Un nou scandal de corupţie zguduie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Două judecătoare de la secţia de contencios administrativ – una dintre ele chiar şefa acestei secţii şi soţia judecătorului român la CEDO, doamna Bârsan – sunt bănuite că ar fi primit diverse beneficii din partea unui om de afaceri cu dosare pe rol prin intermediul unei avocate cu conexiuni în zona serviciilor secrete. Avem în faţă un studiu de caz despre lăcomia şi avariţia unor oameni care câştigă bine (salariul lunar al unui judecător de la ÎCCJ este în jur 3.000 de euro, iar al unui judecător CEDO în jur de 20.000 de euro), dar care totuşi primesc bilete de avion, cazare la Paris, seri la Moulin Rouge, pantofi, genţi şi bijuterii. Judecătorii noştri găsesc normal să locuiască ei sau familia lor în apartamentele celor pe care îi judecă.
Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Vedem că judecătorii care au aprobat interceptările telefonice în acest dosar şi-au încălcat datoria profesională şi i-au anunţat pe aceia care erau interceptaţi, zădărnicind eforturile procurorilor. Apropierea de castă, relaţiile personale şi reţelele de la nivelul ÎCCJ primează încă o dată în faţa interesului public.
Ca în fiecare dosar mare, discutăm despre imunităţi şi despre limitele lor. Vedem cum o instanţă internaţională cu pretenţii – CEDO – sare în apărarea unuia de-al lor – a domnului judecător Bârsan (şi a soţiei sale). Totul a plecat de la percheziţia la casa familiei Bârsan din România – percheziţie efectuată în baza unui mandat de la ÎCCJ şi cu avizul prealabil al CSM. Procurorii au găsit, dacă e să credem declaraţiile avocatului apărării, pantofi, bijuterii şi fotografii. Imediat după acest moment, Gabriela Bârsan face reclamaţie la CEDO, acuzând încălcarea imunităţii soţului său. În mod straniu, preşedintele CEDO, Jean-Paul Costa, remite o scrisoare, în nume personal, în care atrage atenţia autorităţilor române că „se pare“ că există riscul ca dispoziţiile care privesc imunitatea să nu fi fost respectate. DNA a cerut ulterior precizări de la Curte cu privire la procedura în cadrul căreia aceasta a emis acest punct de vedere şi cu privire la normele aplicabile în cauză, ţinând cont de faptul că ancheta nu îl vizează pe domnul Bârsan, ci pe soţia acestuia, judecătoare la ÎCCJ. Răspunsul CEDO nu a venit încă.
Al patrulea protocol adiţional la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, în articolul 6 stabileşte limitele imunităţii: privilegiile şi imunităţile sunt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor personal, ci în scopul de a asigura exercitarea funcţiilor lor în deplină independenţă. Numai Curtea, întrunită în şedinţă plenară, are calitatea să pronunţe ridicarea imunităţilor; ea are nu numai dreptul, ci şi îndatorirea să ridice imunitatea unui judecător în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze scopul pentru care este acordată.
În cazul nostru, percheziţia casei din Bucureşti nu are nicio legătură cu exercitarea de către domnul Bârsan a atribuţiilor sale de judecător CEDO, iar invocarea imunităţii se face în mod evident în interes personal, mai exact în încercarea de a bloca o anchetă judiciară privind posibile acte de corupţie ale soţiei sale. În plus, este de esenţa unei percheziţii ca ea să se realizeze înainte ca cel percheziţionat să aibă posibilitatea de a scăpa de bunurile pe care organele de anchetă le caută (lucru cu atât mai important în cazul bunurilor mobile, care pot fi foarte uşor ascunse). Imaginaţi-vă ce ar mai fi găsit procurorii în casa doamnei Bârsan dacă, pe lângă avizul CSM şi mandatul ÎCCJ, ar fi fost necesar să obţină şi acordul CEDO, întrunită în şedinţă plenară.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
