In ultimele două luni, Preşedintele Traian Băsescu a susţinut în mod repetat la nivel naţional necesitatea realizării Statelor Unite ale Europei, explicând că numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa poate rămâne o putere economică şi militară. Afirmaţiile Preşedintelui sunt binevenite din cel puţin două puncte de vedere. Pe de o parte, acestea pot duce la conştientizarea nevoii de a reflecta asupra concepţiei noastre despre Europa de mâine. Pe de alta, poziţionarea federalistă a Preşedintelui român poate fi un impuls binevenit în dezbaterile actuale din sânul Uniunii Europene. De aceea, este esenţial ca Traian Băsescu să susţină ferm această viziune în cadrul Consiliului European de pe 23 octombrie, atunci când va sta la masă alături de ceilalţi lideri europeni.

De ce acum şi de ce România?

Nu este pentru nimeni o surpriză faptul că Uniunea Europeană traversează în prezent o perioadă de criză. Aceasta este în primul rând o criza a monedei euro, dar şi una a lipsei de încredere şi viziune comună a Statelor Membre asupra Europei de mâine. La câteva zile de la Consiliul European, mai multe figuri de seamă ale politicii europene s-au grăbit să precizeze că aşteptările privind deciziile ce urmează a fi luate în acest week-end nu trebuie totuşi să fie prea mari, iar ipoteza unui acord politic care să satisfacă pieţele pierde teren pe zi ce trece. În acest context, atunci când liderii marilor ţări ale Uniunii nu mai reuşesc să pună pe masă un proiect ce ar putea să creeze un consesns şi când atâţia lideri ezită sau cedează în faţa tendinţelor populisto-eurosceptice, Traian Băsescu, ca reprezentant al unui Stat Membru relativ nou – aflat pentru moment în afara zonei euro – poate transmite un impuls necesar răspunsului atât-aşteptat adus crizei economice. Acest gest va fi cu siguranţă apreciat nu doar de către celelalte două instituţii din triunghiul decizional bruxellez (Comisia şi Parlamentul European), dar şi de capitalele europene care îşi doresc această evoluţie (deşi poate sub o titulatură diferită).

Ni s-ar putea replica că este o problemă a zonei euro, însă toate Statele Membre au obligaţia de a deveni membre ale zonei euro odată ce îndeplinesc criteriile de aderare (cu excepţia Marii Britanii şi a Danemarcei, care au obţinut o clauză de neparticipare). De aceea, România trebuie să fie fermă în contracararea tendinţelor de izolare ale celor care consideră că doar statele care sunt acum în zona euro trebuie să se pronunţe asupra viitorului acesteia. Ţara noastră poate găsi sprijin în această chesiune de la celelalte State Membre ale UE, dar nu ale zonei euro, ca de exemplu Polonia (care deţine de altfel Preşedinţia Consiliului UE în acest moment), Republica Cehă sau Bulgaria.

Din punctul de vedere al României, aceasta este o ocazie excelentă de a se afirma pe scena europeană ca un actor activ. Pentru moment, România este, cu mici excepţii, una dintre ţările care nu a strălucit până acum în participarea la stabilirea agendei la nivel european. În cel mai bun caz am reacţionat la propunerile aflate pe masă, iar în cel mai rău nu am avut o poziţie clar conturată, urmând poziţia unora sau altora. În plus, ne-am arăta astfel anagajamentul faţă de UE şi interesul faţă de problemele cu care se confruntă aceasta, ceea ce ne-ar crea imaginea unui partener viabil, lucru esenţial pentru aderarea României la Schengen şi nu numai. Iată, deci, momentul de a ne impune în procesul de stabilire a agendei.

Ce şi cum am putea propune?

În poziţia lui, Traian Băsescu ar trebui să susţină trei idei principale. Prima dintre acestea este instaurarea unei uniuni economice şi financiare, care să completeze uniunea monetară. Această idee a fost deja menţionată de Traian Băsescu în urmă cu aproape o lună, Preşedintele susţinând că „nu putem spera într-o politică monetară unică atâta timp cât avem 27 de politici bugetare şi tot 27 de politici fiscale”. Trebuie însă mers dincolo de afirmaţii generale, acestea putându-se concretiza la nivel instituţional prin numirea unui „euro-comisar”, un fel de ministru de finanţe la nivelul zonei euro, însărcinat cu implementarea guvernanţei economice şi mandatat ca singurul reprezentant al zonei euro la nivel extern (după cum prevede articolul 138 al Tratatului asupra Funcţionării Uniunii Europene). Această idee a fost deja lansată în mod oficial de către guvernul olandez şi pluteşte în aer de ceva vreme.

O altă idee ce trebuie promovată pentru a putea limita efectele crizei actuale este recapitalizarea băncilor europene, deşi aceasta vine relativ tardiv, iar modalitatea practică de realizare încă nu este clară. În acest domeniu, Uniunea Europeană poate învăţa din exemplul celui mai nou stat candidat, Islanda. În 2008, cele trei bănci islandeze au fost recapitalizate de către statul islandez, care între timp a reuşit cu succes să depăşească criza, să-şi stabilizeze moneda şi chiar să anunţe un surplus bugetar pentru 2013.

În cele din urmă, Preşedintele României ar trebui să susţină un Plan european pentru creştere şi convergenţă, idee prezentată încă din martiede bine-cunoscuţi apărători ai integrării europene, membrii ai Grupului Spinelli. Acest Plan i-ar da Comisiei puterea de a stabili anumite ţinte în diferite domenii precum cercetarea, şi, esenţial, puterea de a veghea asupra implementării lor şi de a-i sancţiona la nevoie pe eventualii „corigenţi”. Această sarcină ar urma să intre în portofoliul noului ministru de finanţe european.

Eforturile de a se apropia de modelul unor State Unite ale Europei nu trebuie însă să se oprească la momentul depăşirii crizei. Se ştie şi se repetă de multă vreme în cercurile europene că uniunea monetară trebuie suplimentată de o uniune economică iar, dacă sunt adoptate, aceste măsuri merg în direcţia bună. Ele nu sunt însă suficiente. Uniunea Europeană nu va avea o politică economică credibilă decât în momentul în care va beneficia de resurse proprii. Acestea nu trebuie să provină din impunerea unei taxe pe tranzacţiile financiare – ineficientă dacă este impusă doar la nivelul zonei euro şi nu este adoptată de principalii actori internaţionali. Aşa cum am arătat într-un articol precedent, ea poate proveni foarte bine şi din alte surse (un TVA „modulat”, un impozit european asupra veniturilor societăţilor sau o taxă pe emisiile de CO₂). Aceasta este, însă, necesară pentru viitoare proiecte de unificare, precum crearea unei armate comune, care să plaseze Europa pe harta mondială ca un actor cu greutate şi cu un singur număr de telefon.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro