Vechiul Cod Civil nu trata problema negocierii contractelor. Cat priveste institutia bunei-credinte, aceasta nu avea un sediu al materiei, dedicat exclusiv. Respectiva configuratie a Codului Civil a facut ca, in ciuda tendintei belicoase a romanilor, conduita profund inadecvata din timpul negocierilor sa nu fie sanctionata de instantele de judecata. De altfel, ideea ca negocierile reprezinta un taram al conchistadorilor, unde orice era permis, a fost atat de incetatenita, incat nu am intalnit nici macar un litigiu care sa priveasca sanctionarea modului in care o parte a inteles sa negocieze.
Noul Cod Civil inaugureaza, din acest punct de vedere, o noua era, aceea a regulilor si precautiilor. Grija legiuitorului pentru aceasta etapa este dovedita de instituirea a nu mai putin de trei seturi de norme ce se aplica conduitei partilor pe durata negocierilor: obligatia general valabila de a actiona cu buna-credinta, buna-credinta incidenta in cazul particular al negocierilor si incriminarea unor anumite conduite pe parcursul negocierilor.
Iata cum se concretizeaza aceste noi repere juridice.
In primul rand, se interzice in mod expres ca partea sa negocieze fara intentia de a incheia un contract sau sa se retraga intempestiv dintr-o negociere. Prima ipostaza surprinsa de textul de lege este relativ clara. Cel putin teoretic, o atare situatie poate fi probata prin dezvaluirea continutului discutiilor purtate in paralel de partea acuzata de un comportament neloial, cu un tert, aflate in faza avansata (spre exemplu, prin intermediul martorilor), urmate, eventual, de incheierea contractului cu respectivul tert. Cronologia relatiei cu tertul, privita in paralel cu derularea negocierilor intre actorii legitimati in fata instantei ca victima si calau, vor reprezenta elemente esentiale in cadrul unui litigiu.
In exemplul dat, legea il sanctioneaza pe cel care a initiat/continuat negocierile cu o parte, desi decizia sa de a intra intr-un raport contractual cu un tert fusese deja luata, fiind agreate elementele esentiale ale actului juridic ce urma a fi perfectat cu acel tert. Nu la fel de clar este insa cel de-al doilea scenariu, vizand "ruperea negocierilor". Putem intelege oare ca orice retragere brusca din negocieri este sanctionabila? Raspunsul este categoric nu. Ii va reveni judecatorului misiunea deloc simpla de a aprecia, in functie de circumstantele concrete, daca incetarea subita a unei negocieri este sau nu sanctionabila. Intr-o interpretare rezonabila ar urma sa fie sanctionate situatii precum aceea in care o parte revine asupra unor clauze agreate de parti si, ca urmare a refuzului celeilalte parti de a le amenda, inceteaza brusc negocierea.
Exemplul dat nu poate fi insa tratat in mod simplist. Instanta va trebui sa verifice multiple aspecte de finete. Astfel, va trebuie clarificat daca solicitarea exprimata de partea blamata pentru conduita sa, in sensul renegocierii unor clauze agreate, este sau nu rezultatul intentiei acelei parti de a restabili un echilibru contractual. Instanta va trebui sa stabileasca daca solicitarea era sau nu una justificata, din perspectiva echilibrului mentionat, datorita modului in care au evoluat alte clauze, dupa momentul convenirii celor la care au revenit discutiile, in final.
O atare intentie a partii, de a mentine echilibrul contractual, nu ar putea sa fie calificata ca una ilicita. De asemenea, instanta va trebui sa investigheze daca solicitarea partii acuzate de un comportament neonest nu a avut ca fundament ratiuni de ordin economic (spre exemplu, obtinerea unui pret mai avantajos, ca urmare a unei oferte primite de la un tert). Astfel, ocrotirea bunei-credinte nu se poate realiza decat dintr-o perspectiva pragmatica, tinand cont de interesul funciarmente economic al oricarei operatiuni juridice supuse negocierii. In concluzie, textele in discutie nu pot fi aplicate in baza unui postulat de tip stalinist, care ar impune continuarea negocierilor in ciuda faptului ca acel raport juridic nu mai este atractiv pentru o parte. Pe scurt, ne putem urmari interesele, insa cu bun simt.
In al doilea rand, fluctuatiile unei parti pe parcursul negocierilor trebuie sa ia in considerare riscurile aferente.
In cazul unor negocieri derulate intr-un cadru liber, conform art. 1.183 NCC, partea vatamata prin conduita partenerului sau va putea obtine, ca si despagubire, acoperirea pagubei efective, adica a costurilor efectuate in vederea negocierilor. Textul face insa referire si la o a doua componenta a despagubirii, care ar putea fi subsumata ideii de beneficiu nerealizat: ￢se va tine seama de renuntarea de catre cealalta parte la alte oferte￢. Specificul negocierilor (o etapa a nisipurilor miscatoare, in care partile nu pot miza inca pe un beneficiu ce ar urma sa le revina in baza unui contract, a carui incheiere este doar eventuala), dar si termenii relativ ezitanti pe care ii foloseste NCC (￢se va tine seama￢), pot fi considerati indicii pentru cuantificarea acestui beneficiu nerealizat. Astfel, putem considera ca partea vatamata nu va fi despagubita pentru intreg beneficiul nerealizat posibil a fi obtinut in urma ofertei tertului - la care a renuntat - (adica pentru profitul ce i-ar fi revenit in temeiul contractului cu tertul). Mai degraba, acest beneficiu va fi doar un element care sa ghideze judecatorul, in ceea ce priveste aprecierea sumei acordate.
Cat priveste negocierile purtate intr-un cadru contractual, credem ca limitele despagubirii vor fi, in final, comparabile cu cele descrise mai sus, cu precizarea ca, in ipoteza data, se va aplica raspunderea contractuala. Consideram ca o solutie rezonabila ar fi ca judecatorul sa se orienteze catre acordarea despagubirilor (altele decat cele care acopera paguba efectiva, derivand din costurile angajate pentru negocieri) tinand cont, pe baza probelor administrate, de sansele pe care le aveau partile sa incheie acel contract. Incertitudinea pe care o implica o negociere, din perspectiva posibilitatii partilor de a incheia actul juridic discutat, trebuie sa fie transpusa in cadrul operatiunii de cuantificare a despagubirii. Cu alte cuvinte, ar fi firesc ca beneficiul nerealizat sa fie cuantificat doar proportional cu suma ce putea fi obtinuta ca profit de partea lezata, in urma derularii contractului a carui negociere a esuat. Aceasta proportie va tine cont de sansele efective pe care le aveau partile sa incheie acel contract. Asadar, ca si figura juridica, mecanismul de estimare a beneficiului nerealizat ar trebui sa se incadreze in ipoteza prevazuta de art. 1.532 alin. (2) NCC: prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei sanse de a obtine un avantaj poate fi reparat proportional cu probabilitatea obtinerii avantajului￢, iar nu strict in cea a art. 1.531 alin. (2) NCC: "prejudiciul cuprinde [...] beneficiul de care acesta este lipsit".
Epoca salbaticiei negocierilor a apus, deci.
Autor: Ioana Gelepu, Avocat asociat, Tuca Zbarcea & Asociatii
Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro
