Prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase ar putea fi prevenite 70-75% din tumorile de sân. Excesul ponderal, consumul de alcool, fumatul, sedentarismul și utilizarea unor metode hormonale de contracepție sunt câțiva dintre cei mai importanți factori de risc pentru cancerul de sân. Cancerul de sân este, la ora actuală, cea mai frecventă formă de cancer la nivel global, potrivit datelor Agenției Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC).

Cancerul de san si prevenirea luiFoto: © Frans Rombout | Dreamstime.com

Această maladie a depășit cancerul pulmonar, care a fost pentru mulți ani în topul celor mai diagnosticate cancere în lume. Până la vârsta de 85 de ani, o femeie din opt va dezvolta cancer mamar. În România, cancerul de sân este principala cauză de mortalitate prin cancer la femei. În 80% din cazuri, el este descoperit în stadii avansate, când terapiile disponibile au o eficiență limitată.

Cât de mult se poate reduce riscul prin stilul de viață

Cancerul de sân este o boală complexă, determinată de numeroși factori. Unii dintre ei, cum sunt cei genetici, nu pot fi modificați, în vreme ce asupra altora, care țin de stilul de viață, se poate interveni pentru a reduce riscurile. Nu există o soluție sigură de a preveni cancerul de sân, dar câteva schimbări aduse stilului de viață pot reduce riscul de apariție sau pot preveni recidivele în cazul femeilor tratate pentru cancer mamar.

Un stil de viață echilibrat, cu obiceiuri sănătoase, ar putea ajuta la prevenirea a 70-75% dintre cazurile de cancer de sân, potrivit dr. Delia Mateescu, medic primar oncologie medicală în cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA.

Alte 15-25% dintre tumorile maligne sunt cauzate de factori genetici - așa-numitele cancere ereditare sau familiale. „Pentru cazurile care nu sunt genetice, cancerul de sân este o tumoră malignă plurifactorială. Există foarte mulți factori de risc care se asociază de la persoană la persoană, în diverse proporții: excesul ponderal, consumul de alcool, fumatul, lipsa exercițiului fizic și altele. Asupra tuturor acestor factori care nu țin de istoricul familial al pacientei am putea acționa ca să reducem riscul cancerului de sân. Ei sunt importanți și în prevenirea recurențelor de boală la femeile care au deja cancer de sân”, spune dr. Delia Mateescu.

Nu există persoană care să nu aibă factori de risc pentru un anumit tip de tumoră, mai spune medicul oncolog. „Important este cât de mulți factori se asociază, pentru că nu există tumoră care să aibă un singur factor de risc. Sunt femei care au mutații genetice germinale, patogene, la care riscul de a dezvolta o tumoră de sân sau de ovar este de 80% și, totuși, ele nu fac cancer”, completează specialistul.

Este mai important un factor de risc decât altul?

Factorii de risc care țin de stilul de viață sunt atât de numeroși, încât contribuția fiecăruia dintre ei în apariția cancerului mamar este dificil de cuantificat.

Studiile efectuate s-au adresat unui singur factor de risc, fie că a fost vorba despre supraponderalitate și obezitate, consum de alcool, fumat sau despre lipsa exercițiului fizic. „Toți acești factori au fost analizați separat în studiile și metaanalizele publicate. Nu există o analiză care să ofere informații despre contribuția fiecăruia în parte în apariția cancerului de sân”, explică dr. Mateescu.

Procentele prezentate în studii sunt foarte diferite. De exemplu, o femeie care renunță la fumat sau care nu au fost niciodată fumătoare ar avea un risc cu 10% mai mic de a dezvolta cancer de sân. Procentul este mai mare în cazul consumului de alcool. Cu toate acestea, nu se poate afirma cu certitudine că o femeie nu va dezvolta cancer de sân dacă se încadrează în limitele normale ale greutății, nu bea alcool, nu fumează, nu are nici istoric familial și face mișcare.

„Tocmai de aceea, spunem că acest tip de cancer «ar putea fi» prevenit prin corectarea stilului de viață. Încă nu cunoaștem multe lucruri cu privire la carcinogeneză (n.r. - procesul de formare a tumorilor maligne)”, completează specialistul.

Care este rolul alimentației

Mâncarea sănătoasă este importantă pentru prevenția cancerului de sân, dar nu există o dietă anticancer, spune dr. Delia Mateescu.

„Regimurile restrictive sau consumul unor alimente anume nu ajută. Niciun studiu mare, randomizat, nu a concluzionat că dietele ar ajuta să prevină apariția cancerului de sân sau recurențele în cazul femeilor care au avut deja boala. Nu-mi sfătuiesc pacientele să urmeze o dietă. Chiar cuvântul «dietă» presupune un stres, iar pacientele nu au nevoie de stres. Lipsa stresului este mai importantă decât dacă mănânc ocazional o friptură de porc”, spune dr. Mateescu.

