In octombrie se vor implini 50 de ani de la expulzarea mumiei lui Iosif Vissarionovici Stalin din Mauzoleul din Piata Rosie. Succesorul sau si doar cu cativa ani in urma unul dintre cei mai servili lachei, Nikita Hrusciov, a declansat, la Congresul al XXII-lea al PCUS, cel de-al doilea val al destalinizarii. Imortalitatea nu a durat, in cazul lui Stalin, decat opt ani. Cu aprobarea primului secretar al CC aparea in “Pravda” dinamitardul poem “Urmasii lui Stalin” de Evgheni Evtusenko. Visul lui Djugasvili a fost sa fie privit ca un mare ganditor revolutionar, al patrulea clasic al marxismului, egal cu Marx, Engels si Lenin. “Marele strateg”, “invingatorul in toate bataliile”, “prietenul copiilor” si “parintele popoarelor”, trebuia sa fie si cel mai mare om de stiinta al lumii. Una din cartile sale favorite era “Anti-Duhring” de Engels, al carei titlu complet era “Herrn Eugen Duhrings Umwalzung der Wissenschaft” (Dl Eugen Duhring revolutioneaza stiinta). Ironia lui Freddy i se aplica perfect lui Koba, cel caruia David Riazanov, unul dintre cei mai respectati cunoscatori ai operei lui Marx, ii spusese candva sa nu mai piarda vremea cu teoria marxista intrucat “toata lumea stie ca nu este punctul sau forte” (Riazanov a platit cu viata acea nesabuita remarca).
Gelos pe prestigiul de teoreticieni al rivalilor sai din anturajul lui Lenin (Buharin, Trotki, Zinoviev, Kamenev, Riazanov, Rakovski, Preobrajenski, chiar Radek, pe care ii lichidase nu doar politic, ci si fizic, dar pe care nu-i putea nicicum uita) , Stalin a fost interesat, spre sfarsitul vietii, de biologie (cu consecinte catastrofale pentru genetica din URSS, anexata complet de nefastul sarlatan Trofim Lisenko care ajunsese sa fie comparat cu Darwin si cu Timiriazev), de economie politica (aici nu s-au intamplat aceleasi orori in momentul in care Stalin a publicat “Problemele economice ale socialismului in URSS”) si de lingvistica, un domeniu in care interventia sa a servit emanciparii de sub regimul ultra-dogmatic (“arakceevist”, spre a cita exact) impus de scoala lui Nikolai Marr. In trilogia sa, Kolakowski examineaza aceste stranii pasiuni tarzii ale celui numit “corifeul stiintei”. Lucrarea “Marxismul si probeleme lingvisticii” a fost conceputa in urma discutiilor lui Stalin cu cativa proeminenti lingvisti intre care academicianul Viktor Vinogradov. De altfel, in 1950, Vinogradov a fost numit directorul Institutului de Lingvistica al Academiei URSS. Erau afirmate acolo cateva teze de bun simt, intre care faptul ca limba nu este o suprastuctura care se schimba odata cu modurile de productie. Evident, textele lui Stalin, reluari in fond banale ale unor teze clasice ale marxismului despre economie si lingvistica, au fost declarate geniale si celebrate drept revolutii in respectivele domenii. In Romania, Iorgu Iordan, Alexandru Graur si alti cunoscuti lingvisti au salutat encomiastic “decisiva contributie creatoare” a generalissimului care trebuia sa fie si genialissimul. Omniscienta lui Stalin era celebrata in sesiuni ale academiilor de stiinte din toate statele sovietizate. Nu era doar specialistul suprem in stiintele naturii, era si indrumatorul muzicii, al arhitecturii, ale artelor plastice, al filmului, al literaturii, al teatrului. Andrei Alexandrovici Jdanov era executorul ordinelor lui Koba cel Groaznic (spre a relua titlul cartii lui Martin Amis, “Laughter and the 20 Million”). Este foarte probabil ca moartea lui Jdanov in 1948 a fost grabita de criticile virulente adusede Stalin fiului acestuia, Iuri, adjunct al sefului sectie stiinta a CC-ului, pentru ca indraznise sa puna sub semnul intrebarii credibilitatea stiintifica a halucinatiilor lui Lisenko. Iuriu si-a facut o “aspra autocritica”, tatal sau s-a simtit extrem de umilit. Erau acelea timpurile cand Beria si Malenkov faceau tot posibilul spre a diminua influenta factiunii din Leningrad condusa de Jdanov si de economistul Nikolai Voznesenski, care avea sa fie executat apoi in cadreul unei din tenebroasele afaceri din perioada de maxima paranoia a sfarsitului domniei lui Djugasvili. Iuri Jdanov a scapat relativ usor intrucat exact atunci se decisese casatoria sa cu Svetlana, fiica dictatorului.
“Cursul Scurt” a fost scos din bibliografiile obligatorii dupa moartea lui Stalin si a disparut chiar si din bibliotecile publice din statele Blocului Sovietic (minus Albania) dupa 1956. La Congresul al XX-lea din februarie 1956, nimeni altul decat Mihail Suslov, sef al Sectiei de Propaganda a CC alPCUS in ultimii ani de viata ai lui Stalin, deplangea efectele pagubitoare pentru marxism ale acelei lucrari. Stalin inceta sa mai fie cel mai fidel discipol al lui Lenin. Cartea avea la inceput o fotografie din 1922 in care apar Lenin si Stalin asezati pe o banca (am in fata editia publicata de Red Starr Press, la Londra, in 1978) cu urmatorul motto din Mao Zedong: “Atunci cand studiem marxismul trebuie sa studiem ‘Cursul Scurt’ ca pe materialul principal. Este cea mai buna sinteza, cel mai bun rezumat al experientei miscarii comuniste mondiale din ultima suta de ani, un model de integrare a teoriei cu practica si, pana azi, singurul model comprehensiv pe plan global. Cand vedem cat de profund au integrat Lenin si Stalin adevarul universal al marxismului cu practica concreta a revolutiei sovietice si in acest fel au dezvoltat marxismul, vom sti cum sa lucram in China” (1941).
Coteste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
