Citind despre iminenta unui razboi dintre Iran si Israel cititorul ar trebui sa fie ingrijorat, asta daca nu ar cunoste mentalitatile regiunii. Important este sa mentionam ca ambele state se afla geografic intr-o regiune in care fantezia este o parte din mentalitatea popoarelor care traiesc acolo si bineinteles face parte din mentalul si comportamentul liderilor lor. Ca sa fim obiectivi – este si regiunea tuturor “minunilor” pe care istoria le poate memora.

PoliteiaFoto: Politeia

Adevarat, vorbele au adus uneori la escaladarea unor conflicte care puteau fi evitate. La o prima memorare imi aduc aminte de doua razboaie declansate din cauza retoricii dezlantuite a liderilor regionali, ambele cazuri au schimbat harta geopolitica a regiunii. Prima data s-a petrecut in 1966-67, cand Nasser, defunctul Presedinte Egiptean, s-a imbatat cu vorbe care pana la urma au provocat blocarea stramtorilor la Marea Rosie, introducerea unor trupe in Sinai, izgonirea trupelor ONU si un razboi (Razboiul de 6 Zile – Iunie 1967), care aproape a triplat teritoriul detinut de Israel si eliberarea / cucerirea Ierusalimului de Est. A doua data a fost retorica fostului Presedinte al Libanului, Bashir (Bachir) Gemayel in 1982 (respectivul a fost asasinat de seviciile secrete siriene in acelasi an), care a adus Libanul in situatia din care nu a iesit pana astazi.

Deci prima concluzie legata de situatia actuala ar putea fi ca uneori “vorbele” pot creea inertii care duc la catastrofe. Sa speram ca nu in acest caz, pentru ca de mai multe ori realitatea arata ca discursul razboinic a acoperit discutii diplomatice directe sau indirecte, care au avut in majoritatea lor rezultate benefice. Nu am sa va amintesc cazurile concrete pentru ca sunt prea multe si in majoritatea lor neinteresante. Sper ca despre asta este vorba si sunt aproape convins ca zanganitul vorbelor nu se va transforma intr-un razboi devastator ale carui rezultate nimeni nu le poate prezice. (Vezi articolul – Relaţiile SUA-Israel: O ultimă legiune!)

Majoritatea razboaielor din Orientul Mijlociu au avut substrat religios, unele mai mult, altele mai putin. Regiunea respectiva nu a intrat si nu cred ca are sanse de a intra prea repede in “epoca tolerantei”, dimpotriva lucrurile arata mai rau astazi decat au aratat intotdeauna. Nu pot sa ma abtin sa nu fac o paralela intre relatiile dintre Israel si Turcia la cele cu Iranul. Cand Turcia a fost un stat laic (cu adevarat, conform constitutiei lui Ataturk) relatiile au fost mai mult decat cordiale, astazi neo-otomanismul islamic, promovat de tandemul Gül-Erdoğan, a transformat acele relatii intr-o inamicie fatisa.

Istoric, evreii datoreaza persanilor mult mai mult decat invers. Persanii lui Cyrus al II-lea (cel Mare) i-au trimis pe Ezra si pe Nehemia (functionari ai imperiului) sa le contruiasca coreligionarilor lor un templu in Ierusalim, dupa ce marele Shah i-a eliberat din robia babilonienilor. O alianta si o amicitie moderna intre Israel si Iran a existat pe timpul Shahului Mohammad Reza Pahlavi. Din nefericire pentru evrei, el s-a dus si Khomeini nu a uitat ca israelienii au fost aceia care i-au instruit pe tortionarii de la SAVAK, despre care nimeni in Iranul zilelor nostre nu se aminteste cu placere, desi nici Garzile Revolutiei Iraniene nu sunt deosebite de acei tortionari. Adevarul este ca religia si finantele sunt de multe ori legate intr-un fel sau altul. Problema financiara dintre cele doua state ar fi o datorie prezumtiva (sau reala) pe care Israelul o are fata de Iran, un “mizilic” de 5 miliarde de USD. Datorie pe care israelienii nu o recunosc, dar iranienii o doresc achitata (datoria este de pe timpul sahului, cand cele doua state aveau un proiect militar comun – “Flower Project”). Ca lucrurile sa devina si mai complicate, de mentionat ca afacerile dintre Israel si Iran nu s-au terminat aproape niciodata, bineinteles amintindu-ne de Razboiul Iran-Irak, cand israelienii au ajutat fatis Iranul sau afacerea Iran-Contras, in care Israelul a jucat rolul de mediator.

citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro