Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, referitor la cedarea funcției de premier partenerilor de la PSD, din 2023, că „ăsta este acordul în momentul de față și, dacă nu va exista un alt acord până atunci, el trebuie implementat”.

Siegfried Mureșan Foto: Hotnews

Într-un interviu acordat, miercuri, la Strasbourg, publicației HotNews, Mureșan, care este și delegat cu drept de vot la Congresul PNL în care urmează să se aleagă președintele PNL, s-a referit și la candidatura premierului Nicolae Ciucă la funcția de președinte al partidului, precum și la cazul fostului șef al statului, Traian Băsescu, declarat colaborator al fostei Securități.

În plan european, Mureșan este și președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova din Parlamentul European și a participat la o vizită a unor europarlamentari la Chișinău la începutul lunii aprilie, în contextul invaziei ruse în Ucraina și al crizei refugiaților.

HotNews: Republica Moldova și-a depus candidatura la aderarea la UE acum o lună. Dvs. cereți acum Uniunii Europene să recunoască statutul de stat-candidat al Moldovei. Ce înseamnă acest statut?

Siegfried Mureșan: La finalul săptămânii trecute m-am aflat alături de o delegație a Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European și a Subcomisiei pentru securitate și apărare într-o vizită în Republica Moldova. Ne-am întâlnit cu președinta Republicii Moldova, cu doamna prim-ministru, cu președintele Parlamentului, cu colegi membri ai Parlamentului, cu ministrul Apărării, cu ambasadori ai statelor UE la Chișinău și ne-am deplasat la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Am văzut sprijinul pe care îl oferă Republica Moldova refugiaților ucraineni, oamenii și-au deschis casele pentru refugiați și autoritățile au făcut tot ce a fost necesar ca cetățenii ucraineni să se poată simți în siguranță în Moldova. Întreaga Uniune Europeană a văzut eforturile făcute de Republica Moldova, a văzut că Republica Moldova a acționat în deplin spirit european și există acum mai multă încredere la nivelul UE în Republica Moldova decât a existat oricând.

Astăzi, în cadrul Comitetului parlamentar de asociere UE-Republica Moldova, a reuniunii europarlamentarilor și parlamentarilor din Republica Moldova, într-o declarație comună adoptată oferim Republicii Moldova perspectivă europeană. În declarație, solicităm instituțiilor UE să lucreze în vederea oferirii statutului de țară candidat Republicii Moldova exact așa cum Parlamentul European în rezoluția adoptată la începutul lunii martie solicită pentru Ucraina. Mesajul este următorul: tot ce oferă UE Ucrainei trebuie să oferim și Republicii Moldova. Și la cererea de aderare a Republicii Moldova la UE, răspunsul Parlamentului European este: Da, dacă voi vreți să aderați la Uniunea Europeană, sunteți bine-veniți, ne apucăm de treabă, știm că mai sunt etape de îndeplinit.

Până la aderarea oricărui stat la UE există o procedură, procese, procedura este aceeași pentru aderarea oricărui stat. Sunt o serie de etape de parcurs, rapiditatea cu care se parcurg aceste etape depinde de voința autorităților din statul respectiv. Și în Republica Moldova vedeam cum un Guvern, o majoritate parlamentară ce își dorește reformarea Republicii Moldova. Este foarte important însă ca și înainte de momentul la care Republica Moldova poate finaliza aderarea la UE să obțină cât mai multe beneficii din partea Uniunii. Și în cazul României, înainte de aderare la UE, au început să ne vină fonduri europene.

Chiar înainte de finalizarea aderării politice, vrem să includem Republica Moldova în cât mai multe proiecte europene, dorința mea este să acceptăm Republica Moldova în piața internă europeană. Am solicitat acest lucru în Parlamentul European începând cu luna februarie a acestui an, iar astăzi Comitetul de asociere UE-Moldova a solicitat această poziție de accelerare a Republicii Moldova în Piața Unică Europeană. Astea va însemna mai multe exporturi moldovenești în UE, mai multe investiții europene în Moldova și preluarea de către Moldova a unor standarde europene în materie de protecția mediului, de calitatea produselor, de protecția consumatorilor.

HotNews: Dumneavoastră sunteți vicepreședinte al grupului PPE. În grupul dvs există un europarlamentar cu decizie definitivă de colaborator al fostei Securități: dl. Traian Băsescu. Ce credeți că trebuie să se întâmple cu dl. Băsescu vizavi de grupul dvs, PPE?

Siegfried Mureșan: Nu a existat, pe acest subiect, până în momentul de față, în cadrul Grupului PPE, nicio discuție, înțeleg că și dl. Băsescu după acel verdict se află în concediu medical. Nu a existat până în momentul de față nicio decizie, dacă vom avea o discuție, o decizie, evident, vom comunica și veți afla.

HotNews: Aș vrea să vă întreb și despre partid, ce se întâmplă cu PNL, ați vânturat în ultimul an 3 președinți ai PNL și se pregătește al patrulea. Ce se întâmplă acolo, de ce schimbați președinții, mai ales că sunteți la guvernare?

