Lipsa reglementarii impreviziunii in vechiul Cod Civil facea ca aceasta institutie sa nu fie agreata de instantele de judecata. Ignorarea sa, in practica, era in opozitie cu potentialul pe care i-l recunosteau teoreticienii, atunci cand o calificau ca fiind singura solutie apta sa regleze anumite situatii injuste.
Exemplul deja clasic era acela al contractelor de locatiune din anii 1990, incheiate pentru o durata de 20-25 de ani, avand ca obiect terenuri si spatii de productie. 10 ani mai tarziu, proprietarul se afla in postura ingrata a celui care nu a putut anticipa evolutia pietei de profil din anii 2000 si care nu putea beneficia, din punct de vedere al reglementarilor existente, de niciun remediu practic pentru a obtine o majorare a pretului locatiunii sau incetarea respectivului contract.
Fundamentata pe teorii ingenioase, precum a clauzelor subintelese privind stabilitatea economica, a bunei-credinte si a echitatii, a imbogatirii fara justa cauza sau a fortei majore, impreviziunea nu a fost acceptata de practicieni ca fundament viabil al unor actiuni tinzand la reajustarea echilibrului contractual. Reticenta instantelor se explica prin lipsa unei reglementari a acestei institutii in vechiul Cod Civil, dominat de principiul suveran contractul este legea partilor.
Reglementarea noului Cod Civil este rezultatul unei schimbari radicale a viziunii legiuitorului. Fosta perspectiva traditionalista este inlocuita de o reglementare laxa, care permite judecatorului sa intervina pentru a ocroti interesele cocontractantului afectat de evolutia pietei. Ca rezultat al acestei interventii, instanta va putea dispune fie adaptarea contractului (astfel incat beneficiile sa fie echitabil repartizate intre parti), fie incetarea acestuia.
Interventia instantei intr-un domeniu rezervat in trecut doar partilor (acela de a modifica sau inceta un contract) este limitata exclusiv la acele ipoteze in care situatia respectivului debitor este grav afectata datorita unor circumstante exceptionale, ce nu au putut fi prefigurate la data incheierii contractului, si pe care respectivul debitor nu si le-a asumat.
Limitarile enuntate au rolul firesc de a nu permite utilizarea impreviziunii ca pe un instrument la indemana partilor care doresc sa scape de un contract devenit indezirabil in comparatie cu alte oportunitati de afaceri. Astfel, este transpusa grija legiuitorului in a preveni un apel abuziv din partea partilor la institutia impreviziunii, pentru ca acestea sa se elibereze de sub povara unor contracte devenite incomode. Un atare scenariu s-ar putea produce datorita neglijentei in negocierea clauzelor (in sensul ca, desi efectele evolutiei pietei asupra debitorului puteau fi anticipate, astfel lucru nu s-a intamplat, dintr-o lipsa de diligenta), fie prin raportare la alternativele existente pe piata, alternative care nu sunt rezultatul unor circumstante exceptionale aparute dupa data incheierii contractului, ce nu puteau fi prevazute si care sa fi afectat drastic echilibrul contractual.
In fine, Noul Cod Civil impune partii afectate sa initieze negocieri cu cocontractantul sau in vederea adaptarii contractului, prealabil recurgerii la instanta de judecata.
O atare conditie este menita a institui rolul judecatorului, in ceea ce priveste suplinirea consimtamantului partilor, ca un ultim resort, in ipoteza esecului negocierilor.
Toate limitarile descrise sunt firesti. Acestea sunt subordonate necesitatii de a mentine mecanismele de modificare si incetare a contractului, ca fiind, de regula, apanajul acordului de vointa a partilor. De asemenea, legiuitorul a urmarit sa nu permita unei parti sa rupa sau sa modifice echilibrul contractual decat daca s-au produs schimbari economice de o anumita anvergura, ce nu puteau fi in mod rezonabil anticipate, si care sa aiba anumite efecte drastice asupra debitorului.
Viziunea Noul Cod Civil pare sa fie una permisiva din perspectiva admiterii posibilitatii partilor de a apela la impreviziune. Din reglementarea actuala se poate deduce ca partile au optiunea ca, in ipoteza in care doresc sa nu existe posibilitatea instantei de a redefini clauzele contractuale sau a inceta un contract, sa stipuleze anumite prevederi care sa impiedice o atare interventie ulterioara.
Urmeaza ca practica judiciara sa cristalizeze chestiuni esentiale pentru aplicabilitatea impreviziunii (precum aceea a notiunii de circumstante exceptionale, de natura a afecta echilibrul contractual) sau, dupa caz, pentru inaplicabilitatea impreviziunii, ca urmare a incidentei unor clauze de tipul celei mentionate. Nu in ultimul rand, intituirea impreviziunii va pune pe umerii judecatorului misiunea deloc usoara de a remodela un contract, evitand insa situatia in care acesta ajunge sa produca alte efecte decat cele avute in vedere initial de parti.
Dincolo de aceste evolutii viitoare ale practicii, la acest moment este salutara reglementarea impreviziunii prin noul Cod Civil, un remediu absolut necesar pentru a corecta situatii inechitabile aparute pe parcursul derularii unui contract.
Autor: Ioana Gelepu, Avocat asociat, Tuca Zbarcea & Asociatii
Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro
