Chiar daca la o prima vedere ar putea parea improbabil, atat legea noua, cat si cea veche agreeaza, in anumite limite, minciuna. Daca reglementarea anterioara se distingea, totusi, sub acest aspect, prin timiditate, Noul Cod civil consacra nu mai putin de sase articole institutiei simulatiei, un mecanism care serveste oricui doreste sa mistifice realitatea juridica.

Aparenta falsa creata conventional poate purta, spre exemplu, asupra apartenentei unui bun la un anumit patrimoniu, atunci cand adevaratul proprietar doreste sa il ascunda de creditorii nesatisfacuti. In egala masura, minciuna creata prin simulatie poate avea si scopul de a ascunde identitatea donatorului unei mari sume de bani, care nu doreste sa iasa in evidenta prin gestul sau generos.

Desi mai elaborata, noua reglementare isi refuza, in continuare, o definitie legala a simulatiei, consacrand, totusi, in premiera formala, denumirea de "simulatie" si contrastand astfel cu vechea reglementare, in care textul relevant parea sa fi fost strecurat mai degraba din greseala printre mijloacele de proba(1).

Noul Cod civil aseaza mai potrivit, in structura sa, dispozitiile incidente materiei, parand sa lamureasca problema naturii juridice a simulatiei, controversata sub imperiul legiuirii de la 1864. Prevederile referitoare la simulatie se regasesc in art. 1289 - 1294 din Cartea a V-a - "Despre obligatii" -, in cuprinsul sectiunii dedicate efectelor contractului fata de terti, din cadrul Capitolului I referitor la contracte. Din aceasta perspectiva, simulatia apare ca ansamblu de acte juridice bilaterale, esentialmente conventionala(2).

Constanta cea mai evidenta a celor doua reglementari consecutive o constituie atitudinea ingaduitoare fata de - ceea ce literatura numeste - "manifestarea minciunii in drept"(3). Atat legiuitorul de la 1864, cat si cel din 2011, recunosc valabilitatea simulatiei, pentru ca o percep ca "expresie a libertatii de vointa care guverneaza incheierea contractelor"(4). Asadar, de lege lata, sanctiunea nulitatii continua sa-i fie straina simulatiei, evident, sub rezerva existentei unor cauze de nulitate separate de faptul nasterii aparentei neconforme realitatii.

Majoritatea solutiilor adoptate in materie de catre legiuitorul din 2011 constituie codificari ale anticipatiilor doctrinare manifestate sub imperiul vechii reglementari, eventual legitimate jurisprudential.

De pilda, art. 1289 alin. (1) din Noul Cod civil accepta asimilarea, in anumite situatii, a succesorilor universali sau cu titlu universal tertilor, cat priveste efectele actului secret. Desi nu poate fi regasita expressis verbis in cuprinsul reglementarii anterioare, solutia s-a impus si sub legea veche, in acele cazuri in care succesorii universali sau cu titlu universal isi vedeau prejudiciate drepturile proprii. Exemplul clasic era cel al donatiei deghizate in vanzare-cumparare pentru ocolirea dispozitiilor imperative ce ocrotesc rezerva succesorala. Elementul de noutate in contextul noii reglementari il constituie conditiile care circumstantiaza aplicabilitatea actului secret si fata de succesorii universali sau cu titlu universal, si anume: lipsa stipulatiei contrare, respectiv, natura potrivnica a actului secret. Este prevazuta in mod expres posibilitatea partilor de a face actul secret inaplicabil succesorilor evocati, printr-o stipulatie inscrisa in actul secret in acest sens. Aceeasi va fi solutia si in cazul in care, desi o atare stipulatie contractuala nu exista, natura actului secret se opune aplicarii sale fata de succesorii universali sau cu titlu universal. Un asemenea caz l-ar putea constitui cel al unui act secret cu caracter intuituu personae, iar nu exemplul anterior - al incalcarii rezervei succesorale prin intermediul donatiei deghizate in vanzare-cumparare -, cand asimilarea succesorului universal sau cu titlu universal tertului se produce in consecinta lui fraus omnia corrumpit, precum si a faptului valorificarii de catre mostenitorul rezervatar a unui drept propriu.