Siegfried Mureșan: Duminică vom avea un congres extraordinar al PNL. Până azi, la finalul zilei, eventualii candidați își pot anunța dorința și intenția de a candida, după finalul acestei zile vom ști cine vor fi candidații, dacă va fi un candidat sau dacă vor fi mai mulți candidați și după aceea vom merge duminică la congres și vom vota. Un lucru este clar: suntem partid aflat la guvernare, trebuie să guvernăm bine, să îndeplinim promisiunile făcute oamenilor la ultima campanie electorală. Oamenii așteaptă de la noi reformare, modernizare, avem oportunități, fonduri europene. Oamenii așteaptă de la noi întărirea instituțiilor independente.

Cred că coerență între activitatea politică a PNL, Guvernul României și prezența PNL în Parlamentul României este un lucru de bun augur, de dorit, deci ca atare să vedem cine vor fi candidații. Eu îmi doresc un partid stabil, un partid puternic, credibil, care să se pregătească pentru alegerile europarlamentare care vor veni (...).

HotNews: Dl premier Ciucă și-a depus candidatura la președinția PNL, cu derogare. Ce așteptări aveți de la dl. președinte al PNL și spuneți-ne dacă dl. Ciucă se încadrează în profilul pe care îl susțineți? Îl susțineți?

Siegfried Mureșan: În primul rând, președintele PNL trebuie să fie aproape de membrii partidului, sunt mii de membri ai partidului care lucrează, cu bună-credință, în orașe, în județe, în sate din România, care se întâlnesc cu oamenii, care cunosc așteptările și dezamăgirile oamenilor și care cunosc adesea soluțiile la problemele oamenilor, căci adesea soluțiile la problemele oamenilor nu le cunoaștem din birourile de la Bruxelles, câteodată nici din birourile de la București, soluțiile sunt între oameni. Deci aștept un dialog permanent între viitoarea conducere a partidului și membrii partidului care se află în legătură directă cu oameni care adesea sunt aleși locali, aleși județeni, care cunosc problemele comunităților locale și soluțiile (...).

Dvs spuneți că dl. prim-ministru Ciucă și-a depus candidatura, eu astăzi (miercuri - n.r.) am muncit toată ziua în Parlament, nu am văzut că și-a depus candidatura. Dar discutăm despre candidaturi după ce știm exact câți și cine își depun candidatura. Dar de principiu cred că coerența între activitatea guvernamentală și cea a partidului este un lucru de dorit și e firesc ca în momentul în care un partid este la guvernare și are poziția de prim-ministru este un lucru firesc, nu este nefiresc ca președintele partidului și premierul să fie aceeași persoană. Este o candidatură de bun augur.

HotNews: Înțeleg deci că ăsta este motivul pentru care se tot schimbă președinții, președintele de partid să fie și premier...

Siegfried Mureșan: Nu. Florin Cîțu și-a dat demisia sâmbătă după ce înțeleg că pierduse susținerea colegilor din conducerea partidului. A demisionat fiindcă a pierdut sprijinul colegilor din partid, nu a demisionat după ce a pierdut funcția de prim-ministru. El a fost ales președinte de partid, a guvernat 8 zile ca prim-ministru, după care a pierdut poziția de prim-ministru și acum a pierdut poziția de președinte de partid. De ce le-a pierdut pe amândouă, asta vă poate spune dl. Cîțu mai bine decât mine.

HotNews: Am văzut fotografia pusă pe FB de dl. premier, când și-a depus candidatura erau acolo toți, inclusiv președintele interimar al PNL, dl. Flutur dădea acolo onorul la general... Îl susține tot partidul, cum îl vedeți pe dl. Ciucă președinte al partidului, ce așteptări aveți de la el, îl vedeți comunicativ, bătăios în bătăliile politice?

Siegfried Mureșan: În primul rând, cred că poate fi un președinte de partid serios și pe care membrii partidului să se poată baza. Oamenii au nevoie de un președinte de partid care să-i asculte, să se implice, să se deplaseze în țară, să fie interesat de soarta partidului.

HotNews: Până la urmă ce faceți în 2023, cedați funcția de prim-ministru PSD-ului?

Siegfried Mureșan: Există o coaliție și o înțelegere. Noi suntem un partid serios și un partid serios își respectă angajamentele. Ăsta este acordul în momentul de față și, dacă nu va exista un alt acord până atunci, el trebuie implementat. Un partid serios își respectă alegerile.

HotNews: Care va fi principalul obiectiv al viitorului președinte?

Siegfried Mureșan: Obiectivul e să fie credibil, să înregistreze rezultate bune în confruntările electorale și să guverneze bine pentru oameni.

HotNews: Îl vedeți candidat pe dl. Ciucă la prezidențiale?

Siegfried Mureșan: E prea devreme să discutăm acest lucru, avem un președinte al României, discuția despre candidați la prezidențiale cred că e mai firesc să fie purtată în apropierea alegerilor prezidențiale, nu cu 2 ani și jumătate înainte.

Participă la sondajul interactiv Hotnews: