Aspecte preliminare. Contractul de agentie reprezinta o creatie a sistemului de drept anglo-saxon, care, lipsit de constrangerile sistemului de drept continental, a construit un mecanism juridic caracterizat printr-o flexibilitate conceptuala sporita, care sa raspunda cerintelor desfasurarii activitatilor de comert.
La nivel comunitar, contractul de agentie a fost reglementat ca un contract sui generis o data cu adoptarea Directivei Consiliului din 18 decembrie 1986 privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la agentii comerciali independenti (Directiva CEE nr. 86/653)1. In sistemul de drept romanesc, contractul de agentie a dobandit o configuratie proprie, prin adoptarea Legii nr. 509/2002 privind agentii comerciali permanenti ("Legea nr. 509/2002")2. Actualmente, Legea nr. 509/2002 a fost abrogata prin Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, codificarea in Noul Cod Civil ("NCC"), in art. 2.072 - 2.095, a regimului juridic al contractului de agentie fiind expresia intentiei legiuitorului de a reglementa in mod unitar raporturile de drept privat.
Analiza de fata isi propune sa semnaleze unele dintre modificarile aduse regimului juridic al contractului de agentie, ca urmare a includerii acestuia in NCC. Astfel, spre deosebire de Legea nr. 509/2002, care reglementa raporturile juridice dintre agentii comerciali permanenti si comitenti, fara a contine si o definitie expresa a contractului de agentie, NCC, in art. 2.072 alin. (2), defineste acest contract ca fiind acela prin care "comitentul il imputerniceste in mod statornic pe agent fie sa negocieze, fie atat sa negocieze, cat si sa incheie contracte, in numele si pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii, in una sau mai multe regiuni determinate". In continuare, poate fi considerata ca neinspirata alegerea denumirii de comitent4, aceasta putand genera confuzii terminologice cu contractul de comision, reglementat de art. 2.043 - 2.053 din NCC, ori acredita ideea ca agentul ar fi prepusul comitentului (idee infirmata chiar prin art. 2.072 alin. (2) teza a II-a din NCC).
Ca o consecinta a unificarii reglementarii in materie civila si comerciala, se constata ca exclusivitatea agentilor nu mai este definita cu referire la operatiuni de comert concurente privind bunuri si servicii similare, asa cum era prevazuta la art. 3 din Legea nr. 509/2002, ci la "contracte privind bunuri si servicii similare celor ce fac obiectul contractului de agentie". Reformularea acestui text de lege este o consecinta a abandonarii sistemului dualist al dreptului privat, in favoarea sistemului monist.
Clauza de neconcurenta
In concret, NCC a perfectionat regimul juridic al clauzei de neconcurenta, definita de art. 2.075 alin. (1) ca fiind "acea stipulatie contractuala al carei efect consta in restrangerea activitatii profesionale a agentului pe perioada contractului de agentie sau ulterior incetarii sale". Pe langa faptul ca prevede expres sanctiunea nulitatii absolute pentru nerespectarea formei scrise a clauzei de neconcurenta, NCC stabileste ca extinderea sferei de aplicabilitate a clauzei de neconcurenta (dincolo de regiunea geografica sau grupul de persoane si regiunea geografica la care se refera contractul de agentie si de bunurile si serviciile in legatura cu care agentul este imputernicit sa negocieze si sa incheie contracte) este considerata nescrisa. Anterior, Legea nr. 509/2002 prevedea, in art. 4 alin. (3) teza a II-a, sanctiunea nulitatii relative pentru extinderea sferei de aplicabilitate a clauzei de neconcurenta, respectiv faptul ca "orice extensiune a sferei clauzei de neconcurenta este anulabila la cererea agentului".
Situatiile in care comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenta, in ipoteza incetarii contractului de agentie, au ramas practic aceleasi ca in vechea reglementare, respectiv: (a) atunci cand, fara a fi aplicabile dispozitiile art. 2.090 NCC, comitentul denunta contractul de agentie cu nerespectarea termenului de preaviz, legal sau conventional si fara a exista un motiv grav pentru care nu respecta acest termen, pe care comitentul sa il fi comunicat de indata agentului si (b) atunci cand contractul de agentie este reziliat, ca urmare a culpei comitentului.
Elementul de noutate in acest sens este reprezentat, asadar, de posibilitatea comitentului, prevazuta implicit, de a se prevala de clauza de neconcurenta stipulata in favoarea sa atunci cand denunta unilateral contractul din cauza unor circumstante exceptionale, altele decat forta majora ori cazul fortuit, care fac imposibila continuarea colaborarii dintre comitent si agent, caz in care nu ii mai revine obligatia de a respecta termenul de preaviz7. NCC nu defineste ce se intelege prin notiunea de "circumstante exceptionale", prevazand insa numai faptul ca sunt excluse forta majora si cazul fortuit, dupa cum nu defineste nici notiunea de "motive grave" care ar justifica nerespectarea termenului de preaviz, aspect susceptibil din punct de vedere practic sa antreneze dificultati de stabilire a situatiilor care ar corespunde acestor notiuni si, desigur, solutii jurisprudentiale diferite.
