Caderea comunismului, urmata de dezagregarea fostei Uniuni Sovietice si terminarea Razboiului Rece au deschis o fereastra de oportunitate pentru toate tarile “prizoniere” ale sferei de influenta a URSS, inclusiv Romania, de a-si alege pentru prima oara dupa multi ani drumul de urmat in continuare. Ori, daca tinem seama de unde veneam, nu era greu de inteles pentru ce toate au ales sa se alature structurilor occidentale – NATO si UE.
Fereastra respectiva de oportunitate nu urma sa fie deschisa nelimitat, caci, asa cum s-a si adeverit ulterior, ea a inceput sa se inchida treptat odata cu revenirea Rusiei, succesoarea URSS, in jocul de putere mondial (unii vor spune ca nu l-a parasit niciodata …). Mai mult, se pare ca ea, fereastra, nu a fost deschisa niciodata pentru fostele republici sovietice, Moldova inclusiv, cu exceptia notabila a tarilor baltice, care au beneficiat dintr-odata de “generozitatea” Rusiei (negociata cu occidentalii) si au devenit membre atat ale NATO, cat si ale UE. (Personal sunt in continuare preocupat sa aflu care a fost “secretul” acestei “generozitati”, fiind martorul “nietului” rusesc atata vreme in anii ’90).
In ce priveste Romania si Bulgaria – tari plasate de occident impreuna, in ciuda faptului ca au prea putin in comun in afara localizarii geografice – se pare ca ele nu ar fi primit “ok-ul” Moscovei pentru integrare nici in NATO, nici in UE, asa cum l-au primit tarile grupului Visegrad. Asta ar explica si decalajul nostru la admiterea in NATO si in UE, dar si statutul nostru “incomplet” in aceasta din urma (vezi monitorizarea pe justitie care continua si astazi, ca si obstacolele politice in calea aderarii noastre la Spatiul Schengen sau campaniile declansate impotriva romanilor in tari ca Italia si Franta).
Puteam sa prevenim aceasta situatie, sau, ma rog, sa o depasim, daca tot am fost confruntati cu ea? Eu cred ca da, daca cei care au venit la guvernare la sfarsitul lui 2004, cand tara era recent admisa in cele doua organizatii, nu s-ar fi culcat pe-o ureche, considerand ca nu mai era nimic de facut, decat sa inceapa o lupta interna oarba intre ei, care ne-a scos complet de pe traiectoria europeana (cazul fondurilor europene lasate nefolosite la Ministerul Mediului, de pilda, din cauza neintelegerilor dintre membrii coalitiei, este cat se poate de ilustrativ).
In felul acesta, Romania nu numai ca nu a contracarat aceasta tendinta de plasare a ei la marginea Uniunii, ci, nonsalant, a oferit ea singura motive pentru a fi marginalizata, rezultatul fiind ca astazi, cand incepe sa se vorbeasca tot mai mult de o Europa cu doua viteze, noi nu numai ca nu sesizam riscul, dar ne complacem sa privim – cu un fel de masochism – cum alunecam incet afara din Uniune …
Desigur, vor fi si unii care vor spune ca nu exista nicio modalitate pentru a fi indepartati din Uniune, ca tratatele nu prevad o astfel de procedura, ca sunt eu alarmist, ca avem o conducere care stie ce face etc, etc. Acestora doresc sa le spun un lucru si sa le dau doar doua exemple.
In primul rand, doresc sa le spun ca, fiind in contact direct cu reprezentanti ai tarilor mari din Uniune, care conduc gestiunea depasirii actualelor dificultati ale eurozonei, sunt la curent cu frustrarea lor crescanda la adresa Greciei. Iar recenta gafa a premierului Papandreu, care a convocat referendumul fara nici cea mai mica averizare pentru liderii europeni, pentru ca sa renunte ulterior la el, dupe ce a fost “bestelit” cum se cuvine de acestia, nu a facut decat sa toarne gaz peste foc. Drept rezultat, astazi se vorbeste deschis la cele mai inalte niveluri despre iesirea Greciei din eurozona si chiar din UE cu totul!? (Personal, nu pot decat sa am compasiune pentru dl. Papandreu, care pare sa fi uitat pentru un moment ca occidentalii nu sprrijina Grecia pentru ca le este simpatica, ci pentru ca, fiind in eurozona, nu au incotro …)
Si acum, cele doua exemple. Unul este opinia unuia dintre arhitectii constructiei UE, dl. Jean-Claude Piris, fost consilier juridic pe langa Consiliul UE, publicata in Financial Times din 4 noiembrie 2011. Extrapoland tendinta de cantonare a deciziilor din UE la nivelul tarilor membre ale zonei Euro, care se manifesta tot mai mult in aceste zile, el propune, nici mai mult, nici mai putin decat ca “acei membri ai zonei Euro care doresc, sa incheie un tratat aditional compatibil cu dreptul international si cu cel al UE. Acest tratat – in opinia sa – ar urma sa contina obligatii suplimentare pentru semnatari, ca si o definire a organelor si regulilor care ar urma sa guverneze cooperarea lor suplimentara, in cea mai buna modalitate posibila. Ar urma sa existe si un organ parlamentar – spune el – care sa reprezinte parlamentele nationale si o mica autoritate administrativa, distincta fata de Comisie. Sub controlul Curtii Europene de Justitie, statele participante vor continua sa fie subiecte ale dreptului comunitar, inclusiv ale pietei unice… Ele ar urma sa se constituie intr-un grup temporar, deschis si altora, gata sa ii sprijine in efortul de asociere cand vor dori si vor fi capabili”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
0
