Nu știm care sunt criteriile după care își recrutează televiziunile și în general companiile media private managementul. Tevatură mare se face doar în jurul desemnării președintelui-director general al televiziunii publice, unde apar suspiciuni de clientelism politic și de absență a criteriilor profesionale în selectare. Cu unele excepții (Alexandru Lăzescu ar fi una), suspiciunea e întemeiată, boșii TVR fiind parașutați din cercurile de partid, fară a avea nicio expertiză în domeniu. Cazurile flagrante au fost de-a lungul timpului Valentin Nicolau, geolog, pus în fruntea televiziunii publice din poziția de consilier al premierului Adrian Năstase și Alexandru Sassu, venit în 2007 direct din poziția de secretar general al PSD, funcție pe care a detinut-o o vreme în paralel cu cea de PDG.
Directoratul lui Alexandru Sassu nu s-a terminat cu happy end: în iunie 2010 când pleca de la TVR tot politic, așa cum venise, prin căderea Raportului anual în Parlament, lăsa în urmă un deficit de 18 milioane de Euro, o audiență în scădere cu aproximativ 30% și cu taxa colectată doar în proporție de 60%. Totuși, imediat Sassu a fost recuperat de Adevărul Holding, o investiție privată în mass-media, pentru a pregăti Adevărul TV care se anunță pe piață spre finele anului în curs. Sigur că se pune întrebarea ce l-a convins pe Patriciu să îi încredințeze conducerea lui Alexandru Sassu după managementul dezastruos de la TVR, tocmai în perioada când se caută manageri privați la companiile cu capital de stat. Dar mai ales îți pui întrebarea dacă patronii din România vor sau nu vor să facă o afacere din mass-media, vor să scoată profit din compania de presă, sau bagă bani pentru a folosi putera mediatică în scopuri politice sau în confruntări de piață ale altor afaceri.
Piața de publicitate din România a ajuns în 2011 la nici 300 de milioane de Euro, din care 200 de milioane se împart inegal între cele aproape două sute de canale de televiziune românești. Orice calcul arată că dacă ar trebui să trăiască din publicitate, jumătate din televiziuni ar trebui să dispară. Piața de print s-a trezit recent datorită crizei și a închis numeroase publicații, România riscând să fie unica țară din Europa fără ziare, cum scria mai deunăzi Mircea Vasilescu, în timp ce Ungaria are atât cotidiene naționale, cât și patru reviste gen News Week sau Paris Match, gen dispărut din România acum zece ani o dată cu săptămânalul Privirea. Cum cea mai mare parte a banilor din publicitate o încasează de mulți ani PRO TV, se poate presupune că Sârbu vrea profit, deci joacă pe piața comercială și în mai mică măsură dorește influență politică, deși aceasta nu este exclusă. Mișcări în management ca plecarea la B1 TV a lui Sorin Oancea de la Intact Media, neliniștile de la Prima TV și de la Kanal D care prospectează posibili cumpărători, mortificarea canalelor fraților Micula, Național TV și N24, conduse de manageri aduși din fabricile de sucuri, practic inexistente ca audiență, dar folosite pentru autoreclamă, eșecul directoarei Teo Trandafir la Romantica, propulsată totuși în politică, arată că managementul televiziunilor este în suferință. Realizatorul Șerban Huidu afirma bine că ”în România oamenii care conduc instituții media nu le simt, nu simt media. Sunt în mare parte oameni care vin din vânzări, din business, dar nu simt”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
