Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Educatia. Ranjim sau zambim?

de Virgil Paraschiveanu     Contributors.ro
Vineri, 4 noiembrie 2011, 11:13 Actualitate | Opinii


Virgil Paraschiveanu
Foto: Arhiva personala

Acum ceva vreme, bat la usa gradinitei. cioc, cioc, vreau sa vorbesc cu doamna directoare pentru a-mi inscrie copilul la gradinita, la anul. In hol, asteptam eu si o mamica cu un cos rustic plin cu bunatati. Dumneaei vrea sa isi inscrie copilul anul acesta si da semne de nervozitate cand o intreb cati copii sunt in grupa la gradinita respectiva. Apare directoarea, care ma intreaba derutata daca sunt cu doamna. -Nu, zic. -Am venit sa ma interesez de inscrierea de la anul pentru… – Ati venit din partea domnului inspector? -Nu. -Pai si atunci de ce ati venit? -As fi vrut sa ma interesez daca imi pot inscrie fiul la grupa Waldorf, la anul, si sa va intreb care sunt metodele educationale pe care le utilizati la grupa respectiva. Doamna directoare se enerveaza: ”Sunteti tanar, de ce nu cautati pe internet ce inseamna waldorf!? Pentru inscrieri, nu putem vorbi acum, veniti la anul! Da sa plece; revine cu o nervozitate disimulata: – Sa stiti, sunt locurile cam limitate. Anul asta am dat afara 50 de copii, iar grupa e mare oricum. Iar doamna (face semn cu capul catre mamica) a avut o problema, e un caz special. -O zi buna va doresc! Cosul intra si el, stangaci, inainte sa se tranteasca usa.

Exemplul este de la baza sistemului de invatamant, un exemplu aproape banal, aparent neinsemnat. Un exemplu de gradinita. Sub aparenta unor mandate pe viata, se ascund pe fond lipsa cronica de control al calitatii din partea sistemului si absenta culturii economice in structurarea organizatiei si culturii scolare si in selectia managerilor din educatie. Pentru purtatorii unei astfel de mentalitati , faptul ca un extern vine si se intereseaza de calitatea actului educational– oricine ar fi el – nu reprezinta un prilej de emulatie ci un factor agasant care trebuie suprimat. Pentru ei, cosul nu este altceva decat o recunoastere firească a statutului si puterii lor. O situatie similara in Finlanda, Belgia sau Germania ar atrage serioase probleme managerului de institutie educationala care ar intelege sa procedeze asa. Acolo, orice elev sau parinte este perceput ca si client, iar customer satisfaction este unul din principiile curente de lucru.

Privit insa ca fenomen, care rezulta din multiplicarea unui astfel de comportament si generalizarea lui la nivel de sistem, semnificatia acestui exemplu este coplesitoare; il intalnesti si la scoala primara, generala, la liceu si la facultate; dublat, triplat, multiplicat la nesfarsit pe holuri, in cancelarii, in scoli si licee, la secretariat, la sedinta cu parintii; la inscrierea la universitate, la contactul cu asistentii universitari care manevreaza fisele; sau la repartizarea locurilor in camine, facuta sub supravegherea administratiei si a sefilor de an; sau la ghiseul unde primesti diploma de studii, sau la inscrierea la doctorat; sau la inscrierea la concursul pe post. Raportarea lipsita de o minima cordialitate fata de „clientul” actului educational, din pacate, a devenit un loc frecventat in „comunitatea educationala”.

Mai exista, la un alt nivel, si alte forme de manifestare bruta, nedisimulata a puterii in sistemul de invatamant – traduse uneori in cotidianul educatiei din Romania prin varii acte de abuz, indiferenta, coruptie, formalism excesiv, birocratie, tendentiozitate, obscuritate pedagogica, infantilism relational, sovaiala morala, reactivitate, autoritarism iresponsabil, comunicare precara, falsitate, disimulare a calitatii, incapatanare cronica, defetism, lipsa de amabilitate, lacomie, ipocrizie, pseudo-management, ipocrizie didactica. Doar cine nu a trecut prin scoala nu le cunoaste.

Cum am ajuns aici, totusi? Toate acestea reprezinta un raspuns natural la indiferenta pe care sistemul de invatamant a probat-o si o manifesta inca fata de dascali si fata de elevi. Un raspuns devenit explicit sub forma de norme de comportament organizational. Astazi, dupa vreo 45 de ani de socialism stiintific si inca alti 21 de ani de libertarism de tranzitie si experimente pedagogice, invatamantul este in situatia unui motor care trebuie sa mearga permanent, in timp ce nimeni nu unge rotile dintate, ocazie cu care intreaga masinarie se strica; si cu toate astea motorul trebuie sa mearga in continuare. Sub bagheta unor sisteme politice interesate de orice altceva decat luminarea “poporului”, sistemul a incercat cu toate mijloacele – iar pe alocuri a si reusit – sa perverteasca samanta buna a scolii lui Haret si a miilor de dascali buni, de domni si doamne Trandafir. Prin deciziile arbitrare indreptate impotriva oamenilor care il sustin – fie ei autorii sau beneficiarii educatiei, sistemul a permanentizat un soi de dispret care s-a inscris in codul normativ –era sa zic genetic- al scolii romanesti , care tinde sa se multiplice zi de zi.

