Pericolul unui nou val de recesiune in SUA si Europa este semnificativ; sunt semne (indicatori) care arata intr-o asemenea directie. Aceasta situatie face ca banci centrale sa continue sa fie in primul rand al eforturilor de evitare a ceea ce este mai rau, o prabusire a sistemelor financiare, asa cum s-a intamplat in Marea Depresiune. Banca centrala a SUA (Fed-ul) nu poate sa se retraga din “relaxarea cantitativa” (quantitative easing). In Europa, Banca Centrala Europeana (BCE) este un “pompier de serviciu” fiind fortata de imprejurari sa finanteze deficite bugetare direct si indirect (prin achizitii de obligatiuni suverane).
Rolul pe care il joaca bancile centrale seamana cu ceea ce Milton Friedman, intr-o exprimare faimoasa, a numit aruncarea de bani in economie din elicopter; adica, in conditii foarte rele, cand se manifesta neincredere ubicua si opereaza “capcana lichiditatii”, bancile centrale sa mareasca lichiditatea in piata pentru a evita o prabusire a sistemului. Aceasta este lectia pe care Friedman a extras-o din analiza politicilor monetare in timpul Marii Depresiuni, cand banci centrale erau prizoniere ale etalonului aur si ale unei paradigme simpliste.
Unele bancile centrale sunt supuse unui tir lipsit de fairplay din partea politicului. In SUA sunt candidati la presedentie care l-au numit pe Ben Bernanke, seful Fed, “tradator”. Fed-ul face ceea ce face intrucat conditiile financiare au ramas extrem de complicate si riscurile de reintrare in recesiune fiind considerabile. In zona euro situatia este mai grava deoarece criza datoriilor suverane este numai o fateta a crizei unei uniuni monetare care are un design defectuos; inexistenta unei trezorerii comune, a instrumentelor de interventie la socuri asimetrice, inexistenta unui sistem de reglementare si supraveghere comun isi arata coltii acum, cand este tot mai greu.
- Grupurile bancare mari sunt si cele care creeaza riscuri sistemice mari
Bancile centrale sunt si sub tirul lansat de industria bancara; sunt nu putini exponenti de varf ai bancilor comerciale (de investitii) care se plang ca noile reglementari, Basel III, ar fi prea constrangatoare, ca ar impiedica creditarea. Este notorie disputa recenta, la Washington, intre Mark Carney, guvernatorul bancii centrale a Canadei si Jamie Dimon, CEO al JP MorganChase. Dimon a ajuns pana la a a spune ca Basel III ar fi “anti-american”; el se refera la tratarea contabila a creditului ipotecar, dar observatia sa vizeaza tot ansamblul de noi reglementari. Basel III, in esenta, cere grupurilor bancare mari sa detina capital propriu cu cca 2,5% din active peste medie –sa ajunga astfel la aproape 10% din active. Si cum grupurile de peste Ocean sunt dintre cele mai mari, se intelege grija lui Jamie Dimon si a altora. Si grupuri europene nu sunt incantate de Basel III intrucat le obliga la recapitalizare. Dar grupurile bancare mari sunt si cele care creeaza riscuri sistemice mari. Pentru o legislatie anti-trust eficace cerinte sporite de capital propriu si lichiditati au sens.
Argumentul lui Dimon ca asa ar fi impiedicata creditarea nu mi se pare convingator. Nu aceste reglementari descurajeaza creditarea, ci conditiile generale din economie. In plus, aplicarea noilor reglementari nu se va face de maine. Bancherii se plang, totodata, ca reglementari mai severe ar face ca business-ul sa tinda sa fuga catre “sectorul umbra” (shadow banking sector). De aceea bancile centrale, guvernele in general, trebuie sa reglementeze si acest sector, inclusiv fondurile de risc (hedg funds) si cele de investitii private (private equity funds) - fiindca si ele creeaza riscuri sistemice majore. Cat priveste presiunea catre recapitalizare, care ar forta bancile sa mareasca costul creditului merita sa reflectam la urmatorul aspect: in ultimele decenii veniturile (salarii si bonusuri) din industria financiara au ajuns cu peste 70% superioare celor din alte industrii. Dupa cum revela un comentariu Bloomberg, daca aceasta discrepanta, ce este greu de justificat, ar fi eliminata, cheltuielile operationale din industria financiara s-ar reduce cu cca 20%, ceea ce ar permite capitalizarea ceruta de Basel III fara a fi nevoie sa fie marit costul creditarii.
- Bancherii care sunt la carma unor institutii ce au fost vartos implicate in originarea si plasarea de produse financiare toxice ar trebui sa fie mai smeriti, sa vada padurea dincolo de copaci
Criza financiara a fost generata, in primul rand, de lipsa de reglementari adecvate (de dereglementari precum renuntarea la Glass Steagall si adoptarea Commodity Futures Modernization Act in SUA), de abuz de securitizare, de leverage excesiv, de stimulente care au favorizat asumarea de riscuri necugetate, etc. Acest regim lax de reglementari a stimulat indatorarea excesiva si proliferarea operatiunilor speculative. Guvernatorul Carney remarca si sindromul de a face pe cercetasul neprihanit si de a blama pe altii ca fiind delicventi juvenili. Bancherii care sunt la carma unor institutii ce au fost vartos implicate in originarea si plasarea de produse financiare toxice ar trebui sa fie mai smeriti, sa vada padurea dincolo de copaci. Sunt studii temeinice care arata ca nici Basel III nu ar fi suficient de precaut; aceste studii arata ca coeficientul capitalului propriu ajustat in functie de riscuri ar trebui sa fie dublu, sa ajunga la intre 15-20% din active, ceea ce ar implica capital propriu in raport de active totale de intre 7 si 10%.
Tot analize serioase arata ca, pe termen lung, soliditatea grupurilor bancare are efect pozitiv asupra stabilitatii financiare, asupra stabilitatii economice. Oare intamplator bancile centrale si autoritatile de reglementare si supraveghere din Elvetia si Marea Britanie (vezi si raportul Comisiei Vickers) pledeaza pentru coeficienti de capital propriu in jur de 20%? Mark Carney are si un alt argument forte de partea sa. Sistemul financiar din Canada a rezistat mult mai bine decat cel american la criza si aceasta s-a datorat, in larga masura, reglementarii si supravegherii exercitate de banca centrala. A contat cred si o mai buna gestionare a riscurilor prudentiale la nivelul celor sapte banci (toate sub control autohton), care domina sistemul bancar canadian. Poate ca si experienta sa pozitivaindreptateste pe Carney sa fie candidat cu sanse la sefia Consiliui pentru Stabilitate Financiara (dupa plecarea lui Mario Draghi la BCE).
In disputa Carney-Dimon eu sunt de partea primului, asa cum cred ca trebuie sa fie oricine care intelege importanta stabilitatii financiare si rolul bancilor centrale in acest domeniu.
N.Red. Textul a fost remis si ZF
1
2
