Un studiu recent care a analizat efectele mai multor tipuri de fructe oleaginoase asupra creierului a scos la iveală că aceste alimente îmbunătățesc funcția cerebrală vasculară și pe cea cognitivă.

Cercetările arată că nucile au efect protector împotriva deficiențelor cognitiveFoto: © Ian Allenden | Dreamstime.com

Cercetările de până acum au demonstrat, în nenumărate rânduri, că nucile au efect protector împotriva deficiențelor cognitive. Chiar și cele în care a fost analizată dieta mediteraneană, care include, de asemenea, nuci au arătat beneficii cognitive la adulții în vârstă. În plus, studiile randomizate controlate (RCT) au dovedit că nucile au efecte pozitive asupra funcției vasculare.

Într-un studiu recent, publicat în Clinical Nutrition, cercetătorii au evaluat efectele, pe termen lung, ale consumului unor amestecuri de fructe oleaginoase asupra funcției vasculare cerebrale la persoane peste 60 de ani. Printre participanții eligibili s-au aflat 28 de bărbați sănătoși și femei la postmenopauză cu vârste cuprinse între 60 și 70 de ani, cu greutate corporală stabilă și indice de masă corporală (IMC) între 25 kg/m2 și 35 kg/m2 (adică supraponderali și obezi).

Indicele de masă corporală (IMC) măsoară greutatea raportată la înălțime și este un instrument de screening care poate stabili grupa de greutate în care se încadrează o persoană:

•supraponderabilitatea - IMC cu valori cuprinse între 25 - 29,99;

•obezitate de gradul - IMC cu valori cuprinse între 30 - 34,99;

•obezitate de grad 2 - IMC cu valori cuprinse între 35 - 39,99;

•obezitate morbidă – IMC cu valori peste 40.

Subiecții au fost excluși dacă prezentau intoleranță sau alergie la nuci, afecțiuni care interferau cu rezultatele studiului sau contraindicații pentru imagistica prin rezonanță magnetică (RMN).

Participanții au consumat zilnic 60 de grame de oleaginoase mixte

Studiul a inclus perioade de intervenție și de control de câte 16 săptămâni. În perioadele de intervenție, participanții au consumat zilnic 60 de grame de amestecuri de oleaginoase care conțineau caju, nuci, alune și fistic. În același timp, au fost instruiți să nu consume produse bogate în acizi grași polinesaturați omega 3 (PUFA).

Funcția vasculară periferică și cerebrală și performanța cognitivă au fost evaluate la sfârșitul fiecărei perioade de intervenție și de control. Fluxul sanguin cerebral (CBF) a fost cuantificat utilizând imagistica prin rezonanță magentică (IRM).

Performanța cognitivă a fost examinată folosind testarea neuropsihologică computerizată Cambridge Automated Testing Battery (CANTAB) care permite o bună evaluare cognitivă analizand percepţia vizuală, memoria de scurtă şi de lungă durată, funcţiile executive şi viteza de reacţie cognitivă/psihomotorie.

În plus, au fost investigate efectele consumului de oleaginoase asupra rigidității arteriale.

Nivelul grăsimilor dăunătoare a scăzut, iar cel al grăsimilor benefice a crescut

Perioadele de intervenție în care au fost consumate amestecuri de oleaginoase au fost bine tolerate și nu au fost raportate abateri ale protocolului sau evenimente adverse grave. De asemenea, consumul fructelor oleaginoase a dus la o scădere a aportului de colesterol și de carbohidrați și la o creștere a aportului de fibre, în comparație cu perioadele de control.

Consumul de nuci a îmbunătățit circulația sângelui în creier

Studiul a mai constatat că nu au existat diferențe semnificative între perioadele de intervenție și de control în ceea ce privește creierul în ansamblu, zonele corticalale și subcorticale sau materia cenușie. Cu toate acestea, analiza mai detaliată a indicat un flux sanguin cerebral (CBF) regional semnificativ mai mare după perioadele de intervenție în care au fost consumate oleaginoase.

Fluxul sanguin cerebral (CBF) se referă la volumul de sânge care trece prin țesutul cerebral într-o anumită perioadă de timp.

Fluxul sanguin cerebral livrează substanțele esențiale (oxigen și glucoză) către creier și le îndepărtează pe cele inutile (produse ale metabolismului). Orice abatere de la normă poate provoca disfuncții temporare ale creierului și poate declanșa boli ireversibile, precum boala Alzheimer.

Rezultatele studiului au scos la iveală faptul că fluxul sanguin cerebral a crescut, în perioadele de întervenție. Aceste creșteri ale fluxului sanguin cerebral se traduc într-o îmbunătățire a memoriei vizuale și spațiale și o creștere a numărului de cuvinte corecte cu 16%.

Cercetătorii menționează că nu au existat diferențe între perioadele de intervenție și de control în ceea ce privește viteza psihomotorie, funcția executivă, stresul, calitatea vieții, calitatea somnului și starea de spirit.

Creierul, flora intestinală și consumul de nuci

Mai multe studii au indicat de-a lungul timpului că o alimentație în care sunt prezente nucile poate îmbunătăți activitatea creierului, combate depresia și menține funcția cerebrală o dată cu vârsta.

Consumul de nuci poate ajuta și sănătatea intestinului, în primul rând prin conținutul ridicat de fibre. Un studiu făcut pe 194 adulți sănătoși care au consumat în jur de 40 g de miez de nucă pe zi timp de 8 săptămâni a indicat o creștere a bacteriilor bune din intestin, comparativ cu perioada în care nu au consumat.

Nucile, ce probleme pot provoca

Problemele pe care le poate da consumul de nuci sunt legate de conținutul lor caloric foarte ridicat, 650 kcal la 100 de grame. Autoritățile americane în domeniu indică un consum zilnic maxim undeva sub 50 g. Practic, câteva nuci pe zi, funcție de mărime, împărțite între mese.

Problema cea mai mare pe care o pot da nucile este legată de potențialul lor alergen. Un alt efect este cel dat de prezența acidului fitic, care împiedică absorbția unor minerale în sânge. De unde, din nou, necesitatea unui consum moderat.

Sursa foto: Dreamstime.com