Cultura etatista si expansiunea paradigmei asistenţialiste in educaţia romaneasca au condus la disiparea responsabilitatii scolii in raport cu societatea si la expulzarea dascalului din rolul de influentator al organizatiei din care face parte. Dintr-o organizatie care invata, sistemul educational a involuat intr-o forma care nu mai absoarbe, nu recunoaste si nu recompenseaza nici performanta, nici inovatia care vin de jos, din scoala. In conditiile date, raspunsul adaptiv al „victimelor” sistemului este, in mod natural, transant ca in exemplul de mai sus. Centralismul deciziei educationale a deprins pe ambii termeni ai actului educational – scoala si societatea – ca efortul lor nu este important, ca docilitatea si conformarea la reguli sunt mai importante decat respectul autentic, inovatia si responsabilitatea. De aici, din aceasta atitudine pleaca aproape toate relele scolii romanesti si a venit timpul ca „sistemul” sa repare ce este de reparat: constiinta civica a oamenilor scolii si a actului educational, reabilitarea statutului dascalilor, responsabilitatea scolii in raport cu societatea si invers.

Voi incerca sa sintetizez:  in Romania nu avem o performanta sistemica a educatiei, ci doar insule de reusita, datorate oamenilor si nu normelor institutionale. Dascali si elevi, deopotriva, activeaza intr-un sistem dat, impenetrabil pentru creativitate, in care personalizarea actului educational si performanta nu sunt recunoscute ca atare sau recompensate, pentru ca nu sunt valorizate prin sistemul normativ, ceea ce conduce la pierderea a priori a puterii lor de transformare; „sistemul” nu mai invata, fiind opac si inflexibil. Atat lipsa – explicabila – a efervescentei pentru schimbare, ce te-ai astepta sa vina de jos, de la firul ierbii, din cancelarii, de la profesori, cat si inapetenta – impardonabila – a decidentilor pentru o reforma structurala, toate sub semnul dezinteresului fata de educatie, compun diagnosticul a ceea ce poate fi numit simplu- VECHEA EDUCATIE. Vechea Educatie sta inca pe pe soclul unui sistem de invatamant care accepta tacit si prolifereaza indiferenta fata de beneficiarul sau ultim, societatea. Vechea educatie nu este interesata de competitivitate si nici de competență. Vechea Educatie este dezinteresata de conceptele de marketing educational, inovatie, de recompensa, de motivarea extrinsecă a învățării, ea ne dă să ascultăm aceeași placă stricată cum că elevul TREBUIE să învețe; că aşa e menirea lui, în timp ce societatea şi mass-media îi arată exact inversul. Din capul locului, pe acest raționament anacronic și prolix, sistemul are oricand deschiderea sa plaseze justificarea esecului propriu in spatele beneficiarului si – ca anul trecut, la examenul de Bacalaureat – sa il repudieze in mod cinic, sa il renege ca pe un bastard si sa il arunce in strada, etichetand grav si iremediabil o generatie intreaga in deriva. Marea perversiune a situatiei sta in faptul ca dascalii au fost primii care au suportat imperfectiunea sistemului si oprobiul, in timp ce „sistemul” a clamat cu cinism victoria. Cei mai multi dintre noi, cetateni platitori de taxe, am vazut si cunoastem prelungirile in plan social ale acestui model falimentar.

Cum iesim din situația asta penibilă? Trebuie implementat un nou model in educatie, bazat pe transfigurarea in cheie economica a scolii care azi, in mod paradoxal, isi pofteste clientii-elevi inauntru pe usa din dos – la propriu – si nu pe covoraşul rosu, rezervat „furnizorilor”-dascali sau „administratorilor”-directori. O nouă paradigmă în educație este necesară dacă mai vrem şcoală şi nu un nou experiment social ratat, dar una fundamentată musai pe un model antreprenorial, în care furnizorii de educatie oferă nu doar un serviciu social direcționat central, ci răspund unei cereri directe, venite din proximitate, de la comunitate; ne trebuie o nouă pedagogie aplicată, care actioneaza in virtutea principiilor valorii adaugate si a avantajului competitiv, a focalizarii pe clientul-elev si pe formarea competențelor antreprenoriale şi pe inovaţie. Această reconfigurare este fezabilă şi poate întări întregul edificiu educațional, de la așezarea metodelor didactice în forme vii, care valorizează creativitatea și nu obediența sterilă, pana la evaluare, auto-finanțare, dezvoltarea organizațiilor școlare și virtuților lor comunitare; putem avea nişte şcoli-organisme vii, cum avem totuşi câteva în România, care utilizează din plin oportunitățile tehnologiei, care caută noi resurse financiare, care vor să se poziționeze mai sus în ochii publicului-țintă pentru a supraviețui, reflectând un mod aplicat de a face educaţie, dedus din convingerea că felul in care relationam, muncim, comunicam, invatam astăzi s-a schimbat. Pentru că banii sunt din ce în ce mai greu de procurat în educaţie, ne putem plânge sau putem alege să fim responsabili, cerând deopotrivă responsabilitatea financiară a parintilor, elevilor si meritocraţie. Puterea obişnuinţei de a-şi primi drepturile – în care salariul ne-diferenţiat după efort şi rezultate profesionale este primul dintre ele – i-a făcut pe dascăli să uite că primul drept al lor este datoria de a se auto-depăşi, ori cât de înrobitor şi orb ar fi sistemul.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















900 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version