Cand te ocupi de calaii comunisti, te poti trezi cu cele mai neasteptate reactii. Mi-a scris, ori mai exact spus, m-a admonestat, saptamana trecuta fiica lui Gheorghe Pintilie (Bodnarenko), zis Pantiuşa (1902-1985), primul sef al sinistrei institutii numita Directia Generala a Securitatii Poporului, spion sovietic, tortionar si criminal dovedit (inca de pe vremea lui Ceausescu). Mesajele Ioanei Constantin-Pintilie sunt reactii extrem de ulcerate si vehemente la articolul meu de pe “Contributors” despre copilaria lui Nicu Ceausescu. Ele pot fi citite pe forumul acelui articol. Ioanei Pintilie ii displace ce si si cum scriu. O deranjeaza ca nu ezit sa vorbesc despre obscenele secrete ale lumii in care parintii sai taiau si spanzurau. Ar dori sa-mi puna calus, tot asa cum Pantiusa stia sa puna botnita si catuse. Instrumentul sau favorit era ranga, acel obiect contondent utilizat de soferul Vania pentru a-l lichida pe Stefan Foris, fostul secretar general al PCR. Despre Ana Toma ce-ar mai fi de spus pe langa faptul ca a fost martora impotriva lui Patrascanu care, dupa spusele unor persoane de maxima credibilitate, ar fi scuipat-o in fata la simulacrul de proces din aprilie 1954? Ce si-a inchipuit infocata militanta Anuta Toma, ca aceste abominatiuni vor fi uitate? Cand a vorbit cu Robert Levy, Ana Toma era trista si aproape oarba, dar impenitenta. Fiica ei si a lui Pantiusa, Ioana Pintilie, nu are framantari, ci doar certitudini, dure, inghetate, ultimative, sunand a rafuiala si amenintare. A avut si Foris o mama, a fost ucisa de oameni lui Pantiusa, inecata in Cris cu pietre de moara legate de gat…
Unii cititori i-au replicat cu argumente solide, doamna Ioana Constantin-Pintilie a continuat cu atacurile ad hominem si a perseverat in ceea ce nu poate fi numit decat tupeu negationist. Pentu ea, Pantiuşa si consoarta acestuia, Ana Toma, candva mana dreapta a Anei Pauker (pe care de altfel a tradat-o in favoarea lui Dej), au incercat, in felul lor, sa faca bine. Mai precis, nu era scopul lor sa distruga vieti umane in numele unei viziuni fanatice despre lupta de clasa la nivel national si international. Nu erau agentii lui Stalin, ci ai “umanismului revolutionar”. Oricum, nu am eu dreptul sa vorbesc, afirma ritos fiica lui Pantiuşa care, fara teama de ridicol, imi da lectii de metodologie a investigarii comunismului. Ma acuza ca am studiat la scoala de pardid “Stefan Gheorghiu” ceeea ce este o minciuna crasa. Am terminat sociologia la Universitatea din Bucuresti in 1974, ca sef de promotie, tot acolo mi-am sustinut doctoratul in 1980. Am transmis la “Europa Libera” incepand din 1983. Nu-mi amintesc ca Ioana Pintilie sa fi scos vreodata vreo vorba impotriva comunismului, ori macar impotriva regimului Ceausescu. Da, am fost vecin pe strada Grigore Mora cu Ioana Pintilie, imi amintesc perfect ghereta militianului din fata vilei lor, masinile negre care ne dadeau fiori, dupa cum imi amintesc sediul scolii de securitate din subordinea tatalui ei. Imi amintesc porumbeii lui Pantiusa, ingrijititi cu dragoste de calau. Imi amintesc de profesorul de engleza Carol Popper, ingrozit ca trebuie sa dea mana cu “generalul”.
Sigur, se poate ca pozitia Ioanei Pintilie sa fie cu totul singulara, dar mi-e teama ca nu asa stau lucrurile. Acum doua saptamani imi scria pe un ton agasat nepoata Ghizelei Vass. Maine, cine stie, imi va scrie fiul lui Draghici ori al lui Teohari Georgescu, indignat ca indraznesc sa “calomniez” memoria parintelui sau. Nimeni nu are dreptul sa impute copiilor faptele parintilor. Este o falsa logica pe care o resping categoric. Dar ce ne facem cu copiii care idealizeaza crimele comise de parinti? Care le neaga? Care le minimalizeaza? Ce ne facem cu fostii nomenklaturisti si securisti (adeseori nu sunt diferiti) care ne vorbesc despre meritele regimului comunist, despre “modernizarea” Romaniei sub Dej si Ceausescu? Aici nu este vorba despre mine, ci de o directie de cercetare care are o deplina legitimitate stiintifica si morala si pe care o urmeaza numerosi cercetatori ai regimurilor totalitare: analiza biografiilor unor personalitati semnificative din acele sisteme de putere, relatia dintre actiunile lor si ideologie etc. Este nevoie sa amintesc aici biografia Anei Pauker scrisa de istoricul american Robert Levy? Studiile unor Cristian Vasile, Doina Jela, Dorin Dobrincu, Ioan Stanomir, Adrian Cioflanca, Angelo Mitchievici, Mircea Stanescu, Alin Muresan, Virgiliu Tarau, Marius Oprea, Stefan Bosomitu, Dumitru Lacatusu, Stejarel Olaru, Dan Catanus, Gabriel Catalan, Elis Plesa, Liviu Plesa, Cristina Petrescu, Dragos Petrescu, Raluca Grosescu, Cristina Anisescu, Clara Mares, Marius Stan, Bogdan Cristian Iacob, Mioara Anton, Mihai Burcea, Mihai Bumbes, Andrei Muraru (lista este mai lunga, evident), legate direct de ceea ce a fost relatia dintre ideologie, aparat birocratic si teroare? Ori cartile unor Robert Conquest, Simon Sebag Montefiore, Roy Medvedev, Orlando Figes, Ian Kershaw? Iata mai jos articolul meu despre Pantiusa aparut in “Cotidianul” din 20 aprilie 2006. Mucalitul pe care il citez in articol era Jean Coler, fost voluntar in Brigazile Internationale din Spania, activist la Sectia Cadre in anii 50, in anii 60 activist la Cenzura, tatal Luminitei si al lui Andrei, amandoi plecati dintre noi. In ultimii ani de viata, Jean Coler era un lamurit, un om care intelesese despre ce-a fost vorba in marea miselie a stalinismului. Am indemnat-o pe fiica lui Pantiusa sa citeasca “Raportul Final”, cartile de memorii ale lui Constantin Ticu Dumitrescu, Florin Constantin Pavlovici, Adriana Georgescu, Nicolae Margineanu, Egon Balas, literatura universului concentrationar din Romania, sa incerce sa simta o minima empatie pentru victimele sistemului in care tatal ei a fost un personaj central, un diabolic arhitect. Nu exista in acei lugubri ani 50 supliciu mai infiorator decat sa incapi pe mainile lui Pantiusa ori ale adjunctului sau, Nicolschi. Mi-e teama ca indemnul meu adresat fiicei tortionarului absolut s-a izbit de un zid al refuzului.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