Pentru prevenirea apariției cancerului, cât și a recurențelor, medicul oncolog recomandă o alimentație echilibrată. „Cred că nu trebuie să fii nutriționist și nici să citești studii ca să știi că mâncarea fast-food nu este sănătoasă sau că dulciurile ori conservele nu sunt indicate. Îmi sfătuiesc toate pacientele să mănânce fructe și legume proaspete, dar și carne. Un studiu amplu cu privire la alimentația pacientelor cu cancer de sân arăta că cele vegetariene au avut o rată de recurență mai mare decât pacientele care au avut o alimentație obișnuită”, detaliază specialistul.

Medicii Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO) recomandă ca, la masa de prânz de exemplu, trei sferturi din cantitatea de mâncare de pe farfurie să fie formată din legume, iar un sfert, din carne. Carnea albă, de pui sau de pește, este de preferat celei roșii. „Persoanele care sunt sănătoase pot să mănânce ocazional și carne roșie. Pot mânca de câteva ori pe lună, dar nu în fiecare zi”, completează dr. Delia Mateescu.

Fumatul

Acest viciu este un factor de risc pentru numeroase tipuri de cancer, inclusiv pentru cel mamar. „Se consideră că femeile care sunt încă fumătoare sau care au fumat timp de cel puțin 10 ani au un risc cu 10-15% mai mare de a dezvolta cancer de sân față de cele care nu au fost niciodată fumătoare. El crește în situațiile în care persoana respectivă are și un istoric familial: mamă, bunică, surori, mătuși sau verișoare cu cancer de sân sau de ovar”, spune medicul Delia Mateescu.

Excesul ponderal

Adipocitele, celulele grase, produc hormoni estrogeni. Cu cât sunt mai numeroase, cu atât femeia are un risc mai mare de a dezvolta cancer de sân cu receptori estrogenici. Există patru tipuri de tumori maligne de sân, iar două dintre ele au receptori estrogenici și pot fi influențate de scăderea greutății corporale. Aceste două tipuri sunt responsabile pentru mai bine de 70% din totalul cazurilor de cancer de sân.

„O metaanaliză publicată în 2017, care a inclus 82 de studii, a arătat că 35-40% din tumorile de sân ar putea fi prevenite dacă femeile ar fi normoponderale. Obezitatea este, așadar, un factor de risc important”, potrivit medicului oncolog. Indicatorul oficial de calculare a greutății corporale ideale, pentru o înălțime dată, este indicele de masă corporală, prescurtat IMC. Când valoarea lui depășește 25, ne expunem unui risc de a face 13 tipuri de cancere, potrivit medicului oncolog. Printre ele se află și cancerul de sân.

Consumul de alcool

Alcoolul este un factor de risc important pentru cancerul de sân. El produce stimularea de estrogeni și crește riscul de cancer de sân cu receptori estrogenici. „Dacă ar trebui să facem o ierarhizare a factorilor de risc din toate studiile și metaanalizele disponibile, consumul de alcool este un factor mai important decât fumatul. Din studiile efectuate cu privire la impactul alcoolului asupra riscului de a dezvolta cancer mamar a reieșit că una din patru paciente cu cancer de sân obișnuia să consume alcool”, spune dr. Delia Mateescu. Nu există o cantitate sigură de alcool care să nu afecteze sănătatea, semnalează Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Sedentarismul

O persoană care nu face exerciții fizice este mai puțin probabil să aibă o greutate în limitele normale, iar țesutul adipos stimulează producerea de hormoni estrogeni.

Lipsa de mișcare are, așadar, un impact indirect asupra riscului de a dezvolta cancer de sân, prin excesul ponderal pe care îl favorizează.

Activitatea fizică influențează și riscul de recurență a cancerului mamar. „Există foarte multe studii care au arătat că femeile diagnosticate cu cancer de sân care aveau o activitate fizică constantă au avut o rată de recurență a bolii mai mică decât cele sedentare”, spune dr. Delia Mateescu. Din punct de vedere medical, activitatea fizică importantă pentru sănătate nu este mersul la sală de două ori pe săptămână, ci mersul pe jos, pe bicicletă sau înotul, minimum 30 de minute în fiecare zi sau, adunate, 3 ore și jumătate într-o săptămână, recomandă medicul.

Activitatea fizică practicată cu regularitate ajută atât în prevenirea cancerului de sân, cât și în reducerea riscului de recurență la femeile care au avut maladia.

