Socant inca pentru unii nostalgici impenitenti, trebuie spus clar ca experimentul comunist, oriunde a fost testat, a insemnat incercarea de a forta cursul istoriei, intemeiata pe o religie seculara cu pretentii de salvare, de izbavire, aici si acum. Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa absurditate, o ratacire nesabuita, o dementiala aventura politica: construirea unui organism politic social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. Justificarea a fost mereu acea formula cinica: „Nu se poate face omleta fara sa spargi oua”. Dar cum scria marele filosof liberal Isaiah Berlin, toti am vazut ouale sparte, nimeni insa nu a vazut omleta. Unul dintre primii care au explorat si au denuntat abisul etic al bosevismului a fost Panait Istrati. Au urmat atatia alti eretici si apostati, revoltati, bulversati, dezgustati de infamia comunista. Din nefericire, lectiile istoriei nu ii conving pe cei care continua sa cultive resentimentul social si sa astepte extatic venirea Mileniului marxist.
Comunismul ca orbire etica
Este interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica Ceha) s-au napustit cu furie impotriva condamnarii simultane a comunismului si fascismului. Lipsa de pudoare a comunistilor de ieri si de azi, obscenitatea comportamentelor lor politice, nu mai trebuie dovedita. In ce-i priveste pe comunistii greci, se cer puse anumite accente. Conducerea PC din Grecia, dar si mii de refugiati din perioada Razboiului Civil, s-au aflat timp de decenii in Romania. Exista de-acum o intreaga literatura privind eforturile acestor stalinisti de a crea in tarile sovietizate (si in primul rind in Romania), in anii 50, un fel de „democratie populara” in exil. Au avut loc arestari, executii, inscenari (mentionez cartea lui Dominique Eudes „Les Kapetanios” despre persecutarea si chiar lichidarea diversilor nonconformisti din partid, fosti lideri ai rezistentei antifasciste). La ora actuala, comunistii greci, intepeniti in ruginitele dogme bolsevice, sint campionii antiamericanismului, demonizeaza globalizarea si ataca pe toate caile structurile NATO si UE. Unii dintre ei s-au nascut si s-au aflat mult timp in Romania si stiu prea bine in ce a constat sistemul minciunii, delatiunii generalizate si al persecutiilor in masa. Cunosc cel putin un caz—este vorba de un fost coleg de liceu care azi este europarlamentar si joaca un rol important in acel partid—care a citit la timp tot ce trebuie citit privind crimele comunismului. Din pacate, comunismul a mizat intotdeauna pe orbire etica. Ori, mai exact spus, atu-ul sau a fost, in plan psihologic, disponibilitatea umana pentru auto-sugestie. Emascularea fibrei morale din individ, nimicirea a ceea ce poedtul polonez Aleksander Wat numea omul interior,devotamentul pentru o idee presupus mareata, a fost substratul pervers al iluziei comuniste. Nu exista o grandoare istorica a comunismului, orice ar fi afirmat iluminatul leninist Georg Lukacs, tot asa cum, orice ar fi scris intr-un moment de intunecare a ratiunii Martin Heidegger, nu exista o grandoare istorica a nazismului. Camerele de gazare si Gulagul nu au nimic grandios in ele, sunt expresia demonismului absolut.
Acelasi lucru poate fi spus despre PC al Federatiei Ruse. Este vorba de o formatiune intemeiata pe nostalgie pentru autoritarismul despotic al stalinismului. In mitologiile salvationiste ale comunistilor rusi, se intilnesc maresalul Jukov, cosmonautul Iuri Gagarin, super-performantul muncitor Alexei Stahanov, balerina Galina Ulanova, actrita de film Liubov Orlova si, de ce nu, clownul Oleg Popov, infratiti sub semnul idealizarii luptei „pentru fericirea poporului”. A fost de fapt vorba de o imensa mascarada, de o inselatorie globala, de distrugerea sistematica a milioane de vieti omenesti pentru cladirea a ceea ce s-a probat a fi un colosal esec social si economic. Doctrina putinista, atata cata este, se declara anticomunista, dar este de fapt indatorata unor mitologii similare, aceluiasi sincretism ideologic in care national-bolsevismul se ingemaneaza cu autoritarismul etatist.
Utopie si genocid
Costurile umane ale utopiei impuse de comunisti sunt inspaimintatoare. Biografia lui Mao, aparuta in 2004, incepe cu urmatoarele cuvinte: „Mao Tse-tung, care timp de decenii a detinut puterea absoluta asupra unui sfert din populatia lumii, a fost responsabil pentru mai mult de 70 de milioane de morti in timp de pace, mai mult decit orice alt lider in secolul douazeci” (Jung Chan si Jon Halliday, „The Unknown Mao”, New York, Knopf, 2004, p. 3). Scriu aceste rinduri si nu tot nu-mi vine sa cred: cum a fost posibila aceasta prabusire intr-o barbarie fara limite? Cum mai poate cineva sa conteste legitimitatea condamnarii comunismului? Iata insa ca se poate si tocmai de aceea trebuie mereu reamintite lectiile insangeratului secol al ideologiilor radical-revolutionare. Trebuie sa ne opunem uitarii. Crimele nazismului si ale comunismului,inspirate de pseudo-ratiuni ideologice, au fost expresia unei injosiri fara precedent a conditiei umane. Lagarele de concentrare, Kolyma si Auschwitz, experimentele diabolice gen Pitesti, nu au avut loc in chip intimplator. Au fost planificate de indivizi in carne si oase, convinsi ca servesc o cauza eroica.
Nihilism, demonologie si teratologie
In emisiunea “Omul care aduce cartea”, Dan C. Mihailescu analizeaza volumul meu “Despre comunism. Destinul unei religii politice” aparut anul acesta la editura Humanitas. Nu este vorba de un tratat academic, desi cartea include studii aparute in engleza in respectate publicatii occidentale, ci de o introducere in ceea ce se poate numi demonologia totalitara, ori, cum imi scria un prieten, in teratologia comunista. Colectia in care a aparut, intitulata “Despre”, este menita sa permita autorilor si cititorilor sa se miste liber in spatiul ideatic explorat, evitand bibliografiile stufoase, labirinturile asociative si conceptele ezoterice. Ceea ce nu inseamna concesii la nivelul calitatii, ci doar un accent sporit pe accesibilitate. Acolo au aparut scrierile lui Gabriel Liiceanu “Despre ura” si “Despre seductie”, volumul lui Andrei Plesu “Despre bucurie in Est si in Vest” precum si cartea lui DCM, “Despre omul din scrisori”. Tot acolo am publicat, in 2010, volumul “Despre 1989. Naufragiul utopiei”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
