR in Deciziile 375/2009, 98/2008 si 551/2009, prerogativa prezidentiala a numirii prin decret in functii publice nu este o prerogativa lipsita de substanta, adica doar « formala ». In sistemul nostru constitutional, Presedintele nu este notar, si nu poate fi obligat sa semneze ca notarul tot ce ii baga altii sub nas. Presedintele semneaza cu deplina putere si autoritate, si poate chiar refuza sa semneze (macar o data) decrete de numire in functia de ministru, sau in functia de judecator. In ambele cazuri refuzul trebuie sa fie motivat, insa cel care propune este obligat sa vina cu a doua propunere diferita. Deci Presedintele Romaniei nu-i notar, iar pentru a reveni la prerogativa numirii judecatorilor, CCR spune foarte clar in decizia 551/2009 : « Art. 134 alin. (1) din Constituţia României prevede atribuţia Preşedintelui României de a-i numi în funcţie pe judecători şi pe procurori, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. In aplicarea acestor prevederi, legiuitorul are libertatea de a reglementa competenţa Preşedintelui României de a-i numi în funcţie, inclusiv în funcţii de conducere, şi de a-i revoca pe toţi magistraţii la care textul constituţional se referă. Participarea Preşedintelui României la constituirea în acest mod a autorităţii judecătoreşti concordă în egală măsură cu principiul echilibrului puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţia României, şi nu este de natură să afecteze în vreun fel independenţa judecătorilor, instituită prin dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, şi exercitarea de către procurori a atribuţiilor lor, cu respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii prevăzute în art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală ». SURSA
Nu se poate deci sustine, de principiu, ca independenta magistratilor este in vreun fel afectata de interventia, de-a lungul carierei magistratului, a decretului prezidential si ca, de principiu, cu cit decretul prezidential intervine mai putin, cu atit magistratul e mai independent in exercitarea functiei sale (simetric, cu cit intervine mai mult decretul prezidential, cu atit magistratul e mai putin independent).
Decizia CCR e clara ca cristalul. Judecatorul Cristi Danilet pare insa a sustine ca decretul prezidential trebuie sa intrevina cit mai putin si cit mai formal, altfel e « imixtiune ».
I.2. « Ulterior, pe parcursul carierei judecatorilor, presedintele Romaniei nu mai intervine decat pentru functiile de conducere de la ICCJ…Promovarea se face numai de catre CSM, pt orice functie in sistem, inclusive pt ICCJ. Nu mai e nevoie de decret presedintial, legea nu impune asa ceva. La fel pt transfer, sanctionare nu mai intervine nimeni: CSM decide exclusiv ».
Comentariu : In aceasta teza, judecatorul Cristi Danilet merge mai departe decit ii permite legea pe care ar trebui sa o cunoasca. Grabindu-se se arate ca interventia decretului prezidential trebuie sa fie doar « formala » si ca de fapt competenta substantiala in ceea ce priveste cariera magistratilor trebuie sa revina exclusiv CSM-ului, judecatorul Cristi Danilet comite o greseala : afirma ca pentru nici macar pentru sanctionarea magistratilor nu mai e nevoie de decret prezidential : « Nu mai e nevoie de decret presedintial, legea nu impune asa ceva. La fel pt transfer, sanctionare nu mai intervine nimeni: CSM decide exclusiv ».
Voi reaminti aici prevederile legii 303/2004:
- Art. 65, al.1): « Judecatorii si procurorii sunt eliberati din functie in urmatoarele cazuri: […] e) ca sanctiune disciplinara ».
- Art. 65, al.2): « Eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor se dispune prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii ».
Daca nu e de ajuns, iata si legea 317/2004, art.50:
« În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea irevocabilă se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie ».
Judecatorul Cristi Danilet confunda prerogativa exclusiva a CSM de sanctionare cu oficializarea sanctiunii (stabilita printr-o Hotarire a CSM) prin decret prezidential publicat in Monitorul Oficial. Avem aici un exemplu de decret prezidential de eliberare din magistratura :
Faptul ca CSM decide « exclusiv » sanctionarea unui judecator nu inseamna ca « nu mai e nevoie de decret prezidential ». Ba este nevoie, si acest lucru se face cu respectarea principiului echilibrului puterilor in stat, cum spune si CCR in Decizia 551/2009.
Din aceasta a doua teza sustinuta de domnul judecator observam modul in care el se raporteaza, principial, la acele situatii in care este in joc principiul echilibrului puterilor in stat (in cazul de fata, Presedintele si CSM-ul, ca garant al independentei Justitiei) : judecatorul Danilet tinde se interpreteze necesitatea interventiei (impusa de Constitutie si de lege) decretului prezidential ca un fel de rau necesar (cel putin la numirea judecatorilor) pe care el, ca judecator, il accepta doar daca e pur « formal » ; judecatorul Cristi Danilet vede in decretul prezidential o amenintare perpetua de subminare a separatiei puterilor in stat si a independentei Justitiei, ceva de care CSM-ul nu are nevoie (decretul de eliberare din functie), fiindca CSM-ul decide « exclusiv ». In imaginarul domnului judecator, decretul prezidential e conotat negativ, semnificind pericolul aservirii politice a Justitiei si al subminarii independentei magistratilor.
La rigoare, se poate deduce cu usurinta ca pentru domnul judecator Danilet, independenta maxima a judecatorilor s-ar atinge (situatia ideala) prin eliminarea (la toate nivelurile) interventiei decretului prezidential de: numire in functie, eliberare din functie si numire in functii de conducere la ICCJ. Un judecator perfect independent ar trebui (situatia ideala) sa nu aiba nevoie de decret prezidential niciodata in cariera sa, nici la numire, nici la eliberare. Altfel spus, judecatorul Cristi Danilet s-ar simti pe deplin independent (situatia ideala) daca ar trai intr-o tara in judecatorii nu ar avea niciodata, sub nici o forma, nici o relatie (directa sau indirecta) cu poporul si mai ales cu celelalte doua puteri in stat.
Las cititorii sa deduca relatia dintre acest concept de « independenta » a Justitiei (cu care opereaza in subsidiar domnul judecator Danilet) si suveranitatea poporului (art.2, al.1 din Constitutie).
Parca o aud deja pe Mona Pivniceru tipind catre Presedintele ales al Romaniei: « puterea judecatoreasca isi are fundamentul in insasi puterea judecatoreasca ca autoritate valabila in sine! » (Pivniceru Mona & Luca Catalin, « Reglementari internationale cu relevanta in materia deontologiei judiciare », in Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, coordonatori: Mona-Maria Pivniceru, Luca Catalin, Editura Hamangiu, 2008, p.43). SURSA
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
