​Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, urmează să ia cuvântul marţi în faţa eurodeputaţilor în legătură cu decizia controversată a Curţii Constituţionale a ţării sale de a contesta supremaţia dreptului european, au făcut cunoscut miercuri guvernul polonez şi Parlamentul European, notează AFP, preluată de Agerpres.

Premierul polonez Mateusz MorawieckiFoto: Natasa Kupljenik/MI-PRESS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Liderul conservator naţionalist i-a adresat această cerere preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, pentru "a prezenta poziţia Poloniei" într-o dezbatere programată, a indicat pe Twitter purtătorul de cuvânt al premierului polonez, Piotr Müller.

Prim-ministrul "va participa la sesiunea plenară de la Strasbourg, la 19 octombrie, la ora 9", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al lui David Sassoli.

Tensiunile dintre Varşovia şi Bruxelles au crescut de aproape o săptămână după decizia istorică a Curţii Constituţionale a Poloniei, apropiată partidului la putere şi solicitată de şeful guvernului, hotărând că anumite articole din tratatele UE sunt "incompatibile" cu Constituţia ţării.

Proteste în Polonia și critici din UE

O punere în discuţie a supremaţiei dreptului european şi competenţei Curţii de Justiţie a UE care a suscitat reacţii de condamnare din partea Comisiei Europene, unor state membre ca Franţa şi Germania, precum şi a deputaţilor europeni.

În faţa temerilor unui "Polexit", zeci de mii de polonezi au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta sprijinul pentru apartenenţa la Uniune. În ce îl priveşte, Mateusz Morawiecki a dat asigurări că doreşte ca ţara sa să rămână în UE.

Polonia a fost condamnată de mai multe ori de Curtea de Justiţie a UE pentru controversatele sale reforme judiciare, acuzate că subminează independenţa judecătorilor, dar Varşovia a reclamat ingerinţa în treburile sale interne.

Parlamentul European îndeamnă Comisia să lanseze un nou mecanism împotriva Varşoviei, care ar putea suspenda plata fondurilor europene către o ţară care nu respectă principiile statului de drept. Un mecanism a cărui legalitate Varşovia şi Budapesta o contestă în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Morawiecki: ”Vrem o comunitate a respectului”

Vinerea trecută, premierul polonez a salutat decizia ce pune la îndoială pilonii blocului comunitar și va escalada, aproape cu siguranță, disputa dintre Bruxelles și Varșovia.

”Vrem o comunitate a respectului și nu o grupare a celor care sunt egali cu cei care sunt mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră”, a scris Mateusz Morawiecki pe Facebook.

”Acesta este genul de Uniune pe care o vrem – și acesta este genul de Uniune pe care o vom crea”, a afirmat premierul polonez.

Acesta a adăugat că Polonia vrea să rămână în ”familia europeană a națiunilor”.

Decizia Curții Constituționale poloneze a venit la cererea premierului Morawiecki, care a vrut să știe dacă legile UE au prioritate în fața constituției poloneze.

Solicitarea a fost făcută în condițiile în care Polonia este într-o bătălie a valorilor cu Bruxellesul pe teme precum independența justiției, libertatea presei sau drepturile LGTB.