Rolul stresului în apariția cancerului de sân

Când suntem expuși stresului, organismul secretă o cantitate mai mare de citokine pro-inflamattitiorii, care acționează ca un stimulent pentru celulele tumorale. „Noi toți avem celule tumorale circulante, doar că sistemul nostru imun reușește să le deterioreze. Când suntem într-o perioadă de vulnerabilitate, care poate fi dată de o infecție virală sau de un traumatism, și la ea se adaugă și stresul, cu efectul său de creștere a concentrației de citokine, aceste celule tumorale sunt stimulate și dau naștere unei tumori undeva în corp. Acel «undeva» depinde de factorii de risc pe care îi avem: fie genetici, fie externi”, explică medicul oncolog.

Stresul este considerat un factor de risc pentru toate tipurile de cancer, însă este foarte dificil de cuantificat.„Dacă facem o anamneză corectă, nu există pacient cu o boală malignă la care să nu descoperim o anumită cantitate de stres - fie un stres foarte evident, cum este cel cauzat de evenimente negative majore, fie unul mic și repetat, cum ar fi stresul de la locul de muncă”, spune medicul oncolog.

Metodele de contracepție

Și metodele contraceptive hormonale cu estrogeni cresc riscul de apariție a cancerului de sân dacă sunt folosite o perioadă îndelungată potrivit dr. Victor Titirez, medic specialist în chirurgie oncologică în cadrul Rețelei de Sănătate REGINA MARIA.

Prin „perioadă îndelungată” se înțelege o perioadă de 20-30 de ani. Anticoncepționalele orale, unele tipuri de sterilet, dar și terapia de substituție hormonală administrată la menopauză sunt asociate cu acest risc. „Pe de altă parte, după 10 ani de la întreruperea acestor terapii, riscul de apariție a cancerului de sân se întoarce la cel obișnuit”, detaliază specialistul.

Cât privește terapia de substituție hormonală de la menopauză, înlocuirea hormonilor estrogeni cu fitoestrogeni (estrogeni extrași din plante), dar chiar și aceștia au un efect nefavorabil asupra riscului de apariție a cancerului de sân.

Poluarea și radiațiile

Poluarea este foarte greu de cuantificat din perspectiva contribuției la riscul de apariție a cancerului de sân, dar ea nu este inofensivă. „Un lucru cert, demonstrat, este că incidența cancerului de sân este mai mare în mediul urban decât în cel rural. Acest lucru poate fi explicat pe de o parte, de poluare, dar și pentru că accesul la servicii medicale este mai crescut în orașe și femeile se investighează mai mult”, spune dr. Titirez.

Radiațiile medicale de tipul mamografiei sau tomografiei cresc, de asemenea, riscul de cancer de sân, dar nu foarte mult.

„Doza de radiații de la o mamografie echivalează cu un zbor de 3 ore de la București la Londra. Radiografiile toracice obișnuite au o doză de iradiere mai mare decât mamografia, dar mult mai mică decât tomografia”, detaliază specialistul în chirurgie oncologică. Doza de iradiere a tomografiei este de 70-100 de ori mai mare decât a unei mamografii, deci riscul este semnificativ crescut. „Totuși, noi trebuie să facem tomografie atunci când beneficiul depășește acest risc”, completează dr. Victor Titirez.

În cele din urmă, niciunul dintre factorii de risc menționați nu duce, în sine, la apariția cancerului. „Fiecare reprezintă câte o picătură care duc la umplerea paharului, până la urmă - lucru care echivalează cu apariția unui cancer”, conchide medicul Victor Titirez.

Cum se poate evalua riscul de cancer mamar

Riscul de cancer de sân poate fi estimat în cadrul unei consultații oncologice prin diferite instrumente, cum este Breast Cancer Risk Assessment Tool.

Pentru a face o evaluare a riscurilor, medicul oncolog îi adresează pacientei întrebări cu privire la vârstă, istoricul familial de cancer, vârsta la care s-a instalat prima menstruație, vârsta de menopauză dacă este cazul, dar și întrebări legate de factorii modificabili - fumat, consum de alcool, etc.

Riscul unei femei de a dezvolta un cancer de sân este calculat apoi în procente, pe baza răspunsurilor. „Nu vorbim despre certitudini, ci despre un risc. Chiar dacă procentul de risc este crescut, nu e neapărat nevoie ca femeia să se îmbolnăvească. Pe lângă ceea ce mâncăm și bem, contează și starea noastră de bine - acel wellbeing care are și o componentă mentală, psihologică, și una socială”, conchide dr. Delia Mateescu.

Sursa foto: Dreamstime.com