Parafrazand superba nuvela a lui Mark Twain cred ca orice “occidental” (si nu numai) ar putea sa se considere eroul lui Twain daca ar ajunge in labirinturile puterii de la Riad. Putine oligarhii din lume sunt mai inchise si mai “misterioase” decat “Casa Ibn Saud”, care conduce treburile sauditilor de iure din 1926 si pana in zilele noastre, de facto cam de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Nu m-as fi ocupat de acest subiect daca ultimele evenimente petrecute in lumea araba nu ar fi fost atat de importante si nu si-ar gasi si un corespondent puternic la ceea ce se intampla in Regatul Saudit.
Presa internationala si ceea ce a ramas din cea locala (total dependenta de relatarile occidentale) se ocupa mai mult sau mai putin de “islamizarea” Magrebului dupa alegerile din Tunisia si victoria insurgentei libiene. Foarte putin au observat ceea ce se intampla in Arabia Saudita. Si schimbarile recente din Saudia semnalizeaza o directie noua in afacerile acestei tari cu tarile arabe, islamice si cel mai important cu occidentul, mai mult sau mai putin dependent de resursele petroliere ale Arabiei Saudite. Aici nu ma refer la dependenta directa, ci mai mult la o crestere serioasa a pretului Petrolului din cauza acestor schimbari.
Cand am analizat climaxul libian scriam despre diferentele dinte Libia si Arabia Saudita:
Ca paranteza – pentru a demonstra de ce nu se intampla nimic acolo, dar s-a putut intampla in Libia, trebuie de stiut ca familia Ibn Saud are protectie contractuala cu “beneficiarii occidentali” pe baza a trei contracte care mentioneaza ca atata timp cat petrolul forat va ajunge la beneficiarii contractuali Casa Ibn Saud este ferita de “neplaceri”. Primul contract semnat in 1931 de Presedintele american Herbert Hoover si Casa Ibn Saud aducea beneficii de nu mai putin de 50 de mii de lire sterline pentru dreptul de exploatare petroliera, al doilea semnat de Presedintele Roosevelt in 1945 (ultimul contract semnat de el) la bordul vasului de razboi USS Quincy si ratificat de Harry Truman in 1951 si care facea imparteala 50-50% intre Ibn Saud si firma de exploatare petroliera CASOC (mai tarziu Aramco) si in sfarsit al treilea contract din 1988 care fonda Saudi Aramco. Bineinteles ca au fost idei de razgandire a sauditilor, care nu au dorit sa impartaseasca soarta sahului Iranian. Noile vremuri si evenimentele generate i-au facut sa se razgandeasca in rasgandirea intiala. (Aici)
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