Art. 1290 alin. (1) din Noul Cod civil transeaza conflictul dintre partile sau tertii care se intemeiaza pe actul secret, pe de-o parte, si tertii de buna-credinta care se incred in contractul public, dobandind astfel drepturi, pe de alta parte. Victoriosi sunt acestia din urma. Buna-credinta nu le este insa necesara succesorilor universali sau cu titlu universal care, invocand drepturi proprii, ignora actul secret. Temeiul actiunii lor nu il constituie aparenta creata prin simulatie, ci dreptul propriu, e.g. calitatea de mostenitori rezervatari.

Ca inovatie a noii reglementari putem nota inasprirea conditiilor in care creditorul chirografar al dobanditorului aparent se poate prevala de aparenta creata prin simulatie. Daca sub imperiul vechii legislatii civile unui asemenea creditor ii era necesar si suficient sa se increada cu buna-credinta in actul public, art. 1291 alin. (1) din Noul Cod civil ii cere ca, in plus, sa fi declansat urmarirea silita si sa fi indeplinit formalitatile de publicitate cu privire la aceasta sau sa fi obtinut instituirea sechestrului asupra bunurilor obiect al simulatiei. Conflictul dintre creditorii dobanditorului aparent si cei ai instrainatorului aparent va fi castigat de catre cei din urma, in masura in care se prevaleaza de o creanta anterioara actului secret. Per a contrario, in celelalte cazuri au castig de cauza creditorii dobanditorului aparent, care vor putea sesiza, astfel, bunurile ce fac obiectul simulatiei.

Art. 1293 din Noul Cod civil confirma aplicabilitatea simulatiei actelor unilaterale supuse comunicarii, tema de speculatie doctrinara sub imperiul vechiului Cod civil. Dar, pentru a face obiectul simulatiei, actul trebuie sa fie destinat unei persoane determinate, astfel incat sa fie creata premisa existentei acordului simulatoriu dintre autorul actului si destinatarul sau.

Noua mai este si limitarea adusa de art. 1294 din Noul Cod civil sferei de aplicare a simulatiei, extragandu-i acesteia actele nepatrimoniale. Ratiunea acestei solutii legislative anticipate, totusi, doctrinar(5), consta in aceea ca "simulatia urmareste intotdeauna un rezultat patrimonial necuvenit"(6). De aceasta maniera, Noul Cod civil infirma curentele doctrinare ce calificau casatoria fictiva drept forma specifica a simulatiei, instituind regimuri juridice diferite in cele doua cazuri.

Fiind o realitate etern umana, simulatia nu a ramas straina dreptului nici in noua reglementare. S-a pus, totusi, problema oportunitatii reprimarii acestei institutii aflate la granita dintre libertate contractuala si frauda. Solutia legislativa actuala, care a asigurat supravietuirea normativa a simulatiei, s-a intemeiat, in principal, pe considerentul ca "un fenomen juridic care a supravietuit timp de milenii nu va disparea ca efect al unui comandament normativ, fie el inspirat de cele mai pure considerente de morala"(7).

Autor:

Nicolaie Adam, Avocat, Tuca Zbarcea & Asociatii

Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro

Nota:

(1) A se vedea, in acest sens, M.G. RARINCESCU, Curs elementar de drept civil roman, Vol.II, Facultatea de stiinte juridice, Bucuresti, 1947, p. 397: "art. 1175 se gaseste ratacit printre textele referitoare la probe"; D. COSMA, Teoria generala a actului juridic civil, editura Stiintifica, Bucuresti, 1969, p. 394: "Situarea in acest context a articolului (...) constituie o inadvertenta de ordin sistematic, deoarece efectele simulatiei sunt aceleasi indiferent de forma - autentica sau privata - a inscrisului constatator al actului secret.

(2) Fl. A.BAIAS, Simulatia. Studiu de doctrina si jurisprudenta, editura Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 92 - 96.

(3) Fl. A.BAIAS, op.cit., p.15 - 20.

(4) Fl. A.BAIAS, op.cit., p.93.

(5) Fl. A. BAIAS, op. cit., p. 262 - 272.

(6) I. TURCU, Noul Cod civil. Legea nr.287/2009. Cartea V. Despre obligatii, art.1164 - 1649. Comentarii si explicatii, editura C.H. Beck, Bucuresti, 2011, p. 368.

(7) Fl. A. BAIAS, op. cit., p. 334- 339.