Atunci când ai sperat ca toate eforturile, toate tratamentele şi operaţiile făcute vor conduce la salvarea vieţii copilului şi apoi decesul survine implacabil, ca o ghilotină, se instalează o stare de stupoare, de perplexitate, de readaptare la noile condiţii create prin dispariţia respectivă. Persoana afectată de schimbare trece prin stări deja cunoscute de psihologi: refuz – furie – accept. Modificarea legislativa aprobată de guvern (taxa claw-back) nu face diferenţă de situaţia amintită. Cei care ar trebui să reacţioneze practic au amuţit. Pur şi simplu refuză încă să creadă că acest lucru se întâmplă. Au renunţat la orice protest public şi fiecare în parte s-a retras în biroul lui, făcând calcule peste calcule şi mai ales aşteptând reacţiile patronului – a producătorului de medicamente pe care-l reprezintă. In pofida aparenţelor, multinaţionalele sunt structuri înalt birocratizate iar până când se va ajunge la persoana capabilă sa ia decizii din lanţul de comandă al fiecărui producător vor mai trece cel puţin două-trei săptămâni. Impactul acestei măsuri este deosebit de interesant. Faza de furie poate să îmbrace diferite forme de manifestare, unele neaşteptate. Chiar dacă furia producătorilor de medicamente va conduce la paşi înapoi din partea Guvernului – nimic nu va mai fi ca până în prezent. In caz de înfrângere însă, acceptul lor poate fie să confirme viziunea Guvernului sau poate fi doar o înclinare în fata destinului, o ridicare resemnată de umeri – “Asta-i România! Pur şi simplu nu mai avem ce căuta aici.” Să rezumam analiza noastră asupra evenimentelor ce vor urma la doar 3 scenarii.

Sorin PaveliuFoto: Arhiva personala

1. Acceptarea totala a noului sistem de taxare şi renunţarea la lupta. In aceste condiţii, reprezentantele firmelor de medicamente ar trebui să se adapteze prin refacerea bugetului, stoparea oricăror angajări şi acţiuni de promovare şi speranţa ca toţi ceilalţi competitori vor face la fel pentru a nu depăşi cifrele de vânzări stabilite. Este extrem de improbabil ca producătorii de medicamente, atât de diferiţi ca interese în funcţie de clasa de medicament, de faza de evoluţie a recuperării investiţiei, de tipul de medicament, generic sau inovativ, etc, să îşi coordoneze eforturile pentru a nu depăşi bugetul alocat de Parlament. Această diferenţă de portofoliu de medicamente comercializate şi de interese individuale ale fiecărei firme în parte reprezintă punctul vulnerabil al producătorilor. Chiar dacă public mesajele se transmit prin asociaţii ale producătorilor interni sau externi, interesele lor sunt divergente şi chiar contrare, de la caz la caz. Acesta este unul din atuurile care pot conduce la resemnarea temporară a producătorilor şi distribuitorilor de medicamente în fata voinţei politice a Guvernului. Este însă posibil ca şi cei mai putini dispuşi la confruntare, mai obedienţi din diverse motive, pur şi simplu să nu poată să suporte mecanismul de taxare impus de guvern. Un exemplu inacceptabil: dacă din interpretarea textului OUG reiese că procentul de depăşire să fie suportat şi de cei care nu au depăşit bugetul – reiese ca unele firme vor trebui să facă o reducere a veniturilor (şi neoficial a preţului medicamentelor) lor cu 10-20-30% doar pentru că alţii au depăşit consistent vânzările! Trebuie sa precizez că chiar şi în ipoteza nenaturală în care toţi se vor încolona să încerce săa se încadreze în bugetul trimestrului 4, se vor afla într-o imposibilitate tehnică: nu ştim care este cota de piaţă pe care fiecare în parte ar trebui sa o respecte pentru a nu se mai depăşi consumurile pe acest trimestru. Rezultatul cel mai probabil ar fi o constricţie mai amplă decât limita bugetului – care s-ar simţi acut încă din luna noiembrie sau începutul lunii decembrie!

2. Respingerea totală a mecanismului şi trecerea la masurI RADICALE – retragerea unor medicamente de pe piaţă. Cei familiarizaţi cât de cât cu piaţa de medicamente au putut citi printre rânduri ameninţările Guvernului, una mai înspăimântătoare decât cealaltă: asmuţirea ANAF asupra tuturor distribuitorilor de medicamente pentru recuperarea sumelor restante (care însă tehnic nu puteau fi plătite conform legii anterioare!?) şi schimbarea listei de medicamente compensate. La acestea se mai alatura şi presiunea pe care o poate exercita prin masuri administrative Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM).În primul caz, pe lângă perspectiva plătii unor sume semnificative, dar incomparabile cu ceea ce li se impune în prezent, mai există şi spectrul unui conflict cu statul pe care nici un comerciant cu scaun la cap nu şi-l doreşte. Producătorii internaţionali de medicamente nici măcar nu iau în calcul astfel de variante – mai degrabă renunţa la bani şi pleacă din ţara decât să se judece cu statul pe legislaţia şchioapă emisă tocmai de acesta. AMN poate fi folosită şi pentru blocarea temporară a oricărei înregistrări sau reînregistrări de medicament, pentru blocarea activităţii oricărui depozit, etc şi asta nu pentru obţinerea vreunei spăgi ci doar pentru a arăta de partea cui este puterea. Problema listei de medicamente compensate este însă foarte gravă. Retragerea unui medicament de pe lista echivalează cu oprirea sa de la comercializare. Medicamentele care mai beneficiază încă de protecţia patentului sunt mult prea scumpe pentru buzunarul unui pensionar român bolnav, aflat oricum la limita sau sub pragul sărăciei. Scoaterea de pe o listă de compensate în România, o ţară care însă nu poate fi comparată din punct de vedere al volumului valoric al desfacerilor cu alte ţări europene, poate reprezenta un semnal şi un exemplu extrem de negativ pentru întreaga lume. Şi în acest caz, deşi nu mă pot baza pe un precedent al unei asemenea măsuri în România, cred că reacţia va fi tot una de forţare la limită – respectiv retragerea zgomotoasă de pe piaţă şi demonstrarea că o astfel de atitudine este posibilă în oricare altă ţară care ar urma exemplul României.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro