De cativa ani lumea este strabatuta de o energie a schimbarii si a reformei. Multi ar spune ca e din pricina crizei mondiale economice care se prefigureaza pentru cei mai pesimisti intr-o forma de W (adica ar putea urma o a doua cadere dupa recuperarea din ultimul an).
Romania nu face exceptie, insa aici necesitatea reformelor pare ca abunda in toate domeniile: clasa politica, educatia, economia, agricultura, industria, institutiile… Se vorbeste foarte mult despre ce ar trebui sa se reformeze, putin mai putin insa despre cum. Reforma ar trebui sa fie cand de dreapta, cand de stanga, cand de centru in functie de orientarea ideologica a celui care o propune sau/si o analizeaza. Cand cineva are curajul sa faca ceva punctual si care tine de bune practici (vezi cazul bac-ului), actiunea este imediat politizata/ chiar ideologizata. E adevarat, avem nevoie de reforme – insa in primul rand ar trebui sa fie clar ca de la inceput ca orice repunere in forma va cauza victime. Multi asteapta intr-un fel ca reforma sa vina automat prin simpla primenire demografica. Desi ne indreptam cu pasi repezi catre iarna demografica (in cazul in care nu devenim putin mai relaxati in ceea ce priveste rolul imigratiei in primenirea populatiei, caci natalitatea nu va spori dupa tranzitia demografica), sansa pare a fi tineretul. Poate fi adevarat, insa pentru ca acest tineret (din care ma consider si eu parte) sa poate aduce reforma, are nevoie de formare.
Incerc sa deschid o conversatie despre acele lucruri mici si nesemnificative, care sunt trecute cu vederea in dezbaterile ideologico-politice dar care in opinia mea sunt hotaratoare tocmai pentru a pune fundamentele posibilitatii unei reforme (si a unei conversatii inteligibile). Astazi despre punctualitate.
De cate ori vi s-a intamplat sa intarziati? – nu la o intalnire cu prietenele sau prietenii la mall sau la cinema, nu o data pe an din cauze imprevizibile, ci sa intarziati in mod regulat la intalniri informale dar si la cele formale, sa intarziati (voit) raspunsuri la emailuri sau sa ratati deadline-uri “uitate”. Si de cate ori in loc sa va cereti scuze ati evitat sa raspundeti la telefon sau ati invocat cauze elucubrante?
Lumea modernitatii occidentale asa cum arata ea acum – cea la care aspiram fie ideologic fie ca stil de viata – este construita in jurul timpului inteles ca fiind predominant liniar si deci construit social ca o resursa neregenerabila. Pana si petrolul se regenereaza daca are suficient timp geologic, timpul vietii noastre insa nu. Si nici al celorlalti care traiesc in interdependenta cu noi. Acest lucru l-a inteles cu aproape 140 de ani in urma regele Carol I cand a facut cadou din banii sai cate un ceas portabil inaltilor functionari publici. Putem spune fara teama de a gresi ca in mare parte datorita acestui mic gest ca o schimbare fundamentala a raportului la timp a avut loc in institutiile de stat nou formate. O reforma institutionala a fost posibila atunci si a continuat in perioada pe care multi o considera “de aur” a Romaniei moderne. Institutiile sunt facute din si de oameni, la fel ca si reformele. Raportarea la timp in respect fata de sine si fata de celalalt face ca relatiile moderne de tip contractual si interinstitutional sa functioneze corect si cat de cat previzibil. Cei dintre dumneavoastra care lucrati in mediul privat stiti foarte bine cat de frustrant este daca furnizorul nu livreaza la timp, daca contractorul intarzie plata (ceea ce cateodata este de inteles) dar nici nu raspunde la telefon sau mail cu o simpla explicatie corecta. Cei care sunteti implicati in organizari de evenimente care implica parteneri multipli cunosc la fel de bine momentele de panica si politica paguboasa a “ultimului moment.”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