NCC mentine posibilitatea instantei de judecata ca, la cererea agentului, tinand seama si de interesele legitime ale comitentului, sa inlature sau sa limiteze efectele clauzei de neconcurenta, atunci cand consecintele prejudiciabile ale acesteia sunt grave si vadit inechitabile (art. 2.093 alin. (2) NCC). De asemenea, la o prima vedere, s-ar putea sustine ca NCC a inlaturat posibilitatea instantei de judecata, prevazuta anterior ca o dispozitie derogatorie de la principiul general al caracterului obligatoriu al clauzei penale pentru parti si pentru instanta de judecata, de a reduce "cuantumul clauzei penale sau al indemnizatiei stipulate pentru incalcarea de catre acesta (agent -subl. ns.) a clauzei de neconcurenta, daca considera ca aceasta este excesiva in raport de imprejurarile cauzei" (art. 25 alin. (4) din Legea nr. 509/2002). Cu toate acestea, art. 1.541 NCC reglementeaza, cu titlu general, faptul ca instanta poate reduce clauza penala, insa la o valoare superioara obligatiei principale, aspect care nu era prevazut in legislatia anterioara care reglementa contractul de agentie, atunci cand: (a) obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare a profitat creditorului si (b) clauza penala este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului.
O alta dispozitie in favoarea agentului, cu caracter de noutate, este reprezentata de cea privind reducerea de drept la 2 ani a termenului in care poate fi restransa activitatea prin clauza de neconcurenta, in cazul in care prin contract se prevede un termen mai lung (art. 2.075 alin. (4) teza a II-a NCC).
Aspecte cu privire la drepturile si obligatiile partilor
In ceea ce priveste obligatiile agentului si comitentului, NCC aduce o serie de modificari, in special cu privire la sfera de intindere a acestora si la situatiile in care acestia pot sa nu le indeplineasca. In acest sens, subliniem numai faptul ca nu se mai prevede cerinta ca agentul sa actioneze cu diligenta unui bun profesionist, art. 2.079 alin. (1) NCC prevazand necesitatea ca acesta sa actioneze cu loialitate. In mod corespunzator, art. 2.080 alin. (1) NCC dispune ca, in raporturile cu agentul, comitentul trebuie sa actioneze cu loialitate. Aceasta modificare este oarecum surprinzatoare, avand in vedere faptul ca viziunea de ansamblu a NCC, consacrata de art. 1. 480 NCC si reluata de prevederile corespunzatoare din NCC cu privire la mandatul cu titlu oneros, este ca diligenta la care este tinut un debitor in indeplinirea obligatiilor sale este cea a unui bun proprietar.
O alta modificare adusa de NCC consta in prevederea unei noi situatii in care agentul nu are dreptul la indemnizatie in caz de incetare a contractului, si anume in cazul cesiunii contractului de agentie prin inlocuirea agentului cu un tert (art. 2.092 lit. c) NCC). In acest sens, facem mentiunea ca NCC reglementeaza expres, in art. 1.315-1.320, cesiunea contractului, institutie ce nu era reglementata pana la acest moment in legislatia romaneasca.
In ceea ce priveste restul dispozitiilor care reglementeaza contractul de agentie, respectiv domeniul de aplicare al acestuia, durata, posibilitatea denuntarii unilaterale a acestuia (art. 2.073, art. 2.088, art. 2.089 NCC), reclamatiile tertilor privind bunurile vandute sau serviciile prestate primite de catre agent (art. 2.077 NCC), renuntarea comitentului la incheierea contractelor sau actelor de comert negociate (art. 2.081 NCC), remuneratia agentului (art. 2.082 NCC), conditiile comisionului (art. 2.083 NCC), remunerarea dupa incetarea contractului (art. 2.084 NCC), dreptul agentului la comision (art. 2.085 NCC), dreptul agentului la comision in cazul contractelor neexecutate (art. 2.086 NCC), calculul valorii comisionului (art. 2.087 NCC), indemnizatiile la care are dreptul agentul in caz de incetare a contractului, precum si exceptiile de la aceste cazuri (art. 2.091, respectiv art. 2.092 NCC), toate acestea sunt, in general, preluate din Legea nr. 509/2002.
Christina Vladescu, Avocat asociat, Tuca Zbarcea & Asociatii
Diana Agafitei, Avocat, Tuca Zbarcea & Asociatii
Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro
